TĂTĂRUŞANU AR PUTEA PLECA DE LA STEAUA
Portarul Ciprian Tătăruşanu ar putea pleca de la Steaua, după ce clubul stelist a primit o ofertă de trei milioane de euro, de la un club din Italia. „Este o ofertă foarte importantă. Mă gândesc să-l vând. Mi-e greu să mă despart de el, dar când mai iau banii ăştia pe el?”, a spus Gigi Becali. În mai 2008, Tătăruşanu a fost adus de la Gloria Bistriţa pentru suma de 1,5 milioane de euro. Dacă Tătăruşanu va pleca din Ghencea, atunci steliştii l-ar putea transfera pe Costel Pantilimon, Silviu Lung jr. sau Mircea Bornescu.
BRUINS CUCEREŞTE CUPA STANLEY DUPĂ 39 DE ANI
Boston Bruins este noua campioană a NHL, reuşind să reintre în posesia Cupei Stanley după 39 de ani de abstinenţă. Totodată, Bruins cucereşte al şaselea trofeu suprem din palmares, după cele din 1929, 1939, 1941, 1970 şi 1972. Partida decisivă, jucată la Vancouver a adus o victorie clară pentru americani: Vancouver Canucks – Boston Bruins 0-4 (Patrice Bergeron 2, Brad Marchand 2). Partida a fost dominată de gazde, care au avut 37 de şuturi la poarta lui Tim Thomas (spre deosebire de 20 de şuturi ale oaspeţilor), dar acesta a făcut adevărate minuni, fiind decisiv în cucerirea trofeului. De altfel, Tim Thomas a fost desemnat MVP-ul finalei, el primind doar 8 goluri în cele 7 partide ale finalei! Iar dacă gazdele n-au reuşit să înscrie, au făcut-o oaspeţii, prin Bergeron şi Marchand, fiecare de câte 2 ori. Victoria netă a celor de la Bruins a dus la o adevărată răzmeriţă în oraş, unde fanii furioşi ai gazdelor au răsturnat maşini, au spart geamuri şi au intrat într-un magazin pe care l-au jefuit. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene arestând câţiva turbulenţi. Situaţia a fost similară cu cea din 1994, atunci când Canucks a pierdut finala NHL tot în meciul al şaptelea, cu NY Rangers!
APELUL LUI MOURINHO
Suspendat şase meciuri de către Uniunea Europeană de Fotbal Asociaţie (UEFA), pe 6 mai, după o serie de declaraţii care au fost considerate deplasate la adresa rivalilor de la FC Barcelona, Jose Mourinho, antrenorul lui Real Madrid, a făcut apel. Cazul tehnicianului portughez va fi judecat de forul continental pe 29 iulie, Comisia de Disciplină a UEFA urmând a-l reanaliza. Mourinho a fost sancţionat după ce s-a ajuns la concluzia că a făcut declaraţii jignitoare la adresa catalanilor, în timpul dublei manşe din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal. Conducerea lui Real Madrid şi-a apărat antrenorul, socotind că acesta nu a avut prilejul să se apere. Mourinho a atacat decizia UEFA din acelaşi motiv.
HAGI ŞI POPESCU, LA CENTENARUL AUSTRIEI VIENA
Portughezii Luis Figo, Ricardo şi Pauleta, alături de brazilienii Ronaldo, Taffarel sau Serginho sunt doar câţiva dintre marii fotbalişti ai lumii alături de care Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu vor juca astăzi un meci amical ce marchează 100 de ani de la înfiinţarea clubului Austria Viena. Echipa vedetelor mondiale este antrenată de portughezul Carlos Queiroz şi îi va avea în componenţă pe: Luis Figo, Dejan Stankovic, Yaya Toure, Ronaldo, Vitor Baia, Serginho, Pierre van Hooijdonk, Santiago Solari, Roque Junior, Ricardo, Cafu, Giovane Elber, Vladimir Smicer, Pedro Pauleta, Gheorghe Hagi, Luis Boa Morte, Olivier Dacourt, Dimas, Ivan Helguera, Lucas Radebe, Gheorghe Popescu, Ronald de Boer, Patrick Vieira, Fernando Couto, Claudio Taffarel.
ŞTEFAN RADU, AMENDAT CU 7.000 DE EURO
Fundaşul român al echipei Lazio, Ştefan Radu, a fost amendat cu 7.000 de euro de Comisia de Disciplină a FIGC pentru gesturile nesportive pe care le-a făcut la adresa fanilor echipei AS Roma la meciul jucat pe 13 martie. Aceeaşi amendă a primit-o şi clubul Lazio Roma. După meciul cu AS Roma, în care românul a primit cartonaşul roşu pentru că l-a lovit cu capul pe Simplicio, au apărut imagini cu Radu făcând semne obscene la adresa suporterilor echipei AS Roma, imediat după eliminarea din minutul 88. Ştefan Radu a fost suspendat trei etape în Serie A după acel meci, sancţiunea fiindu-i redusă apoi la două runde.
BELIZE A CÂŞTIGAT PRIMA PARTIDĂ DIN PRELIMINARIILE WORLD CUP 2014
Primul meci din preliminariile World Cup 2014 a avut loc miercuri, în zona CONCACAF şi s-a încheiat cu victoria aşteptată a oaspeţilor: Montserrat - Belize 2-5, meciul retur urmând să se dispute duminică, în Belize. A fost primul dintre cele 832 de meciuri programate în preliminariile World Cup 2014, această fază care a început miercuri fiind... preliminariile preliminariilor! Cele mai modeste echipe de fotbal din lume, majoritatea cantonate în zona locului 202 în clasamentul FIFA, vor disputa 5 baraje de calificare pentru a cuceri un loc în preliminariile World Cup 2014. Tragerea la sorţi a grupelor preliminare va avea loc pe 30 iulie, în Brazilia
BALLACK SE RETRAGE DIN NAŢIONALĂ
Cariera mijlocaşului Michael Ballack în naţionala Germaniei s-a încheiat, a anunţat Federaţia Germană de Fotbal (DFB), care a precizat că selecţionerul Joachim Low a luat această decizie după o discuţie cu jucătorul în vârstă de 34 de ani. „În aceste ultime luni, mulţi tineri jucători şi-au arătat capacitatea şi potenţialul. Cu ei, evoluţia echipei naţionale, după CM 2010, a fost absolut pozitivă. În timpul discuţiilor dintre noi am avut impresia că Michael dă dovadă de multă înţelegere pentru modul în care vedem noi lucrurile”, a afirmat Joachim Low. Michael Ballack este legitimat la Bayer Leverkusen, iar ultima sa convocare la naţională datează din martie 2010. El a fost căpitanul naţionalei până când a suferit o accidentare la gleznă, înainte de CM 2010. DFB îl va omagia pe 10 august, la un meci amical cu Brazilia. La partida respectivă, Ballack (98 de selecţii) va fi pentru ultima dată căpitanul naţionalei germane.
KAKA LA INTER?
Cotidianul spaniol ”Marca” a anunţat că Internazionale Milano a oferit 30 de milioane de euro pentru Kaka, jucător care se află sub contract cu Real Madrid, însă ibericii doresc cu 10 milioane de euro mai mult. Printre echipele care ar dori să-l transfere pe jucătorul brazilian se mai află AC Milan, Chelsea Londra, Manchester City, Sao Paolo şi Corinthians. În 2007, Kaka a primit ”Balonul de Aur”, distincţie care îl recompensează pe cel mai valoros fotbalist al anului.
MOGGI, SUSPENDAT PE VIAŢĂ
Fostul director general al echipei de fotbal Juventus Torino, Luciano Moggi, a fost suspendat pe viaţă din toate activităţile legate de fotbalul italian. Această condamnare este o urmare a implicării sale în Afacerea Calciopoli, din 2006, mai precis scandalul meciurilor trucate din Serie A. Aceeaşi sancţiune a fost aplicată lui Antonio Giraudo şi Innocenzo Mazzini, aflaţi în conducerea lui Juventus Torino, respectiv ai Federaţiei Italiene de Fotbal.
FIFA DONEAZĂ 6 MILIOANE DE DOLARI JAPONIEI
Federaţia Internaţională de Fotbal va face o donaţie în valoare de 6 milioane dolari (4,2 milioane euro) pentru a veni în ajutorul fotbalului japonez, care a suferit numeroase daune după cutremurul de pământ şi valurile tsunami din 11 martie. 4,5 milioane euro vor fi alocaţi mai multor cluburi, ale căror stadioane şi baze sportive au fost afectate de seismul cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter. Restul de 1,5 milioane dolari vor fi utilizaţi pentru construirea unor noi centre de pregătire în prefecturile Miyagi, Iwate şi Fukushima.