REAL POARTA 6, ÎNVINSĂ DE MARIX
Echipa Real Poarta 6, câştigătoarea ediţiei a II-a a Cupei “Friends”, turneul de fotbal pe teren redus organizat la Constanţa, a ratat calificarea la turneul final al Ligii “Bergenbier”. Real Poarta 6 a întâlnit campioana judeţului Tulcea, Marix, într-o dublă manşă de baraj în care fiecare echipă a câştigat în deplasare: constănţenii cu 2-1, iar tulcenii cu 5-4. „Real Poarta 6 a pierdut pe mâna ei. La retur a condus cu 4-2 până aproape de final, dar nu a reuşit să se califice”, a declarat Tudor Miron, organizatorul Cupei “Friends”. Reamintim că, anul trecut, campioana judeţului Constanţa, Scuba, a avut o comportare meritorie în turneul final de la Cluj, fiind eliminată în sferturile de finală.
GAZ METAN MEDIAŞ, ÎN URNELE UEL
Astăzi, de la ora 14.00, la Nyon (Elveţia), este programată tragerea la sorţi a partidelor din primele două tururi preliminare ale UEFA Europa League. În urne se va afla şi o reprezentantă a Ligii 1, Gaz Metan Mediaş, echipă care a încheiat pe locul 7 în ultima ediţie de campionat, dar care a profitat de excluderea Timişorei din competiţiile continentale. În prima fază a competiţiei vor intra 50 de echipe din toată Europa, inclusiv cele calificate pe baza clasamentului fair-play. Cele 25 de cîştigătoare vor accede în turul 2 preliminar, unde se vor alătura celorlalte 55 de formaţii deja calificate pentru această fază. Gaz Metan Mediaş va fi cap de serie în acest al doilea tur datorită coeficientului şi are o şansă importantă de a ajunge în penultimul tur preliminar. Meciurile din primul tur vor avea loc pe 30 iunie şi 7 iulie, în timp ce partidele din turul secund se vor disputa pe 14 şi 21 iulie.
HAGI ŞI POPESCU, LA CENTENARUL AUSTRIEI VIENA
Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu au evoluat vineri seară în meciul amical Austria Viena - Luis Figo All Stars, organizat cu ocazia centenarului clubului austriac. Partida a fost câştigată de Austria Viena, cu scorul de 7-4 (3-1), golurile fiind înscrise de Margreitter, Barazite, Jun, Tadici, Linz, Junuzovici şi Polster (min. 90+7!!!), respectiv D. Stankovici, Figo 2 şi Dimas. Hagi a intrat pe teren la începutul reprizei secunde, a ieşit în minu. 63 şi a revenit în min. 86. Popescu a fost titular, a evoluat până în min. 28 şi a revenit pe teren în min. 56. În selecţionata All Stars au evoluat: Eduardo, Baia, Taffarel - portari; Cafu, Serginho, Popescu, Radebe, Helguera, Dimas, Figo, Elber, David, Vieira, R. de Boer, Dacourt, Solari, D. Stankovici, Van Hooijdonk, Boa Morte, Pauleta, Ronaldo, Hagi - jucători de câmp.
MEXIC CONTINUĂ SĂ CÂŞTIGE LA GOLD CUP
Principala favorită la câştigarea acestei ediţii a Gold Cup - naţionala de fotbal a Mexicului, continuă să câştige pe bandă rulantă. E drept, victoria din sferturile de finală a venit ceva mai greu, după ce Guatemala a condus o repriză întreagă! Dar după pauză mexicanii au egalat rapid şi au câştigat graţie golului înscris de noua vedetă a lui Manchester United - Hernandez. Rezultate din primele două partide ale sferturilor de finală de la Gold Cup: Costa Ricca - Honduras 1-1, 2-4 la penalty-uri (Marshall 56 / Bengtson 49); Mexic - Guatemala 2-1 (Nigris 48, Hernandez 66 / Ruiz 5). Cele două câştigătoare de sâmbătă se vor întâlni miercuri, în prima semifinală.
BALLACK REFUZĂ MECIUL DE ADIO CU BRAZILIA!
Fostul căpitan al naţionalei Germaniei, Michael Ballack, a anunţat că nu va juca împotriva Braziliei pe 10 august, în ceea ce ar fi trebuit să fie meciul său de adio, după ce cu o zi înainte selecţionerul Joachim Low declarase că nu va mai face apel la el pe viitor. „Să faci dintr-un meci amical prevăzut de multă vreme un meci de adio este, din punctul meu de vedere, o farsă. Ştiu că sunt într-un fel dator pentru suporterii mei să disput acest meci, dar nu pot accepta această propunere”, a declarat Ballack, evident supărat. Mijlocaşul de 34 de ani, care evoluează la Leverkusen, acceptă greu maniera în care Low l-a îndepărtat. El a fost scos din schemă de generaţia în urcare, a lui Ozil sau Khedira, şi de afirmarea liderilor precum Schweinsteiger de la ultimul CM, cel din 2010, pentru care Ballack nu a fost disponibil, fiind accidentat. Fostul căpitan al Nationalmannschaft s-a oprit la 98 de selecţii, ultima în martie 2010.
NOU PREŞEDINTE PENTRU FEDERAŢIA FRANCEZĂ DE FOTBAL
Noel Le Graet a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Franceze de Fotbal, pentru un mandat de 18 luni, el înlocuindu-l pe Fernand Duchaussoy, numit după scandalul de la CM din Africa de Sud 2010. Le Graet a fost ales cu 54,39 la sută din voturile exprimate în primul tur, în timp ce Duchaussoy, care era considerat marele favorit, a primit 45,40 la sută din voturi. Al treilea candidat, Eric Thomas, a avut numai 0,19 la sută din voturi. În vârstă de 69 de ani, Noel Le Graet era vicepreşedintele FFF din 2005, el având ca responsabilităţi dosarele economice. Preşedinte al clubului Guingamp, care a promovat în liga a doua franceză, el a mai fost preşedinte al Ligii Naţionale de Fotbal în perioada 1991-2000.
PIZARRO VA RATA COPA AMERICA
Internaţionalul peruan Claudio Pizarro s-a accidentat şi nu va participa, în luna iulie, la Copa America, a anunţat clubul Werder Bremen. Atacantul în vârstă de 32 de ani a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept, după ce a disputat un joc de pregătire cu naţionala din Peru. El va fi indisponibil şase săptămâni. În sezonul 2010-2011, Pizarro a înscris nouă goluri în Bundesliga şi a revenit în naţionala peruană după trei ani de absenţă.
MALAGA ÎL TRANSFERĂ PE TOULALAN
Cluburile Malaga şi Olympique Lyon au ajuns la un acord privind transferul internaţionalului francez Jeremy Toulalan, care va semna un contract pe patru ani cu gruparea spaniolă. Mijlocaşul în vârstă de 27 de ani va fi prezentat oficial în ultima săptămână din iunie. Format la Nantes, Toulalan a fost transferat la Olympique Lyon în 2006, pentru 7,5 milioane de euro. În 2008, el şi-a prelungit contractul pentru trei ani, iar în martie 2011 a semnat un nou acord, scadent în 2015. Toulalan are 36 de selecţii în naţionala Franţei, adversara României în preliminariile EURO 2012.