SÂMBĂTĂ, DERBY-URI LA OVIDIU ŞI NĂVODARI
Sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a 7-a a Ligii a II-a la fotbal, Seria 1, la Ovidiu şi Năvodari vor avea loc două derby-uri constănţene. Meciul de la Ovidiu, dintre FC Viitorul Constanţa şi Callatis Mangalia va fi arbitrat de Cristian Sava (Bacău), ajutat de Marian Fridl (Bacău) şi Ion Cătană (Târgovişte), în timp ce partida de la Năvodari, dintre Săgeata Năvodari şi FC Farul Constanţa, va fi arbitrată de Cristian Georgescu (Bucureşti), ajutat de Adrian Ionescu (Târgovişte) şi Cosmin Vătămanu (Bucureşti).
SELYMES, ANTRENOR LA FCM TG. MUREŞ
Începând de miercuri seară, fostul internaţional Tibor Selymes este noul antrenor al echipei FCM Tg. Mureş, ca urmare a demisiei lui Ioan Ovidiu Sabău după meciul cu Gaz Metan Mediaş, pierdut de mureşeni cu 1-2. Conducerea clubului a precizat că obiectivul echipei este salvarea de la retrogradare, iar contractul va fi semnat săptămâna viitoare. Selymes, fost internaţional român, cu 46 de selecţii, a antrenat în ultimele sezoane formaţiile Sportul Studenţesc şi Astra Ploieşti.
CAVANI, GOLGETERUL LUI NAPOLI ÎN EUROPA
Cu golul înscris marţi seară în poarta lui Villarreal, în victoria cu 2-0 obţinută de Napoli în Liga Campionilor, Edinson Cavani a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului, în Cupele Europene. Atacantul uruguayan, aflat la al doilea său sezon la Napoli, totalizează acum nouă goluri, cu unul mai mult decât brazilienii Careca (a jucat la Napoli în perioada 1987-1993) şi Cane (1962-1975). Cât despre Diego Maradona (1984-1991), acesta nu are decât cinci reuşite în 27 de meciuri europene.
TEVEZ A REFUZAT SĂ INTRE PE TEREN LA MECIUL CU BAYERN!
Între Roberto Mancini, antrenorul lui Manchester City, şi atacantul argentinian Carlos Tevez nu mai e loc de împăcare după episodul petrecut la meciul cu Bayern Munchen din Liga Campionilor, pierdut de englezi cu 0-2. Astfel, în momentul în care Mancini l-a trimis la încălzire pentru a intra pe teren, Tevez a refuzat să facă acest lucru, nervos fiind că n-a început ca titular. „Nu pot accepta să fiu refuzat de un jucător. Pur şi simplu nu pot accepta! Cât sunt eu aici, Tevez nu va mai juca pentru City”, a declarat Mancini după meci. Conform Gazzetta dello Sport, Real Madrid a intrat deja pe fir, iar Jose Mourinho îl doreşte pe Tevez. Spaniolii vor încerca să obţină transferul internaţionalului argentinian în perioada de mercato din iarnă.
MICHAEL LAUDRUP A PLECAT DE LA MALLORCA
Antrenorul Michael Laudrup a demisionat de la echipa Real Mallorca la mai puţin de două zile după victoria cu Real Sociedad. Danezul a renunţat la banca tehnică a grupării din Baleare în semn de solidaritate faţă de fostul său secund, Erik Larsen, dat afară după ce l-a criticat dur pe patronul Lorenzo Serra Ferrer. Laudrup s-a contrat cu şeful său şi în vară, din cauza campaniei de transferuri a celor de la Mallorca. Sosit la Mallorca în 2010, Laudrup lasă echipa pe locul 11 în clasament, după cinci etape.
AFRICA DE SUD VA ORGANIZA CAN 2013
Africa de Sud va înlocui Libia în calitate de ţară organizatoare a ediţiei din 2013 a Cupei Africii pe Naţiuni, în urma unui acord de schimb potrivit căruia Libia va găzdui turneul din 2017 al competiţiei, a anunţat Confederaţia Africană de Fotbal. CAF a comunicat că această schimbare a fost necesară „ca urmare a situaţiei politice din Libia”. Algeria şi Nigeria s-au arătat interesate de a găzdui competiţia, însă a fost preferată Africa de Sud, deoarece această ţară a organizat deja în locul Libiei Campionatul Africii de tineret, în luna aprilie. Ediţia din 2012 a CAN va avea loc în Guineea Ecuatorială şi Gabon. Competiţia se va desfăşura apoi în anii impari, pentru a nu avea loc în acelaşi an cu turneul final al Campionatului Mondial.