JUNIORII ACADEMIEI HAGI AU ÎNVINS PE CS EFORIE
Într-o partidă de verificare disputată la mijlocul acestei săptămâni, juniorii A ai Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, pregătiţi de Cristian Cămui, au învins, scor 3-1, pe CS Eforie, formaţie care evoluează în Liga a III-a. Pentru Academia Hagi au înscris Răzvan Ciochină (min. 17 şi 32) şi Andrei Luduşan (min. 87), în vreme de golul formaţiei din Eforie l-a reuşit Constantin Borza (min. 65). Iată şi echipa Academiei Hagi aliniată de Cristian Cămui - repriza I: Şerban - Soldat, Suciu, Puţanu, Mitache - Tiron, Balint, Luiz - Nicola, Ciochină, Vînă; repriza a II-a: Buzbuchi - Spiescu, Hodorogea, Paraschivoiu, Eracai - Atănăsoae, Bangheorghe, Vasile - Târnovan, Luduşan, Tănase. Meciul s-a disputat pe unul dintre terenurile Academiei Hagi de la Ovidiu.
TRICOLORII CONTINUĂ CĂDEREA ÎN CLASAMENTUL FIFA
Echipa naţională de fotbal a României a mai coborât o poziţie, ajungând pe 56, cu 562 de puncte, în clasamentul FIFA pe luna noiembrie, dat publicităţii, ieri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Imediat în spatele tricolorilor, pe locul 57, se află selecţionata Insulelor Capului Verde, naţională care în ultima lună a făcut un salt de nouă poziţii. Pînă acum România a fost depăşită în clasament de Australia (22), Slovenia (26), Algeria (30), Ungaria (37), Nigeria (43), Iran (45), Armenia (46), Jamaica (47), Panama (51) şi Honduras (54). Primul loc al clasamentului este deţinut în continuare de Spania, cu 1.564p, urmată Olanda, adversara României din următoarele preliminarii ale CM din 2014, cu 1.365p, şi Germania, cu 1.345p. Celelalte adversare ale tricolorilor în preliminariile CM din Brazilia se află pe următoarele poziţii: Turcia (28), Ungaria (37), Estonia (58) şi Andorra (204).
RECUNOŞTINŢĂ PENTRU DAN PETRESCU
După ce a reuşit evoluţii foarte bune în acest sezon cu Kuban Krasnodar, antrenorul Dan Petrescu a avut parte de o surpriză la unul dintre antrenamente. Doi dintre suporterii formaţiei ruse au ţinut să-şi arate recunoştinţa faţă de tehnician, botezându-şi fetiţa Dana şi solicitându-i tehnicianului român să se pozeze alături de fetiţă. „A fost ideea mea să îi punem numele Dana. Soţul meu mi-a insuflat dragostea pentru Kuban. Am înţeles că un rol important în progresul clubului îl are antrenorul principal Dan Petrescu, care a intrat în istorie, aşa că ne-am botezat fiica după numele său”, a povestit mama fetiţei, Victoria Medvedev. Una dintre fetele lui Dan Petrescu se numeşte Chelsea, acesta dorind să-şi arate la momentul respectiv ataşamentul pentru clubul londonez la care a evoluat.
CAZUL FC SION, LA TAS
Cluburile din Grupa I a UEFA Europa League l-au mandatat pe avocatul grupării Atletico Madrid pentru a le reprezenta, astăzi, la audierea de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în cazul FC Sion. TAS va analiza, azi, cazul grupării FC Sion, care contestă exluderea din UEL, pentru că nu a respectat o interdicţie de a transfera jucători. FC Sion este în litigiu cu FIFA şi UEFA la mai multe jurisdicţii din Elveţia pentru că nu a respectat o interdicţie de transfer a jucătorilor. Această interdicţie a dus la eliminarea din UEL, competiţie sub egida UEFA. FC Sion şi-a multiplicat recursurile pentru a fi reintegrată în competiţia europeană intercluburi.
BERBATOV NU MAI ÎNSCRISESE ÎN LC DIN 2008
Dimitar Berbatov, atacantul bulgar al echipei engleze Manchester United, a înscris marţi seară, în meciul cu Benfica Lisabona, scor 2-2, primul său gol în Liga Campionilor din luna octombrie a anului 2008, aşadar după mai bine de trei ani! Berbatov, în vârstă de 30 de ani, a egalat în urma unei lovituri cu capul, după o centrare a lui Nani. Fotbalistul bulgar marcase ultima oară în Liga Campionilor la partida cu Celtic Glasgow din octombrie 2008, respectiv după 22 de meciuri şi 1262 de minute jucate în această competiţie.
POFTIŢI LA “TURUL MESSI”!
O agenţie de turism din Argentina a inclus în propunerile sale “Turul Messi”, o ofertă pentru o vacanţă pe urmele fotbalistului Lionel Messi, care joacă la FC Barcelona. “Turul Messi” coincide cu un meci al selecţionatei Argentinei pe teren propriu. Pentru 185 de euro, turiştii pot asista la partidă şi pot vizita locuri importante din viaţa fotbalistului, cum ar fi casa unde s-a născut sau primele terenuri pe care a jucat. Turiştii beneficiază de un ghid care cunoaşte perfect viaţa jucătorului şi ştie multe întâmplări despre acesta. Deocamdată, cei mai interesaţi de experienţă sunt fani din Irlanda, Anglia şi SUA.
TREZEGUET S-A SĂTURAT DE FOTBALUL ARAB
Atacantul francez David Trezeguet a cerut clubului Baniyas din Emiratele Arabe Unite rezilierea contractului, oficialii grupării arabe afirmând că vor începe discuţii pentru o despărţire pe cale amiabilă. Trezeguet a venit la Baniyas în vară, când a semnat un contract pe un sezon. El nu a reuşit să marcheze niciun gol, dar a şi jucat foarte puţin, fiind mai mult timp accidentat, informează cotidianul L’Equipe.
SOŢIA LUI HAMSIK, JEFUITĂ SUB AMENINŢAREA PISTOLULUI
Soţia fotbalistului slovac al echipei SSC Napoli, Marek Hamsik, a fost jefuită marţi dimineaţă, în localitatea Varcaturo, fiindu-i furat automobilul sub ameninţarea pistolului. Martina Franova, jucătoare de handbal la formaţia Handball Orta, a fost ameninţată cu pistolul de mai mulţi indivizi, scrie Gazzetta dello Sport. Soţia lui Hamsik, care este însărcinată, a abandonat maşina, un BMW X6, iar hoţii au fugit cu automobilul. Alarma antifurt prin satelit i-a constrâns pe hoţi să abandoneze autoturismul în localitatea Ceselle, unde a fost găsit de poliţişti. Soţia lui Hamsik a mai fost jefuită în decembrie 2008, atunci fiindu-i furat un ceas Rolex.
BECKHAM ÎŞI VA ALEGE ECHIPA
David Beckham va lua o decizie în privinţa viitorului său după turneul formaţiei Los Angeles Galaxy din Asia şi Australia, a anunţat jucătorul într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport. „Voi aştepta să revin din turneul din Asia şi Australia. Am primit diverse oferte, inclusiv de la cluburi din Serie A, deci printre posibilităţi este şi Italia”, a declarat jucătorul în vârstă de 36 de ani, al cărui contract expiră la 31 decembrie. Beckham a venit în SUA în 2007, de la Real Madrid.
ANELKA CONFIRMĂ PLECAREA DE LA CHELSEA
Atacantul francez Nicolas Anelka a confirmat indirect plecarea sa de la Chelsea, în această vară, după ce a declarat, ieri, într-un interviu, că perioada petrecută la clubul londonez “a fost cea mai frumoasă din carieră”. „Chelsea a constituit cea mai frumoasă perioadă a carierei mele şi am trăit o mare bucurie să joc şi să câştig alături de jucători formidabili percum Didier Drogba, John Terry, Frank Lampard şi Florent Malouda. Îmi place să joc aici. Speram să mai câştig încă un titlu în acest sezon, însă, cel mai probabil, nu va fi cazul”, a declarat jucătorul formaţiei Chelsea într-un interviu acordat The Times. În vârstă de 32 de ani, Anelka are contract cu Chelsea până în iunie 2012, dar a jucat foarte puţin în acest sezon. Mai multe cluburi par interesate de achiziţionarea lui Anelka: AC Milan, Anji Mahacikala (Rusia), New York Red Bulls, Los Angeles Galaxy, Philadelphia Union, Montreal Impact şi Shanghai Shenhua (China).
HULIGAN, ÎMPUŞCAT MORTAL DUPĂ MECI ÎN ARGENTINA
Un huligan argentinian în vârstă de 27 de ani a fost împuşcat mortal, la două ore după ce meciul Estudiantes-Banfield a fost întrerupt din cauza unor incidente provocate de suporteri, a anunţat, marţi, poliţia locală. „Suporterul Sebastian Tejada, care susţinea formaţia Banfield, a decedat, după ce a fost împuşcat în cap în timp ce se deplasa cu o motocicletă, la două ore după meci”, a precizat poliţia. Anchetatorii presupun că a fost vorba despre “o reglare de conturi între bande rivale”.