CONTINUĂ ÎNSCRIERILE LA “TACUL DE AUR“
Toţi cei interesaţi să participe la cel mai important concurs de biliard organizat vreodată în România, “Tacul de Aur“, o pot face până pe 18 februarie (inclusiv) la Centrul de Distracţii Lake View de pe bulevardul Mamaia nr. 283. Contra unei taxe de doar 50 lei, pasionaţii jocului de biliard au şansa de a participa la cele patru etape cu premii totale de câte 4.900 de euro, dintre care 3.000 de euro vor fi acordaţi câştigătorului de etapă. Cei mai buni 32 de jucători vor participa în marea finală de la finalul anului când, după ce vor achita o taxă de 450 lei, vor avea ocazia să îşi dispute marele premiu de 10.000 euro plus “Tacul de Aur“. Premiile totale acordate de organizatorii concurenţilor sunt de 37.600 de euro, suma reprezentând un record absolut pentru România şi fiind totodată una dintre cele mai mari acordate chiar şi la turnee europene. La competiţie pot participa atât jucători din România, cât şi din străinătate. Aşadar, o excelentă oportunitate pentru ca îndemânarea celor care iubesc biliardul să se transforme în una profitabilă în cadrul celui mai important eveniment de acest gen organizat în România. Pentru relaţii suplimentare, doritorii pot suna la telefon 0734.733106 (Cristian Cealera).
MECI RESTANT DIN GRUPA D A LC LA HANDBAL MASCULIN
Astăzi, de la ora 21.00, într-un meci restant din etapa a 7-a a Grupei D a Ligii Campionilor la handbal masculin, Ciudad Real va întâlni, pe teren propriu, formaţia rusă St. Petersburg. Clasament: 1. Ciudad Real 11p, 2. Zagreb 10p (golaveraj: 218-180), 3. Flensburg 10p (207-183), 4. St. Petersburg 4p (162-183), 5. HCM 4p 183-210), 6. Sarajevo 1p.
VOLEIBALISTELE DE LA ŞTIINŢA BACĂU, ELIMINATE
Ştiinţa Bacău a susţinut ieri meciul retur din optimile GM Capital Challenge Cup la volei feminin, cu echipa azeră Igtisadchi Baku. În tur, la Bacău, echipa din Baku s-a impus cu 3:0, iar pe teren propriu a cedat un singur set, astfel că s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei. Ştiinţa rămâne cu această evoluţie curajoasă din retur, în care a mers cap la cap cu mai valoroasa adversară din Azerbaidjan pe parcursul seturilor 2 şi 3. Scor final: Igtisadchi Baku - Ştiinţa Bacău 3:1 (25:17, 26:24, 23:25, 25:10).
HĂNESCU, ÎNVINS LA COSTA DE SAUIPE
Tenismanul Victor Hănescu, cap de serie nr. 8, a ratat, luni, calificarea în turul doi al turneului de la Costa de Sauipe (Brazilia), dotat cu premii în valoare totală de 470.000 de dolari. Hănescu a fost învins, în runda inaugurală, cu 7-5, 6-1, de italianul Filippo Volandri. Pentru participarea la turneul de la Costa de Sauipe, Hănescu nu va primi niciun punct ATP, dar va încasa un premiu în valoare de 4.865 de dolari. Românul va continua în Brazilia în proba de dublu, unde face cuplu chiar cu Volandri, cei doi urmând să întâlnească în primul tur perechea formată din italianul Fabio Fognini si spaniolul David Marrero.
SFERTURILE CUPEI ROMÂNIEI LA BASCHET
Astăzi sunt programate partidele tur din sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin, după următorul program: Gaz Metan Mediaş (finalista ediţiei trecute) - CS Otopeni, CSU Ploieşti - BCM Piteşti, BC Timişoara (deţinătoarea trofeului) - Steaua (ora 18.00, în direct la TVR 3). Partida BC Mureş Tîrgu Mureş - SCM CSS Craiova 98-85, s-a disputat în devans.
ROMÂNIA, EŞECURI PE LINIE LA “TURK TELEKOM 2011“
Naţionala masculină de baschet under 16 a României ,a înregistrat o nouă înfrângere la turneul internaţional “Turk Telekom 2011“ care se desfăşoară la Gaziantep. În Grupa A a turneului, România a fost învinsă de Rusia, scor 84-58 şi ocupă ultima poziţie în grupă după primele trei etape. În primele două întâlniri, tinerii baschetbalişti români pierduseră la scor, 37-69 şi 57-87 întâlnirile cu Germania, respectiv Turcia. Ultimele partide ale României în Grupa A vor avea loc împotriva statului Puerto Rico şi a reprezentativei Ucrainei.
BC MUREŞ, AL PATRULEA EŞEC ÎN LIGA BALCANICĂ
Echipa de baschet masculin BC Mureş a fost învinsă, ieri, în deplasare, de formaţia bulgară Rilski Sportist, cu scorul de 85-83 (40-43), în cea de-a şasea partidă din Grupa B a Ligii Balcanice. Principalii marcatori ai formaţiei ardelene au fost Covington, cu 30 de puncte, urmat de Mladenovici 17p, Lewis 14p şi Dumitru 11p. În precedentele cinci dispute, ardelenii au obţinut două victorii, cu Balkan Botevgrad (90-83) şi cu Feni Industries (85-70) şi trei eşecuri, cu Rilski Sportist, scor 89-90, cu macedonenii de la Feni Industries, 87-98 şi cu muntenegrenii de la KK Mornar Bar, scor 73-87. BC Mureş mai are de jucat două meciuri în Grupa B, joi, cu Balkan (deplasare) şi cu Mornar Bar, în 1 martie (pe teren propriu). Primele patru clasate din fiecare din cele două grupe se vor califica în sferturile de finală ale competiţiei.
SEBASTIAN CIOBANU VA BOXA ÎN GALA DE LA BELGRAD
Luptătorul de K1 Sebastian Ciobanu va participa pe 25 februarie la gala de box „Bigger’s Better 4”, de la Belgrad, fiind motivat de premiul consistent oferit câştigătorului. „Lumea vede K1 ca pe o completare a boxului, aşa că mi s-a părut firesc să încerc şi în această disciplină. Motivat de suma acordată pentru câştigător, voi lăsa o perioadă K1 pentru box. Premiul cel mare la Belgrad este de 30.000 de euro. Oricum kickboxing-ul rămâne prioritatea mea. Dacă voi face meciuri bune la Belgrad, poate mă voi gândi să continui şi în box”, a spus Ciobanu. În Gala de la Belgrad vor mai participa următorii sportivi: Denis Sebastian (Germania - luptător de kickbox), Sebastian van Thielen (Belgia - thaibox), Sasa Lazici (Serbia - MMA), Damien Trzcinski (Polonia - box), Ţvetan Traşlev (Bulgaria - thaibox), Ivica Bacurin (Croaţia - box), Maksim Pediura (Ucraina - box). Se va lupta în sistem „piramidă”, iar câştigătorul va participa la marea finală care va avea loc pe 16 decembrie, locaţia nefiind încă stabilită.