MECI DE VERIFICARE PENTRU VIITORUL
Viitorul Constanţa va disputa astăzi, de la ora 15.00, la Chiajna, un meci de pregătire în compania formaţiei Victoria Brăneşti. Acest amical este posibil deoarece Liga I este întreruptă, iar Viitorul nu va putea evolua sâmbătă, contra Ceahlăului Piatra Neamţ, în etapa a 19-a a Ligii a II-a, deoarece pe 29 martie naţionala României va juca la Piatra Neamţ, contra Luxemburgului. Întâlnirea Ceahlăul - Viitorul a fost reprogramată de FRF pentru 31 martie, de la ora 15.00, urmând a fi transmisă în direct de Dolce Sport.
AMICAL ÎNTRE JUNIORII A DE LA VIITORUL ŞI CS AGIGEA
Echipa de juniori republicani A de la Academia Hagi a disputat ieri, pe unul dintre terenurile Academiei, un meci de verificare cu formaţia de seniori de la CS Agigea (locul 2 în Seria Est din Liga a IV-a). Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, pentru Agigea (antrenor Cătălin Agafiţei) înscriind Rusu, în min. 25, iar pentru Viitorul (antrenor Nicolae Roşca) a marcat Marinkovic, în min. 70. Echipele de juniori republicani A şi B ale FC Viitorul nu vor juca în acest weekend în campionat, contra Metalului Constanţa, deoarece şapte juniori sunt plecaţi la loturile naţionale (Buzbuchi şi Muscă - Romania U18; Şerban, Puţanu, Mitache, Ţîru şi Iancu - Romania U17). Întâlnirile de juniori republicani A şi B dintre Viitorul şi Metalul au fost amânate pentru 5 mai. Ieri, în Ungaria, în primul joc din Grupa a 7-a a Turului de Elită al Campionatului European U17, România a remizat, scor 0-0, cu Islanda. Pentru România, Puţanu, Mitache şi Iancu au evoluat tot meciul, iar Ţîru a jucat până în min.62. Portarul Şerban a fost rezervă. Sâmbătă, România va întâlni Rusia, de la ora 16.00.
HAGI, LA DATORIE
Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, după antrenamentul de miercuri, că este în continuare la datorie şi că nu se pune problema plecării sale de la formaţia din Istanbul, informează cotidianul Sabah.”Poker la Florya”, a titrat jurnalul turc, care notează că după ce a aflat la aeroport că s-a renunţat la serviciile sale, Hagi a ignorat acest lucru şi s-a prezentat la antrenament. Prezenţa românului la şedinţa de pregătire i-ar fi surprins pe fotbalişti, care credeau că antrenamentul va fi condus de Tugay Kerimoglu. “Ori azi, ori luni” este titlul unui articol din cotidianul Fanatik, în care se menţionează că oficialii clubului Galatasaray nu s-au hotărât când să facă un anunţ referitor la situaţia lui Hagi, care a condus şi antrenamentul de joi al echipei din Istanbul.
MITITELU, SANCŢIONAT DRASTIC
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal l-a sancţionat pe finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, cu 12 luni de suspendare şi cu 300.000 de lei penalitate sportivă, pentru jignirile aduse preşedintelului LPF, Dumitru Dragomir, în cadrul unor emisiuni televizate. Mititelu a mai fost sancţionat de Comisia de Disciplină şi pe 16 februarie, cu şase luni de suspendare şi cu 150.000 de lei penalitate financiară, tot pentru declaraţiile făcute la adresa conducerii LPF.
ARDA TURAN, DORIT DE CHELSEA
Chelsea şi Galatasaray pregătesc o mutare ce poate fi privită de mulţi ca fiind unul dintre cele mai tari schimburi de jucători din fotbalul contemporan. Ahmet Bulut, impresarul lui Arda Turan, spune că tânărul star al Turciei va pleca de la Galatasaray doar la un mare club din Anglia. „Un eventual transfer al lui Arda Turan în străinătate se va face numai în Anglia, la un club clasat pe primele cinci poziţii. Dacă vom primi o ofertă, cu siguranţă Arda îi va da curs”, a declarat impresarul. Chelsea a intrat imediat pe fir şi se pare că îl va oferi ca monedă de schimb pe Didier Drogba, ivorianul fiind curtat intens de clubul din Istanbul.
GUARDIOLA AR ANTRENA GRATIS PE BRESCIA
Josep Guardiola a asistat la antrenamentul de miercuri al echipei italiene Brescia, pentru care a jucat în perioada 2001-2002 şi în 2003. Tehnicianul formaţiei FC Barcelona a asistat la şedinţa de pregătire, s-a salutat cu antrenorul Giuseppe Iachini, dar şi cu vechi prieteni din cadrul clubului sau foşti coechipieri. Seara, Guardiola a cinat împreună cu preşedintele Bresciei, Luigi Corioni, care l-a întrebat, în glumă, ce salariu doreşte ca antrenor la Brescia. Tehnicianul catalan, în vârstă de 40 de ani, a răspuns: „Dacă mă întorc să muncesc în Italia, voi fi antrenor la Brescia şi o voi face gratis”.
ABIDAL A FOST EXTERNAT
Operat de tumoare la ficat săptămâna trecută, Eric Abidal a ieşit din spital miercuri seară şi s-a întors acasă. Un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului FC Barcelona anunţă că fundaşul francez, în vârstă de 31 de ani, „se odihneşte la domiciliu\" şi că „procesul postoperatoriu este satisfăcător din toate punctele de vedere şi nu există complicaţii”. „Abidal îşi va continua procesul de recuperare la domiciliu, peste o lună îşi va putea relua activitatea fizică, iar ulterior se va putea antrena alături de coechipieri”, se mai precizează în comunicat.
VEDETELE DIN TENIS AU JUCAT UN MECI DE FOTBAL PENTRU JAPONIA
Mai mulţi jucători de tenis, în frunte cu liderul mondial Rafael Nadal şi cu ocupantul locului doi în clasamentul ATP, Novak Djokovic, au disputat, la Miami, un meci de fotbal care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru victimele seismului din Japonia. Aproximativ 15 sportivi prezenţi în Florida pentru turneul de la Miami au jucat împotriva echipei Fort Lauderdale Strikers, din a doua ligă nord-americană de fotbal (NASL). În faţa unui public entuziast, jucătorii de tenis au fost învinşi de fotbalişti, cu scorul de 4-2. Golurile vedetelor din tenis au fost înscrise de cipriotul Marcos Baghdatis şi de scoţianul Andy Murray. Baghdatis a fost cel mai bun jucător al echipei ATP. Din formaţia a cărei căpitan a fost Djokovic au mai făcut parte, între alţii, francezii Richard Gasquet şi Jo-Wilfried Tsonga şi japonezul Kei Nishikori. De asemenea, spaniolii Rafael Nadal, David Ferrer şi Fernando Verdasco au început jocul pe banca de rezerve. Partida s-a disputat sub forma a două reprize de câte 20 de minute. Seismul din data de 11 martie, urmat de tsunami, a devastat nord-estul Japoniei şi s-a soldat cu peste 25.000 de morţi şi dispăruţi.
MASI, CEL MAI BUN RUGBYST DIN TURNEUL CELOR 6 NAŢIUNI 2011
Rugbystul italian Andrea Masi a fost ales cel mai bun jucător al Turneului celor 6 Naţiuni, ediţia 2011, devansându-i pe compatriotul său Fabio Semenzato, pe englezul Toby Flood şi pe irlandezul Sean O\'Brien. Masi joacă în linia de treisferturi şi este primul italian care a primit această recompensă, decernată pentru prima dată printr-un vot on-line al suporterilor. Aceştia au avut de ales dintr-o listă alcătuită din 12 jucători desemnaţi „omul meciului” în primele patru etape ale turneului. După analizarea celor 17.562 voturi on-line, Masi a obţinut peste 30 la sută, în timp ce compatriotul său, demi-ul Fabio Semenzato, acumulat aproape 12 la sută. Uvertura engleză şi cel mai bun marcator al Turneului, Toby Flood, şi troacarul irlandez Sean O\'Brien au adunat fiecare puţin peste 10 la sută din voturi. Masi (60 selecţii), care va împlini 30 de ani pe 30 martie, îi succede aripii irlandeze Tommy Bowe. El a fost unul dintre eroii primei victorii italiene în faţa Franţei, în Turneul celor 6 Naţiuni, 22-21 pe 12 martie, reuşind să marcheze singurul eseu al învingătorilor. Pe parcursul competiţiei, Masi a jucat pe post de aripă şi ca fundaş.
RUSIA VA ORGANIZA CM DE PATINAJ ÎN LOCUL JAPONIEI
Rusia va organiza în luna aprilie Campionatele Mondiale de patinaj artistic, ediţia 2011, a anunţat Federaţia internaţională de specialitate (ISU). Rusia înlocuieşte Japonia, care nu a mai putut organiza competiţia din cauza cutremurului devastator, urmat de un tsunami, ce a lovit această ţară pe 11 martie. ISU a luat act, luni, de renunţarea definitivă a Japoniei la organizarea competiţiei, din cauza urmărilor seismului şi a riscurilor nucleare. ISU a aşteptat până marţi candidaturile ţărilor interesate.