CUPA PRESEI LA TENIS DE MASĂ
Ieri, la Complexul Cleopatra din Mamaia, s-au desfăşurat partidele probei de simplu masculin, faza grupelor şi meciurile de clasament 5-12, din cadrul ediţiei a 9-a a Cupa Presei la tenis de masă. Competiţia organizată de Asociaţia Jurnaliştilor de Sport din Constanţa, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, a adunat la start 12 reprezentanţi ai mass-media constănţene, care au fost împărţiţi în două grupe. S-a jucat sistem campionat, fiecare cu fiecare, primii doi clasaţi din fiecare grupă obţinând calificarea în semifinalele care vor avea loc joi: Adrian Lungu - Paul Alexe şi Sorin Mihalache - Robert Bak. Reprezentanţii cotidianului Telegraf au avut comportări meritorii, Adrian Lungu urmând să evolueze în penultimul act, în timp ce Sorin Teodoreanu s-a clasat pe locul 6, iar Ionuţ Coman a ocupat locul 9. Clasamente - Grupa A: 1. Adrian Lungu (Telegraf) 10 puncte, 2-1 cu Ciobanu, 2-0 cu Drăghiţă, 2-0 cu Ţica, 2-0 cu Donose, 2-1 cu Bak; 2. Robert Bak (Cuget Liber) 8p, 2-0 cu Drăghiţă, 2-0 cu Ţica, 2-0 cu Donose, 2-0 cu Ciobanu; 3. Cătălin Donose (Radio Constanţa) 6p, 2-0 cu Ţica, 2-0 cu Ciobanu, 2-0 cu Drăghiţă, 4. Mihai Ciobanu (Adevărul de Constanţa) 4p, 2-0 cu Drăghiţă, 2-0 cu Ţica; 5. Dragoş Drăghiţă (Neptun TV) 2p, 2-0 cu Ţica; 6. Romulus Ţica (Neptun TV) 0p. Grupa B: 1. Sorin Mihalache (Cuget Liber) 8p, 2-0 cu Coman, 2-0 cu Teodoreanu, 2-0 cu Vieru, 2-0 cu Alexe; 2. Paul Alexe (Neptun TV) 8p, 2-0 cu Teodoreanu, 2-0 cu Vieru, 2-0 cu Cosor, 2-1 cu Coman; 3. Sorin Teodoreanu (Telegraf) 6p, 2-0 cu Coman, 2-1 cu Cosor, 2-0 cu Vieru; 4. Marian Cosor (Radio Constanţa) 6p, 2-0 cu Vieru, 2-0 cu Coman, 2-1 cu Mihalache; 5. Ionuţ Coman (Telegraf) 2p, 2-0 cu Vieru; 6. Ciprian Vieru (Neptun TV) 0p. Meciuri de clasament - locurile 5-6: Donose - Teodoreanu 2-0, locurile 7-8: Cosor - Ciobanu 2-1, locurile 9-10: Coman - Drăghiţă 2-1, locurile 11-12: Ţica - Vieru 2-1. Astăzi, de la ora 11.30, este programată întrecerea de dublu. Partenerii competiţiei sunt Loteria Română, Lake View Center Constanţa şi World Vision Constanţa.
TECĂU, ÎN SFERTURI LA CASABLANCA
Constănţeanul Horia Tecău s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu de la turneul de la Casablanca (Maroc), turneu dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro. Favorit principal alături de suedezul Robert Lindstedt, jucătorul în vârstă de 26 de ani a trecut, în runda inaugurală, cu 6-2, 5-7, 10-5, de cuplul format din Mihail Elgin (Rusia) şi Andrei Golubev (Kazahstan). Tecău şi Lindstedt au de apărat titlul cucerit anul trecut în Maroc, după finala câştigată în faţa perechii alcătuite din Rohan Bopanna (India) şi Aisam-Ul-Haq Quareshi (Pakistan), cu 6-2, 3-6, 10-7. Prin accederea în sferturi, cei doi şi-au asigurat un cec în valoare de 3.600 de euro şi 45 de puncte ATP. În proba de simplu a turneului marocan, Victor Hănescu, cap de serie nr. 8, a trecut în runda secundă, după ce l-a învins pe spaniolul Daniel Gimeno Traver, cu 4-6, 6-4, 6-4.
DOUĂ ROMÂNCE ÎN OPTIMI LA MARBELLA
Două dintre jucătoarele române prezente pe tabloul principal al turneului de la Marbella (Spania), dotat cu premii totale în valoare de 220.000 de dolari, au acces în optimile de finală. Cap de serie nr. 4, Alexandra Dulgheru a trecut în runda inaugurală de Anastasia Pivovarova (Rusia), cu 7-6, 6-7, 7-5, în timp ce Irina Begu, venită din calificări, a învins-o pe Alberta Brianti (Italia), cu 6-1, 6-4. Cele două şi-au asigurat astfel un cec în valoare de 2.950 de dolari şi 30 de puncte WTA. În schimb, Sorana Cîrstea a cedat în disputa cu Sara Errani (Italia), cu 6-1, 4-6, 2-6, iar Monica Niculescu a pierdut duelul cu Lara Arruabarrena-Vecino (Spania), jucătoare venită din calificări, cu 5-7, 4-6.
CRIVOI, ÎN TURUL 2 LA MONZA
Tenismanul Victor Crivoi s-a calificat în turul secund al challenger-ului de la Monza (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro. Românul a trecut, cu 6-1, 7-6, de italianul Stefani Ianni, care a fost acceptat pe tablou după ce a primit un wild-card. În schimb, Marius Copil a cedat în runda inaugurală în faţa lui Lukasz Kubot (Polonia), cap de serie nr. 6, cu 1-6, 5-7.
LN DE HANDBAL MASCULIN
Astăzi, de la ora 17.00, este programat ultimul meci din etapa a 17-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Satu Mare - UCM HC Caraş Severin. Clasament: 1. HCM Constanţa 29p, 2. HC Odorhei 28p, 3. UCM HC Caraş Severin 27p, 4. Suceava 22p (golaveraj: 532-476), 5. Bacău 22p (471-449), 6. Tg. Jiu 21p, 7. U. Cluj 20p, 8. Satu Mare 17p, 9. Dinamo Braşov 14p, 10. CSM Bucureşti 12p, 11. Baia Mare 9p, 12. Steaua Bucureşti 8p, 13. Timişoara 6p, 14. CSM Oradea 1p.
ŞTIINŢA BACĂU A AVUT GHINION LA TRAGEREA LA SORŢI
La Viena a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a partidelor din semifinalele Cupei Challenge la handbal masculin. Sorţi au decis ca singura reprezentantă a României în această fază, Ştiinţa Bacău să întâlnească puternica formaţie slovenă Cimos Koper. Meciul tur va avea loc pe 23-24 aprilie, în Slovenia, iar returul o săptămână mai târziu, la Bacău. În cealaltă semifinală, Partizan Dunav Osiguranje va juca cu Benfica Lisabona.
NAŢIONALA FEMININĂ DE HANDBAL, CAP DE SERIE ÎN PRELIMINARIILE CE DIN 2012
Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, ieri, sistemul de calificare la turneul final al CE din 2012 (Olanda), naţionala feminină a României fiind cap de serie în preliminarii. Turneul final al CE din 2012 va avea loc în Olanda, între 4 şi 16 decembrie, cu participare a 16 echipe naţionale. În preliminarii vor participa 30 de echipe naţionale, din care 14 se vor alătura reprezentativelor deja calificate la turneul final, adică Olanda, în calitate de naţiune organizatoare, respectiv Norvegia, deţinătoarea titlului european. Tragerea la sorţi a celor şapte grupe va avea loc pe 27 aprilie, la Leek (Olanda). Naţionala României se află în prima urnă valorică, alături de echipele Rusiei, Spaniei, Franţei, Danemarcei, Suediei şi Germaniei. La turneul final se califică primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe. De asemenea, cele trei reprezentative care vor urca pe podium la turneul final al CE din 2012 vor obţine automat calificarea la turneul final Campionatului Mondial din 2013 (Serbia). La ultima ediţie a CE, în 2010, naţionala României a câştigat medaliile de bronz.
MEDALII PENTRU ROMÂNIA ÎN CUPA EUROPEI LA JUDO
Sportivii români au cucerit trei medalii de argint şi patru de bronz la Cupa Europei la judo, desfăşurată în week-end la Sarajevo. Alexandru Nedelcu (categoria 100 kg), Violeta Dumitru (48 kg) şi Loredana Ohâi (57 kg) au câştigat medaliile de argint, în timp ce Adrian Daroti (73 kg), Amado Lazea (60 kg), Daniel Natea (+100 kg) şi Diana Kovacs (48 kg) au obţinut medaliile de bronz. La Cupa Europeană pentru seniori au fost prezenţi 314 sportivi, 204 la masculin şi 110 la feminin, din 24 de ţări.
MEDALIAŢII LA CE DE GIMNASTICĂ DE LA BERLIN VOR URCA PE PODIUM ÎN CENTRUL ORAŞULUI
Uniunea Europeană de Gimnastică (UEG) a anunţat că premierea sportivilor medaliaţi la Campionatele Europene de la Berlin va avea loc în aer liber, în centrul oraşului. Campionatele Europene de gimnastică încep astăzi, printre cei aproape 300 de participanţi numărându-se şi cei opt reprezentanţi ai României: Ana Porgras (gimnastă legitimată la CS Farul Constanţa), Sandra Izbaşa, Diana Chelaru şi Amelia Racea - la feminin, Flavius Koczi, Vlad Cotună, Andrei Muntean şi Andrei Ursachi - la masculin. Luni şi marţi au fost programate antrenamentele oficiale, iar miercuri competiţia va debuta cu calificările la feminin, urmate joi de cele similare masculine. Porgras şi Racea sunt primele gimnaste române care intră miercuri în concurs, de la ora 11.30, în timp ce Izbaşa şi Chelaru vor evolua de la ora 16.45. Vineri va avea loc concursul de individual-compus (feminin şi masculin), iar sâmbătă şi duminică, finalele pe aparate. O altă inovaţie a organizatorilor este amplasarea de ecrane uriaşe în Potsdamer Platz, unde vor avea loc şi concerte. De asemenea, nu vor avea loc obişnuitele conferinţe de presă cu sportivii medaliaţi, interviurile urmând a fi acordata într-o zonă mixtă, la finalul fiecărei subdiviziuni de concurs. Singura conferinţă de presă din cadrul CE de la Berlin este programată vineri, de la ora 12.00, înaintea recepţiei oficiale a Federaţiei Germane de Gimnastică, al cărei invitat special este cancelarul Angela Merkel. Ceremonia de deschidere a CE va începe în aceeaşi zi, la ora 15.00.