Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Iunie 2011 / 00:00 834 accesări

CONTINUĂ ÎNSCRIERILE PENTRU CN DE FOTBAL PE PLAJĂ

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa, în colaborare cu Comisia de fotbal pe plajă din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, organizează Campionatul Naţional de fotbal pe plajă, în perioada 2 iulie-15 august. AJF anunţă că termenul de înscriere pentru echipele care doresc să participe a fost prelungit până vineri 1 iulie, ora 12.00, când va avea loc şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi a meciurilor. Persoană de contact: Constantin Bodnar, telefon 0723.38.30.49 sau 0241.61.35.33. Taxa de înscriere este de 300 lei, iar taxele pentru carnetele de joc şi vizele anuale însumează 150 lei. Competiţia se va desfăşura în Mamaia, pe terenul amenajat lângă Melody.

ETAPA A 9-A ÎN LIGA OLD-BOYS CONSTANŢA LA FOTBAL

Programul partidelor din etapa a 9-a a a Ligii Old-Boys Constanţa la fotbal care va avea loc în această săptămână - joi, 30 iunie: CS Eforie - IMN Meconst (teren Eforie), Olimpia Apă Canal - SNC (teren Voinţa), Portul - Perla Murfatlar (teren Portul); vineri, 1 iulie: Alpha - Tomis Socep (teren Murfatlar), Liga Ofiţerilor - Poliţia (teren U.M. km 4-5), Voinţa - Axiopolis 87 Cernavodă (teren Voinţa), CFR - CSCT Team Agigea (teren CFR), Victoria Cumpăna - Săgeata Stejaru (teren Cumpăna), Medgidia - FC Municipal (teren Cimentul din Medgidia). În etapa a 9-a nu va juca echipa Ideal 87 Cernavodă. Toate meciurile încep la ora 18.00.

A REAPĂRUT POLI TIMIŞOARA

Începând de ieri, Fotbal Club Politehnica Timişoara SA şi-a schimbat oficial denumirea în Politehnica Timişoara SA, modificarea fiind efectuată la Registrul Comerţului, după ce a câştigat procesul cu italianul Claudio Zambon. Conducerea clubului timişorean aşteaptă acum decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul licenţei, pentru a decide viitorul echipei.

ZICU, PREZENTAT OFICIAL LA ŢSKA SOFIA

Golgeterul Ligii I în sezonul trecut, Ianis Zicu, a fost prezentat oficial la ŢSKA Sofia. Florentin Petre, care a jucat la ŢSKA în urmă cu două sezoane, a fost translator pentru jucătorul român. Zicu se află la a doua experienţă peste hotare, după ce a jucat nouă meciuri pentru AC Parma în sezonul 2004-2005, unde era împrumutat de la Internazionale Milano.

SĂPUNARU, DORIT ŞI DE JUVENTUS

Tuttomercatoweb.com a anunţat, ieri, că pentru a-şi acoperi postul de fundaş dreapta, formaţia Juventus Torino se gândeşte la internaţionalul român Cristian Săpunaru şi la Mattia Cassani. FC Porto ar putea renunţa la Săpunaru pentru suma de 12 milioane de euro. Săpunaru a avut un sezon excelent cu FC Porto, cu care a câştigat titlul, Cupa Portugaliei şi UEFA Europa League.

ISTVAN KOVACS VA ARBITRA ÎN UEL

Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru partida dintre echipa letonă FC Daugava Daugavpils şi formaţia norvegiană Tromso IL, din prima manşă a primului tur preliminar al UEFA Europa League. Meciul se va disputa joi, de la ora 19.00, pe stadionul Celtnieks din Daugavpils.

BAYERN S-A REUNIT CU DOAR ŞAPTE JUCĂTORI

Bayern Munchen şi-a reluat oficial antrenamentele în cursul zilei de luni, dar cu un program lejer, deoarece numai şapte jucători au fost prezenţi la prima apariţie a lui Jupp Heynckes la conducerea echipei bavareze. Jucătorii internaţionali au avut câteva zile în plus de repaus şi se vor prezenta abia vineri. Bastian Schweinsteiger, nou transferaţii Rafinha şi Nils Peterson, Diego Contento, Luiz Gustavo şi cei doi portari, Jorg Butt şi Rouven Sattelmaier, au fost jucătorii prezenţi la primul antrenament.

JUVENTUS ÎL IA PE LICHSTEINER

Fundaşul elveţian Stephan Lichsteiner va semna un contract valabil pe patru ani cu Juventus Torino, după trei sezoane petrecute la altă echipă din Serie A, Lazio Roma. Torinezii vor plăti 10 milioane de euro pentru fotbalistul în vârstă de 27 de ani, care a îmbrăcat de 39 de ori tricoul echipei naţionale a Elveţiei. „Îmi place Juventus, dar cel care m-a convins să semnez a fost antrenorul Antonio Conte. Vedem fotbalul la fel”, a spus Lichsteiner, fotbalist care a mai jucat la Grashoppers Zurich şi Lille.

ALMEYDA, ANTRENOR LA RIVER PLATE

Mijlocaşul argentinian Matias Almeyda a fost numit în funcţia de antrenor al formaţiei River Plate, la 24 de ore de la retrogradarea echipei în liga a doua. „În această etapă importantă trebuie să menţionăm atitudinea lui Juan Jose Lopez, care a părăsit cu demnitate postul, acesta fiindu-i încredinţat în unanimitate lui Matias Almeyda”, a anunţat clubul într-un comunicat semnat de preşedintele Daniel Passarella. Juan Jose Lopez venise la River la începutul sezonului, după demisia lui Angel Cappa. Almeyda, în vârstă de 37 de ani, mijlocaş şi căpitan al echipei River Plate, fost internaţional, va ocupa pentru prima oară un post de antrenor. El a jucat în acest sezon la River Plate, club unde a debutat şi unde a revenit în 2009, însă nu a fost prezent la returul barajului cu Belgrano Cordoba. Almeyda a mai jucat în Italia, pentru Lazio, Parma, Inter şi Brescia.



12