BOWLING LAKE VIEW CUP, ÎNAINTEA FINALELOR
Sâmbătă, cu începere de la ora 10.30, pe arena Lake View Center (Bd-ul Mamaia nr. 283, Constanţa) vor avea loc finalele Bowling Lake View Cup 2011, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Bowling Constanţa, în colaborare cu Lake View Center şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. Pentru ultimul act s-au calificat 48 de concurenţi, câte 24 la fiecare dintre cele două categorii, A (jucători legitimaţi la cluburi afiliate la Federaţia Română de Popice-Bowling) şi B (jucători amatori, nelegitimaţi, indiferent de vârstă sau sex). Festivitatea de premiere este programată la ora 14.00. Valoarea totală garantată a premiilor este de 8.000 de lei. Vor fi premiaţi concurenţii clasaţi pe primele 12 locuri la cele două categorii, după cum urmează - categoria A: locul 1 - 1.000 lei, locul 2 - 750 lei, locul 3 - 500 lei, locul 4 - 250 lei, locurile 5-6 - 150 lei, locurile 7-12 - 100 lei; categoria B: locul 1 - 600 lei, locul 2 - 500 lei, locul 3 - 400 lei, locul 4 - 200 lei, locurile 5-6 - 100 lei, locurile 7-12 - 75 lei. Vor fi acordate şi premii speciale: 100 lei pentru cel mai mare scor pe joc, 100 lei pentru cele mai multe squad-uri jucate şi 50 lei pentru cel mai bun junior, la ambele categorii.
CSS MEDGIDIA, LA TURNEELE SEMIFINALE ALE CN DE HANDBAL
Echipele de juniori II şi II ale Clubului Sportiv Şcolar din Medgidia au reuşit să se califice la turneul semifinale ale Campionatului Naţional de handbal. Juniorii II, pregătiţi de profesorul Vasile Cordoş, s-au clasat pe prima poziţie în urma turneelor de calificare, obţinând astfel calificarea pentru turneul semifinal care se va desfăşura în perioada 3-5 iunie, locaţie urmând să fie stabilită în perioada următoare. Tot la turneul semifinal s-a calificat şi echipa de juniori III, pregătită de profesorii Arturel Mevasan şi Mihai Neacşu, după ce s-a clasat pe locul secund la finele turneelor de calificare. Turneul semifinal va avea loc între 13-15 mai, locaţia nefiind stabilită.
REVENIRE CU SUCCES PENTRU GABRIEL MORARU
Revenit în activitate după o perioadă de pauză, constănţeanul Gabriel Moraru a acces în sferturile de finală ale Futures-ului de la Vero Beach, SUA, dupa ce l-a învins, cu 4-6, 6-4, 6-3, pe americanul Robbye Poole, al cincilea favorit al întrecerii. Jucătorul în vârstă de 29 de ani, ajuns pe tabloul principal după ce a trecut de calificări, îl va avea adversar în următorul joc pe austriacul Gerald Melzer, fratele mai mic al lui Jurgen Melzer (nr. 435 ATP). În schimb, Andrei Dăescu (nr. 709 ATP) a abandonat în optimi la Vero Beach, când era condus cu 4-0 în decisiv de americanul Mitchell Frank (nr. 1365 ATP). Românul câştigase setul al doilea în tie-break, cu 7-6, după ce îl pierduse pe primul cu 6-3.
GALLOVITS-HALL, ÎN SFERTURI LA CHARLOTTESVILLE
Jucătoarea Edina Gallovits-Hall, cap de serie nr. 1, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Charlottesville (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari. Românca a învins-o, în turul 2, cu 6-2, 6-2 pe Timea Babos (Ungaria). În sferturi, Gallovits-Hall, nr. 122 WTA, va juca în compania Camilei Giorgi (Italia), nr. 253 WTA. În schimb, Mihaela Burzărnescu, cap de serie nr. 3, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului ITF de la Zell am Harmersbach (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Clasată pe locul 365 WTA, a fost învinsă în sferturi, cu 3-6, 6-2, 6-2, de Christina Şakoveţ (Germania, nr. 915 WTA).
ÎNFRÂNGERI LA ESTORIL
Monica Niculescu a fost eliminată, vineri, în semifinalele turneului de tenis WTA de la Estoril (Portugalia), turneu dotat cu premii în valoare totală de 220.000 dolari. Niculescu (nr. 59 WTA) a pierdut în două seturi, 1-6, 3-6, duelul cu Anabel Medina Garrigues (Spania, nr. 61 WTA). Niculescu a bifat pe zgura de la Estoril cel mai bun rezultat din 2011, rezultat pentru care şi-a asigurat 130 de puncte WTA şi un cec în valoare de 10.200 dolari. Şi Victor Hănescu, locul 63 ATP, a fost învins, cu 6-4, 6-2, de sud-africanul Kevin Anderson, locul 34 ATP şi cap de serie nr. 7, în turul secund al turneului de la Estoril (Portugalia), dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro. Anderson s-a impus într-un meci care a durat o oră şi 25 de minute. Cei doi jucători s-au mai întâlnit de două ori în acest an şi Hănescu a câştigat de fiecare dată. Pentru calificarea în turul secund la Estoril, românul va primi 20 de puncte ATP şi un cec în valoare de 6.940 de euro.