Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 04 Martie 2011 / 00:00 868 accesări

EDUARD POPESCU, MARATON REUŞIT ÎN ANTARTICA

Constănţeanul Eduard Popescu a făcut un pas important în tentativa de a deveni primul român care a alergat câte un maraton pe fiecare dintre cele şapte continente. Sportivul amator în vârstă de 55 de ani a participat pe 28 februarie la maratonul anual desfăşurat în Antarctica, una dintre cele mai dificile competiţii din lume. Pe o vreme dificilă, Popescu a reuşit să încheie cursa pe locul 29 din 100 de participanţi, cu timpul de 5 ore şi 12 minute. „A fost un concurs extrem de greu, care a început pe burniţă şi un vânt de 50 de kilometri pe oră. După câţiva kilometri, a început să plouă, iar pe parcurs s-a transformat în zăpadă din cauza temperaturii, care a fost puţin sub zero grade. Am alergat pe o suprafaţă dificilă, formată 80 la sută din noroi, iar restul din griblură. Pe departe, a fost cel mai greu maraton la care am participat. Antartica este impresionantă, dar trebuie să respecţi foarte multe reguli”, a spus Popescu. Românul stabilit în SUA mai are de bifat un singur maraton, în Australian, cel mai probabil în luna iulie, pentru a realiza recordul mult visat.

CONSTĂNŢENII DEBUTEAZĂ AZI LA CE DE ATLETISM ÎN SALĂ

Astăzi, la Paris, debutează prima competiţie atletică majoră din acest an, Campionatele Europene de atletism în sală. La startul întrecerii şi-a anunţat prezenţa 630 de participanţi, dintre care 346 la masculin şi 284 la feminin. Delegaţia tricoloră are în componenţă 17 sportivi, printre care şi patru sportivi constănţeni: Cristina Bujin şi Cristina Toma (ambele la triplusalt), Adrian Vasile (lungime) şi Andreea Ogrăzeanu (60 m), toţi de la CS Farul. Primii trei vor intra în focuri în cursul dimineţii de azi, când sunt programate calificările.

SUCCES TRICOLOR ÎN LEN LA TENIS DE MASĂ

Echipa feminină de tenis de masă a României a învins Italia, cu 3-0, miercuri seară, la Milano, în ultima partidă din cadrul Grupei A a Ligii Europene a Naţiunilor Joola. Irina Ciobanu a întrecut-o, cu 3-1, pe Lisa Ridolfi, Daniela Dodean a dispus, cu 3-0, de Rossella Scardigno, iar constănţeanca Eliza Samara a câştigat, cu 3-0 (11-1, 11-2, 11-6), duelul cu Alessia Turrini. Din echipa României a mai făcut parte Bernadette Szocs. În clasamentul final al grupei, România, care s-a calificat în faza următoare a competiţiei, s-a situat pe primul loc, cu 10 puncte, urmată de Croaţia 9p, Ungaria 9p şi Italia 8p.

VOLEIBALISTA LUMINIŢA TROMBIŢAŞ, MAMĂ LA 39 DE ANI

Fostul căpitan al naţionalei de volei feminin, Luminiţa Trombiţaş, în vârstă de 39 de ani, a născut joi, la Cluj-Napoca, un băieţel. Nicholas a primit nota 10 la naştere şi a avut greutatea de 3,450 kg. Proaspăta mămică va împlini 40 de ani pe 5 iulie, iar de-a lungul carierei a evoluat la următoarele echipe: U. Cluj, Jedinstvo Uzice (1997-98), Rapid Bucureşti (1998-99), Rio Marsi Palermo (1999-2001), Sartori Mercedes Padova (2001-2003), Dinamo Moscova (2004-2005), Hotel Cantur Las Palmas (2005-2007), Volero Zurich (2007-2008), AO Markopoulos (2008-2009) şi RC Cannes (2009), cu ultima formaţie câştigând campionatul şi Cupa Franţei, în 2009. Luminiţa Pintea-Trombiţaş, fosta coordonatoare a echipei naţionale, s-a retras în 2009, după ce a participat la turneul de calificare pentru Campionatul Mondial din Japonia 2010.

ELENA BOGDAN, ÎN TURUL 2 LA HAMMOND

Jucătoarea de tenis Elena Bogdan s-a calificat în turul secund al turneului ITF de la Hammond (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Bogdan a învins-o, în runda inaugurală, cu 6-2, 6-3, pe Catherine Harrison (SUA), beneficiară a unui wild-card, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Audrey Bergot (Franţa). Cristina Dinu s-a calificat în turul al doilea al turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Dinu a învins-o, în runda inaugurală, cu 6-1, 6-1, pe Marion Gaud (Franţa) şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Fatma Al Nabhani (Oman), cap de serie nr. 7. Raluca Elena Platon, jucătoare venită din calificări, a fost învinsă, în primul tur în Antalya, cu 6-4, 6-3, de Dia Evtimova (Bulgaria), principala favorită a competiţiei.

PRIMA CUPĂ EUROPEANĂ DE DANS SPORTIV DIN ROMÂNIA

Sala Polivalentă din Tg. Mureş va găzdui, la sfârşitul acestei săptămâni, Cupa Europeană la Dans Sportiv, competiţie desfăşurată în premieră în România, dar şi Campionatul Naţional de Dans Sportiv 2011. La Cupa Europeană vor participa perechi de top din 22 de ţări europene, România fiind reprezentată de perechea mureşeană Rareş Cojoc - Katarzina Kapral. La nivel naţional, Campionatul Naţional al României la Dans Sportiv este cea mai importantă competiţie a anului, pentru că îşi vor disputa titlul, pe şase categorii de vârstă, peste 1.200 de dansatori din întreaga ţară. Cei care vor urca pe podium vor reprezenta România la cupe şi campionate mondiale şi europene, în anul 2011.

LUCRĂRILE LA SALA POLIVALENTĂ DIN CLUJ-NAPOCA VOR ÎNCEPE ÎN IULIE

Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunţat că lucrările la noua Sală Polivalentă, cu o capacitate de peste 7.000 locuri, vor începe în luna iulie, contractul fiind deja semnat cu societăţile care vor asigura proiectarea şi execuţia. Noua sală va avea 7.109 locuri, termenul de execuţie este de trei ani, iar costurile sunt estimate la aproximativ 51 de milioane de lei. În Cluj-Napoca funcţionează de aproape patru decenii Sala Sporturilor “Horia Demian”, cu o capacitate de 2.525 de locuri.



12