Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 04 Iulie 2011 / 00:00 804 accesări

SE REUNESC VIITORUL ŞI CALLATIS

Formaţiile Viitorul Constanţa şi Callatis Mangalia îşi reiau astăzi pregătirile în vederea sezonului 2011-2012 din Liga a II-a la fotbal. Sub conducerea antrenorilor Cătălin Anghel (principal), Norbert Niţă (secund) şi Constantin Gârjoabă (antrenor cu portarii), Viitorul are programat primul antrenament la ora 11.00, la Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, iar la ora 13.00 va avea loc o conferinţă de presă. Revenită în eşalonul secund, Callatis se reuneşte în această dimineaţă la Mangalia, noul antrenor principal Marin Barbu urmând să fie ajutat de secunzii Cristi Şchiopu şi Aurel Chelu, antrenor cu portarii fiind Laurenţiu Gheorghe.

CONTINUĂ ÎNSCRIERILE PENTRU CN DE FOTBAL PE PLAJĂ

Comisia de fotbal pe plajă din cadrul Federaţiei Române de Fotbal şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Constanţa au hotărât să amâne începerea Campionatului Naţional de fotbal pe plajă pentru weekend-ul 16-17 iulie. Şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi a meciurilor vor avea loc pe 15 iulie, ora 12.00, la sediul AJF din strada Ion Bănescu nr. 2. Până la această dată se mai pot face înscrieri în campionat. Persoană de contact: Stere Guteanu, telefon 0721.028.663 sau 0241.61.35.33. Taxa de înscriere este de 300 lei, iar taxele pentru carnetele de joc şi vizele anuale însumează 150 lei. Echipele participante la ediţia 2011 a CN de fotbal pe plajă au posibilitatea să se antreneze pe terenul care va găzdui competiţia, amenajat în Mamaia, pe plaja de lângă Melody.

COCIŞ A SEMNAT CU FC ROSTOV

Mijlocaşul Răzvan Cociş, care a evoluat în sezonul trecut la Karpatî Lvov (Ucraina), a semnat un contract pe trei sezoane cu formaţia FC Rostov (Rusia). Jucătorul în vârstă de 28 de ani, care a marcat două goluri în 11 meciuri disputate pentru Karpatî, unde a jucat sub formă de împrumut de la Al Nassr Ryad, se va alătura noilor săi coechipieri în turneul de pregătire din Austria. Cociş a mai evoluat în campionatul rus, în perioada 2007-2010, la Lokomotiv Moscova. Echipa din Rostov ocupă locul 14 în prima ligă, cu 13 puncte în 16 meciuri.

ARGENTINA, DOAR REMIZĂ LA COPA AMERICA

Rezultatele înregistrate în primele meciuri disputate de la Copa America - Grupa A: Argentina - Bolivia 1-1 (Kun Aguero 76 / Edivaldo 48) şi Columbia - Costa Rica 1-0 (A. Ramos 45). În această noapte sunt programate partidele din Grupa C: Uruguay - Peru şi Chile - Mexic.

REAL MADRID L-A OFERTAT PE FABREGAS

Rivalitatea dintre FC Barcelona şi Real Madrid s-a mutat şi în sfera transferurilor. Astfel, madrilenii plănuiesc să-l sufle de sub nasul catalanilor pe mijlocaşul Cesc Fabregas, jucător dorit de mai mult timp de Barcelona. Real a făcut pentru spaniol o ofertă de 50 de milioane de euro, mult mai apropiată de pretenţiile lui Arsenal decât oferta catalanilor. Este posibil ca oferta “galacticilor” să fie o strategie de a mări preţul, pentru că jucătorul şi-a exprimat clar dorinţa de a juca la Barcelona. Totuşi, rămâne de văzut ce va decide şi clubul londonez, care doreşte să obţină cât mai mulţi bani pe căpitanul echipei, jucător vital la mijlocul terenului. Antrenorul Jose Mourinho visează să alcătuiască la Real Madrid o tripletă Xabi Alonso - Cesc Fabregas - Nuri Sahin care să contracareze linia mediană de invidiat a rivalei Barcelona.

PREŞEDINTELE LUI FENERBAHCE, ARESTAT

Poliţia turcă l-a plasat în detenţie provizorie pe preşedintele clubului Fenerbahce Istanbul, Aziz Yildirim, precum şi pe alte circa 40 de persoane, în cadrul unei anchete privind meciuri trucate în sezonul 2010-2011. Unităţi din cadrul luptei contra crimei organizate i-au arestat, duminică dimineaţă, pe Yildirim, pe vicepreşedintele Fenerbahce, Sekip Mosturoglu, pe directorul sportiv de la Eskisehirspor, Umit Karan, pe directorul tehnic Bulent Uygun şi pe atacantul Sezer Ozturk, transferat la Fenerbahce. De asemenea, au fost reţinuţi şi alţi fotbalişti: atacantul formaţiei Genclerbirligi, Serkan Calik, şi fundaşul Mahmut Boz, dar şi portarul echipei Ankaragucu, Serdar Kulbilge. Campioană a Turciei în 2011, Fenerbahce este cea mai titrată grupare din Turcia. Aziz Yildirim conduce clubul din 1998.

FRAŢII KLITSCHKO AU PUS MONOPOL PE CENTURILE GREILOR PROFESIONIŞTI!

Într-un meci de box desfăşurat sâmbătă seară, pe Imtech Arena, stadionul echipei de fotbal Hamburger SV, ucraineanul Vladimir Klitschko l-a învins pe britanicul David Haye şi a devenit campion mondial la categoria grea în versiunile WBO, WBA, IBF şi IBO. Klitschko (35 de ani) s-a impus la puncte în unanimitate (117-109, 118-108, 116-110), după 12 reprize. Vladimir Klitschko are acum 56 de victorii în palmares, dintre care 49 prin KO, în 59 de meciuri. Fratele său, Vitali, în vârstă de 40 de ani, deţine titlul WBC al categoriei grea, pe care şi-l va pune în joc pe 10 septembrie, contra polonezului Tomasz Adamek. Klitschko este prima familie din istoria boxului care deţine toate titlurile la o categorie! David Haye (30 de ani), fostul campion WBA, are în palmares 26 de victorii, din care 23 prin KO, în 28 de meciuri.

CAMPION OLIMPIC LA ÎNOT, DEPISTAT POZITIV

Înotătorul brazilian Cesar Cielo, campion mondial în probele de 50 m şi 100 m liber, a fost depistat pozitiv la un diuretic, furosemid, a informat Confederaţia braziliană a sporturilor acvatice (CBDA). Codul mondial antidoping plasează acest diuretic în categoria produselor care maschează utilizarea produselor dopante. Controlul a fost efectuat în luna mai 2011, cu ocazia campionatelor de înot ale Braziliei. Cielo, al cărui palmares include şi o medalie olimpică de aur, la 50 m liber, la Beijing 2008, se pregătea pentru CM de nataţie din China, de la finalul acestei luni.

START ÎN TURUL FRANŢEI

Turul Franţei la ciclism, competiţie ajunsă la a 98-a ediţie, a pornit, sâmbătă, la drum. Câştigătorul primei etape, Passage du Gois - Mont des Alouettes (191,5 km) a fost belgianul Philippe Gilbert, de la echipa Omega Pharma-Lotto, favoritul nr. 3 fiind primul purtător al tricoului galben. Gilbert a fost cronometrat cu timpul de 4 ore, 41 de minute şi 31 secunde (medie orară: 40,8 km), fiind urmat de Cadel Evans (BMC Racing Team), la trei secunde. Ieri, în etapa a 2-a, contratimp pe echipe desfăşurat pe un circuit de 23 km în localitatea Les Essarts, s-a impus echipa Garmin, cronometrată cu timpul de 24 de minute şi 48 de secunde, urmată de BMC Racing Team şi Sky. În urma acestui rezultat, norvegianul Thor Hushovd (Garmin), a preluat tricoul galben al liderului. El este urmat in clasamentul general de coechipierul sau britanic David Millar şi de Cadel Evans. În varsta de 33 de ani, Hushovd se afla la a 11-a participare în “Marea Buclă”. Astăzi va avea loc etapa a 3-a, între localităţile Olonne-sur-Mer şi Redon (198 km).



12