CVM TOMIS AFLĂ DUMINICĂ ADVERSARA DIN SEMIFINALE
Calificată încă de duminica trecută în semifinalele Diviziei A1 la volei masculin, CVM Tomis Constanţa încă nu cunoaşte numele următorului adversar! Asta pentru că disputa dintre Explorări Baia Mare şi Unirea Dej necesită şi meciul al treilea pentru a stabili numele formaţiei calificate, după ce fiecare echipă a reuşit câte o victorie în partidele precedente, impunându-se cu 3:2 pe terenul adversarilor! Jocul decisiv are loc duminică, de la ora 17.00, pe terenul maramureşenilor. 1-1 la general este şi în disputa Dinamo Bucureşti - VCM Piatra Neamţ, care se va încheia tot duminică. Iată programul meciurilor care vor avea loc duminică în play-off: Dinamo Bucureşti - VCM Piatra Neamţ (ora 17.00) şi Explorări Baia Mare - Unirea Dej (ora 17.00).
ÎNCEPE RETURUL ÎN CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL
Programul meciurilor de duminică din Campionatul Judeţean de fotbal, etapa a 14-a, prima din retur (ora 11.00) - SERIA NORD: Steaua Speranţei Siliştea - Gloria Seimeni (ora 13.00); Pescăruşul Gîrliciu - Viitorul Fîntînele (ora 12.00); Dunărea Ciobanu - Dunaris Topalu (se joacă la Hîrşova); Marcon Star Medgidia - Viteazu Sinoe Mihai Viteazu (se joacă pe stadionul Cimentul, de la ora 12.00); Recolta Nicolae Bălcescu - CSS Medgidia (se joacă la Dorobanţu); Ulmetum Pantelimon - Viitorul Nisipari; Sportul Tortoman - Pescarul Ghindăreşti (ora 12.00). SERIA SUD: Marmura Deleni - Dunărea Ostrov (se joacă la Pietreni, de la ora 14.00); CS II Peştera - Viitorul Cobadin; AS Ciocîrlia - CSM II Medgidia Valea Dacilor; Inter Ion Corvin - Progresul Dobromir; Voinţa Siminoc - Trophaeum Adamclisi (se joacă la Murfatlar, de la ora 12.00); Tineretul Valea Dacilor - Sacidava Aliman; Voinţa Valu lui Traian - Danubius II Rasova (se joacă la Poarta Albă). SERIA EST: Sparta II Techirghiol - Luceafărul Amzacea; Viitorul Cerchezu - Unirea Topraisar; Vulturii Cazino Constanţa - Fulgerul Chirnogeni (teren CFR); Viitorul Mereni - CFR Constanţa (se joacă la Osmancea); AS Bărăganu - Gloria II Albeşti Cotu Văii (se joacă la Lanurile); Avîntul Comana - Recolta Negru Vodă. Meciul AS Independenţa - ELIF Fîntîna Mare nu a fost programat.
CN DE FOTBAL AL JUNIORILOR SUB 16 ANI
În etapa a 4-a din cadrul Campionatului Naţional de fotbal al Selecţionatelor Judeţene de juniori sub 16 ani, faza a doua, Seria a 3-a, echipa judeţului Constanţa va juca în deplasare, la Focşani, cu formaţia judeţului Vrancea. Meciul este programat duminică, de la ora 11.00, iar micuţii fotbalişti constănţeni vizează obţinerea celor trei puncte, mai ales că i-au învins pe vrânceni şi în partida tur. „Plecăm încă de sâmbătă la Focşani. Avem asigurate cazarea şi masa de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa. Le mulţumim pentru sprijin şi sper să nu-i dezamăgim”, a declarat antrenorul principal al selecţionatei, Gabriel Şimu. Clasament după trei etape: 1. Bucureşti 9p (golaveraj 9-1), 2. Constanţa 9p (7-0), 3. Vrancea 4p (3-10), 4. Călăraşi 0p (1-9). În acest campionat se acordă 4 puncte la victorie.
ŞEDINŢA TEHNICĂ A LIGII OLD-BOYS DIN CONSTANŢA
Hotelul “Sport” din Constanţa găzduieţte sâmbătă, de la ora 10.30, şedinţa tehnică a ediţiei din 2011 a Ligii Old-Boys de fotbal Constanţa, competiţie care va continua tradiţia campionatului de veterani care a început să se desfăşoare la ţărmul mării înainte de Revoluţie. Campionatul va începe pe 15 aprilie 2011, se va juca tur-retur, iar turneul play-off, organizat cu participarea primelor patru clasate, va avea loc pe stadionul “Farul”, în nocturnă. Partenerii întrecerii sunt Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa, iar parteneri media cotidianul Telegraf şi Neptun TV. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la nr. de telefon 0722.500.651, 0726.849.849 şi 0723.564.543.
CN QWAN KI DO PENTRU COPII ŞI JUNIORI
Sâmbătă şi duminică, la Constanţa se va desfăşura Campionatul Naţional Qwan Ki Do pentru copii şi juniori. La competiţie vor participa sportivi de la 15 cluburi din ţară, iar judeţul Constanţa va fi reprezentat de sportivii cluburilor “Guom“ şi “Hung“ din Constanţa şi “Song Long“ din localitatea 23 August. Sâmbătă, între orele 9.00-15.00, la Sala Tomis, iar după amiază, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor, vor avea loc calificările, iar duminică, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, se vor disputa partidele în urma cărora vor fi cunoscuţi noii campioni naţionali. Sâmbătă, la ora 10.00, la Hotelul “Parc” din Mamaia, va avea loc o conferinţă de presă prilejuită de organizarea acestei competiţii la Constanţa.
ETAPĂ ZONALĂ DE RUGBY TAG
Duminică, pe terenul de rugby din Mangalia se va desfăşura, între orele 10.00 şi 13.30, etapa zonală Mangalia la rugby tag. Competiţia este rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 10-12 ani, urmând să participe formaţiile de la Şcoala nr. 1 Mangalia, Şcoala nr. 2 Mangalia, Şcoala nr. 3 Mangalia, Şcoala nr. 5 Mangalia, Liceul Teoretic Callatis Mangalia, Şcoala nr. 8 Constanţa, Şcoala nr. 2 Mai şi Şcoala Limanu. Primele trei clasate vor fi premiate cu diplome. Competiţia organizată de Asociaţia Judeţeană de Rugby va beneficia de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanta, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Primariei Mangalia.
ETAPA ZONALĂ A ONSS
La Năvodari va avea loc sâmbătă, între orele 9.00 şi 12.30, faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS) la rugby în 7. Vor participa copii cu vârste cuprinse între 15-18 ani, iar partidele vor avea loc pe terenul de rugby al RC Năvodari (teren “Legmas“). Vor participa următoarele echipe: Grup Şcolar “Lazăr Edeleanu“ Năvodari, Grup Şcolar “Ion Podaru“ Ovidiu, Liceul Energetic Constanţa, Grup Şcolar “I.G. Duca“ Constanţa, LPS “Nicolae Rotaru“ Constanţa şi Liceul Teoretic Callatis Mangalia. Competiţia organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanta va beneficia de sprijinul Asociatiei Judetene de Rugby, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Primariei Năvodari. Primele trei clasate vor fi premiate cu diplome şi cupe.
DULGHERU, ÎN TURUL 3 LA MIAMI
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în turul 3 al turneului WTA de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 4.500.000 de dolari, în timp ce Monica Niculescu şi constănţeanca Simona Halep au fost eliminate în turul secund. Dulgheru, favorita nr. 26, care a fost acceptată direct în turul 2, a trecut de Chanelle Scheepers (Africa de Sud), scor 6-3, 6-2. În turul următor, Dulgheru o va întâlni pe Johanna Larsson (Suedia). Niculescu a fost învinsă, în turul 2, de Jelena Jankovic (Serbia), favorita nr. 6, scor 3-6, 1-6, iar Halep a fost eliminată, tot în turul secund, de Svetlana Kuzneţova (Rusia), favorita nr. 11, scor 0-6, 4-6.
CUPELE EUROPENE LA HANDBAL MASCULIN
În manşa tur a sferturilor de finală ale Cupei Cupelor la handbal masculin, UCM Reşiţa va juca sâmbătă, de la ora 18.30, în deplasare cu Vardar Skopje (Macedonia). Returul va avea loc pe 2 aprilie. În prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Challenge, Ştiinţa Bacău va juca sâmbătă, de la ora 17.30, pe teren propriu, cu OIF Arendal (Norvegia).
BUTE VREA SĂ BOXEZE LA BUCUREŞTI
Pugilistul Lucian Bute a declarat vineri, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, că îşi doreşte din tot sufletul să boxeze în România şi speră ca dorinţa lui să se împlinească în acest an, subliniind că este pregătit să lupte cu oricine. El a mai spus că sunt şanse mari ca următorul său meci să fie organizat în România, menţionând că există un acord al clubului Interbox în acest sens. Lucian Bute va pleca la Galaţi, la părinţii săi, pe care nu i-a mai văzut de cinci-şase luni: „Apoi de luni, marţi, voi veni la Bucureşti. Acestea sunt sacrificii pe care le fac cu mare plăcere. Şi eu mi-aş dori să fiu alături de familie de Paşte, dar trebuie să mă antrenez. Poate o să vină familia la mine”.