“STEJARII“ VOR SĂ RĂMÂNĂ DREPŢI ÎN FAŢA “PUMELOR“
Sâmbătă, de la ora 06.30, în direct la Digisport, naţionala de rugby a României va întâlni Argentina, în etapa a doua a Grupei B de la Campionatul Mondial care se desfăşoară în Noua Zeelandă. „Un meci mult mai greu decât cel cu Scoţia. Argentina este o echipă mult mai solidă pe pachetul de înaintare, are jucători rapizi şi agresivi pe linia de treisferturi. Ne bucură constanţa lui Carpo care va juca al doilea meci ca titular, dar şi că un alt jucător al nostru, Cosntantin Gheară, va evolua din primul minut şi se va putea exprima şi el la acest nivel. Vom întâlni o echipă de top şi ne va fi foarte greu. Trebuie să arătăm că jocul bun cu Scoţia nu a fost o întâmplare“, a declarat antrenorul Farului, Cristi Brănescu. Iată programul complet al partidelor din weekend - sâmbătă: Argentina - România (ora 06.30, în direct la Digisport), Africa de Sud - Fiji (ora 09.00), Australia - Irlanda (ora 11.30); duminică: Ţara Galilor - Samoa (ora 06.30), Anglia - Georgia (ora 09.00), Franţa - Canada (ora 11.30). Vineri, în singurul meci al zilei, Noua Zeelandă a învins Japonia cu 83-7, aceasta fiind deocamdată cea mai mare diferenţă de puncte înregistrată la această ediţie a CM.
RCJ FARUL, REÎNTÂLNIRE CU FOSTUL ANTRENOR
RCJ Farul va disputa, sâmbătă, de la ora 11.30, în deplasare, cu CSU Pantelimon (antrenor Mircea Paraschiv) partida din optimile de finală ale Cupei României la rugby. Antrenorul Cristi Brănescu va începe meciul în următoarea alcătuire: Turashvili, Cornei, Zapan, Agiacai, Munteanu, Petreanu, Mitu, Vîlcu, Zainea, Bezuşcu, M. Dumitru, Filip, Pîrvu, Puişoru, Ivan. Programul complet al optimilor, meciurile disputându-se pe terenul echipelor mai slab cotate: RCM Galaţi - CSM Bucureşti, RC Stejarul Buzău - Steaua, Ştiinţa Petroşani - Dinamo, CSU Pantelimon - RCJ Farul, Metrorex Bucureşti - CSU Arad, RC Bîrlad - RCM Timişoara, Politehnica Iaşi - CSM Baia Mare, Arsenal Tîrgovişte - CSU Cluj. Sferturile de finală vor avea loc pe 24 septembrie, semifinalele pe 1 octombrie, iar finala pe 3 decembrie.
ETAPA A DOUA DIN CUPA “FRIENDS”
La sfârşitul acestei săptămâni, pe terenul bazei sportive “Friends” din Constanţa (Bd. Aurel Vlaicu, vizavi de Silozul Traian) are loc etapa a doua contând pentru Cupa “Friends” la fotbal pe teren redus, competiţie ajunsă la ediţia a treia. Iată meciurile: sâmbătă: Service - Juventus (ora 14.00); Caracter - CFR (16.00); Sian Image - Triumf (17.00); Crazy Team - Chelsea (18.00); Sporting - Înfrăţirea (20.00); Real Poarta 6 - Boca Juniors (21.00); Store - Arsenal Inel 2 (22.00); duminică: Palas - Doraly Mall (13.00); Club Auto Tomis - Cetăţenii (15.00); Gepa - Black Sea (16.00); Trîntorii - Racing (17.00); Tiki-Taka - Rezervele (18.00); FC Telecom - Soveja (19.00); Manchester - Speranţa (20.00).
RECORD DE MEDALII PENTRU HALTEROFILII ROMÂNI
Sportivii români au cucerit joi alte medalii la Campionatele Europene de haltere pentru juniori şi tineret U-23, care continuă la Rin Grand Hotel din Bucureşti. La categoria 94 kg juniori, Leonard Dumitru Cobzariu a luat argintul la smuls şi la total, iar la aruncat a obţinut bronzul. Roxana Cocoş a reuşit să stabilească un nou record european al categoriei 69 kg, obţinând o medalie de aur şi două de argint, iar la 75 kg tineret Mariana Dumitrescu a câştigat o medalie de bronz. Până acum, România a cucerit la Europenele de la Bucureşti 11 medalii de aur, 10 de argint şi 5 de bronz.
ROMÂNIA PARTICIPĂ CU ŞASE ECHIPAJE LA EUROPENELE DE CANOTAJ
Şase echipaje româneşti, patru feminine şi două masculine, vor reprezenta România la ediţia din acest an a Campionatelor Europene de canotaj de la Plovdiv (Bulgaria), unde au ca obiectiv cucerirea a două medalii. Este ultimul prilej pentru canotori de a salva un sezon mediocru, fără medalie la Mondiale, de unde totuşi s-au calificat două echipaje la Jocurile Olimpice de anul viitor, cele feminine de dublu rame fără cârmaci şi 8+1. Finalele au loc duminică, de la ora 12.00.
AIBA A PERMIS BOXERILOR ROMÂNI SĂ PARTICIPE LA MONDIALE
AIBA a informat vineri Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) că va permite pugiliştilor şi antrenorilor români să participe la Campionatele Mondiale de la Baku, din septembrie, competiţie ce va conta pentru calificarea la JO. Potrivit COSR, AIBA menţionează că această concesie se face în exclusivitate pentru participarea la Campionatele Mondiale de la Baku, nu şi pentru celelalte competiţii care contează pentru calificarea la JO. Pugiliştii români vor participa la Mondiale sub numele şi steagul AIBA.
NAŢIONALA DE FOTBAL FEMININ DEBUTEAZĂ ÎN PRELIMINARIILE CE 2013
Sâmbătă au loc primele jocuri contând pentru grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin, ediţia 2011-2013, în care România va debuta în deplasare, cu naţionala Kazahstanului, la Şimkent. Tot sâmbătă, în grupa noastră preliminară vor avea loc partidele Germania - Elveţia şi Turcia - Spania. În 2011, naţionala României, antrenată de Maria Delicoiu, va juca pe 21 septembrie cu Elveţia, la Aarau, apoi va disputa trei întâlniri pe teren propriu, cu Germania (22 octombrie), Turcia (27 octombrie) şi Spania (20 noiembrie), şi una în deplasare, cu Turcia (23 noiembrie). Câştigătoarele grupelor preliminare şi cea mai bună dintre echipele de pe locul 2 se vor califica la turneul final, celelalte şase naţionale de pe locul secund urmând să joace play-off, tur-retur, pentru alte trei locuri la competiţia ce va fi găzduită de Suedia, în iulie 2013.