ETAPA A 15-A ÎN CN AL JUNIORILOR REPUBLICANI, JUNIORI C ŞI D
Programul etapei a 15-a în Campionatul Naţional al juniorilor republicani - juniori A, duminică, ora 12.30: CF Brăila - Dunărea Galaţi (ora 14.30, juniori B), Oţelul Galaţi - Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia - FC Viitorul Constanţa, Metalul Constanţa - LPS Galaţi, Delta Tulcea - FC Farul Constanţa, Gloria Buzău - Callatis Mangalia. Într-un meci devans din etapa 16-a, disputat miercuri, FC Farul Constanţa - Metalul Constanta 2-4 (1-1 la juniori B); Juniori C, Seria Sud: Marmura Deleni - FC Viitorul Constanţa (sâmbătă, ora 11.00, teren Pietreni), CS Eforie - Sparta Techirghiol, CS Agigea - FC Farul Constanţa (duminică, ora 13.00, teren Portul). Portul Constanţa şi Callatis Mangalia stau; Juniori D, Seria Sud: GSIB Mangalia - Portul Constanţa (duminică, ora 10.00, teren GSIB), CS Eforie - Sparta Techirghiol, Trophaeum Adamclisi - Callatis Mangalia (duminică, ora 13.00, teren Zorile). Restanţă din etapa a 10-a: Academia Hagi - FC Farul Constanţa (sâmbătă, ora 9.30, teren sintetic Academie).
FEDERAŢIA DIN BOSNIA, SUSPENDATĂ DE FIFA ŞI UEFA
Federaţia de fotbal din Bosnia-Herţegovina (NSBiH) a fost suspendată vineri, “până la noi ordine”, de către FIFA şi UEFA, care au reproşat forului de la Sarajevo că nu a adoptat un nou statut conform recomandărilor lor. Federaţia bosniacă a respins marţi cererea FIFA şi UEFA de a-şi modifica statutul, pentru a putea fi condusă de un singur preşedinte, şi nu în baza unei preşedinţii tripartite, pe baze etnice, aşa cum se întâmplă în prezent. În aceste condiţii, selecţionata Bosniei riscă să fie exclusă din preliminariile EURO 2012, în care face parte din aceeaşi grupă (D) cu România.
CERERE RECORD DE BILETE PENTRU EURO 2012
UEFA a anunţat, vineri, un număr record de cereri pentru bilete, 12.149.425, la Campionatul European din 2012, la finalul perioadei de înregistrare a acestora, ceea ce reprezintă o creştere cu 17% în raport cu ediţia din 2008 a CE, găzduită de Elveţia şi Austria. Persoanele interesate au avut la dispoziţia toată luna martie pentru a-şi depune cererile - patru bilete de persoană - pe site-ul UEFA, singurul autorizat în acest sens. Peste 550.000 de bilete vor fi disponibile pentru marele public la EURO 2012. Cu patru ani în urmă, s-au înregistrat 10,4 milioane de cereri pentru cele 300.000 de bilete disponibile. În perioada 19-22 aprilie, UEFA va organiza o loterie, în urma căreia vor fi desemnaţi câştigătorii tichetelor. Potrivit organizatorilor, vânzarea de bilete trebuie să genereze aproximativ 100 de milioane de euro. Cel mai ieftin bilet în 2008 era 45 de euro, în timp ce în 2012 va fi de 30 de euro, iar cel mai scump rămâne neschimbat, respectiv 600 de euro.
30 DE MILIOANE DE EURO PENTRU ASHLEY YOUNG
Liderul din Premier League, Manchester United, pregăteşte un transfer spectaculos, fiind foarte aproape să-l aducă pe mijlocaşul Ashley Young, de la Aston Villa. Cotidianul The Sun scrie că gruparea de pe Old Trafford este gata să plătească 30 de milioane de euro pentru internaţionalul englez în vârstă de 25 de ani. Jucătorul mai are 14 luni de contract cu clubul din Birmingham şi este ademenit de şefii lui United cu un salariu de 6 milioane de euro pe an.
HLEB, DORIT LA KRASNODAR
FC Krasnodar este foarte aproape de a semna cu Alexander Hleb, jucător aflat sub contract cu FC Barcelona, pentru suma de 8 milioane de euro. Hleb a fost transferat de catalani în 2008, de la Arsenal Londra, pentru 15 milioane de euro, dar nu a reuşit să se impună în echipă, fiind ulterior împrumutat la VfB Stuttgart şi la Birmingham City. Alexander Hleb are 29 de ani şi a jucat în cariera sa la BATE Borisov, Stuttgart, Arsenal, Barcelona şi Birmingham.
CHELSEA ÎL VREA PE SRNA
Chelsea este interesată de serviciile croatului Darijo Srna, fotbalist care va deveni liber de contract la vară. Parcursul excelent în Liga Campionilor, reuşit de echipa antrenată de Mircea Lucescu, a atras privirile coloşilor din Europa. Jucătorii Şahtiorului sunt acum în atenţia marilor puteri de pe continent. Astfel, pe lângă Barcelona sau Manchester United, şi Chelsea vrea să-şi aducă întăriri din Ucraina. Londonezii sunt impresionaţi de calităţiile lui Srna, căpitanul „minerilor”, care poate juca mijlocaş sau fundaş. În plus, Chelsea ar urma să nu plătească niciun ban, Srna fiind în ultimele şase luni de contract. Croatul în vârstă de 28 de ani caută o nouă provocare, preferabil în vestul Europei, după opt ani petrecuţi în Ucraina, timp în care a acumulat peste 300 de meciuri pentru Şahtior.
ADRIANO A SEMNAT CU CORINTHIANS
Brazilianul Adriano, revenit în ţară după ce şi-a reziliat contractul cu AS Roma, a fost prezentat joi la Corinthians Sao Paulo, el semnând un contract până în iunie 2012. „Am venit la Corinthians pentru a câştiga şi vreau să ajung din nou în echipa naţională”, a declarat atacantul, în vârstă de 29 de ani, care va primi un salariu lunar de 500.000 de reali (216.200 euro). Pe 8 martie, AS Roma şi Adriano s-au despărţit pe cale amiabilă, după doar şapte luni, în cursul cărora jucătorul nu a evoluat decât în cinci meciuri în campionat.
FERRER FACE “LINIŞTE” CU RACHETA
În timpul unui meci din cadrul turneului Sony Ericsson Open, spaniolul David Ferrer, vizibil afectat de faptul că pierdea în faţa americanului Mardy Fish, a trimis o minge în tribune în direcţia unui copil care plângea prea tare. Mingea nu a ajuns foarte aproape de copil, care era ţinut în braţe de tatăl său, dar plânsul s-a oprit, relatează ABC News. „A fost un moment din meci, dar nimic important. Nu asta a fost problema”, a declarat Ferrer legat de zgomotul făcut de copil. Adversarul lui Ferrer, Mardy Fish, a declarat că nu a văzut când acesta a trimis mingea în tribună: „Probabil regretă gestul făcut. Era în mod evident tulburat”.