TURUL CICLIST AL ROMÂNIEI 2011 VA PORNI DE LA CONSTANŢA
Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon a anunţat, ieri, că startul celei de-a 48-a ediţii a Turului ciclist al României se va da pe 4 iunie, la Constanţa. Potrivit directorului competiţiei, Valeriu Andoniu, turul va avea opt etape şi va trece prin Tulcea, Brăila, Bacău, Botoşani, Tg. Neamţ, Tg. Mureş, Sighişoara, Braşov, Sibiu, Rm. Vîlcea, Curtea de Argeş şi Piteşti, sosirea urmând să aibă loc în Bucureşti. „În acest an vor fi mai multe echipe şi mai puternice. Am primit un e-mail de la o echipă de profesionişti din Statele Unite ale Americii care doreşte să participe la Turul ciclist al României în 2011”, a declarat Andoniu, care estimează costurile întrecerii la circa 700.000 de lei. Etapa de debut se va întinde pe distanţa a 127 km, între Constanţa şi Tulcea.
SAMARA, LA OPENUL SLOVENIEI
Timp de patru zile, în perioada 18-22 ianuarie, Elisabeta Samara va participa la Openul Sloveniei de la Velenje, primul concurs din calendarul circuitului profesionist 2011 pentru senioare şi seniori la tenis de masă. Constănţeanca a acces direct pe tabloul principal al competiţiei, urmând ca în primul tur să dea piept cu o jucătoare venită din calificări. Samara va lua startul şi în proba de dublu, alături de Daniela Dodean, cele două întâlnind în runda inaugurală un dublu venit din calificări.
FINAL DE TUR... ÎNTÂRZIAT ÎN DA1 LA VOLEI FEMININ
Sâmbătă sunt programate meciurile din cadrul etapei a 12-a a Diviziei A1 la volei, prima din retur. Până atunci însă, patru echipe de volei feminin din primul eşalon vor susţine restanţe din cadrul etapei a 11-a, amânate datorită programului încărcat al formaţiilor angrenate în Cupele Europene. Iată programul restanţelor, care vor avea loc astăzi: Dinamo Romprest Bucureşti - SCM U Craiova (ora 16.00) şi CSM Lugoj - Ştiinţa Bacău (ora 18.00).
SALT PENTRU HANDBALUL FEMININ ROMÂNESC
România a urcat pe poziţia a treia în topul european al cluburilor feminine de handbal, cu un punctaj de 77,90, urmând să înscrie în sezonul viitor cinci echipe în cupele europene, două în Liga Campionilor, două în Cupa EHF şi una în Cupa Cupelor. Clasamentul european de anul trecut poziţiona handbalul feminin românesc pe locul 6, dar rezultatele cumulate din ultimele trei sezoane, care includ şi finala Ligii Campionilor disputată de Oltchim Rm. Vîlcea, au adus un salt de trei locuri în clasamentul general. Lider este Danemarca, cu 124,67p, urmată de Rusia (81,22p) şi România (77,90). La masculin, România şi-a păstrat locul 9, cu 37p, graţie punctelor aduse de campioana HCM Constanţa şi are dreptul să înscrie câte o echipă în Liga Campionilor, Cupa EHF şi Cupa Cupelor, dar şi două în Challenge Cup, la fel ca în sezonul actual. La întocmirea ranking-ului european pentru competiţiile din sezounl 2011-2012 au stat la bază rezultatele obţinute de cluburi începând cu sezonul 2007-2008.
CURS DE PERFECŢIONARE AL PORTARILOR DE HANDBAL
Fostul portar al naţionalei feminine a României, Luminiţa Huţupan-Dinu, va participa săptămâna viitoare, alături de mai multe nume sonore din handbalul românesc şi ungar, la primul curs din ţara noastră dedicat instruirii portarilor. Cursul va dura o zi, 27 ianuarie, şi va avea loc la Baia Mare. Vor mai lua parte antrenorul naţionalei feminine, Radu Voina, managerul reprezentativei, Narcisa Lecuşanu, Bogdan Macovei şi Sorin Toacsen, ambii din partea FR Handbal, fostul portar Ildiko Kerekeş-Barbu, antrenorii băimăreni Ioan Băban şi Lucian Ghiulai, dar şi fostul mare goal-keeper al Ungariei, Bela Bartos, care se ocupă de pregătirea portarilor la echipele naţionale ale ţării vecine. Cursul este organizat de Asociaţia Judeţeană de Handbal Maramureş şi FR Handbal, la final urmând a fi înmânate atestate tuturor participanţilor.
CARMEN AMARIEI VA REVENI PE TEREN ÎN LUNA FEBRUARIE
Handbalista Carmen Amariei, componentă a campioanei Europei, Viborg HK, dar şi a naţionalei României, va reveni pe teren în luna februarie, după operaţia de menisc, suferită în luna noiembrie. Carmen Amariei s-a accidentat la meciul din Liga Campionilor, susţinut de Viborg, cu Dinamo Volgograd, iar pe 3 noiembrie anul trecut a fost supusă operaţiei, în Danemarca. A petrecut ulterior o perioadă acasă, la Cluj-Napoca, după care s-a întors la Viborg, pentru recuperare. Carmen Amariei ar putea reintra pe teren în meciul retur, cu FTC Budapesta, pe care Viborg HK îl va susţine pe 12 februarie, pe teren propriu, în optimile de finală ale Cupei Cupelor.