Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Decembrie 2010 / 00:00 759 accesări

NADAL, SPORTIVUL EUROPEAN AL ANULUI

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului 2010, în ediţia a 53-a a anchetei realizate de agenţia poloneză de presă PAP, la care au participat 25 de agenţii naţionale, printre care şi Agerpres. Pe primul loc s-a clasat Nadal, cu 179 de puncte, urmat de campionul mondial de Formula 1, germanul Sebastian Vettel, cu 155p, şi de atleta croată Blanka Vlasic, cu 114p. În top 10 se află trei sportivi spanioli, fotbaliştii Iniesta şi Xavi, campioni mondiali în 2010, ocupând locurile 5 şi 6. Doi sportivi români au fost laureaţii anchetei PAP de-a lungul timpului, gimnasta Nadia Comăneci în 1976 şi atleta Gabriela Szabo în 1999. Nadal, care a câştigat al doilea titlu în ultimii trei ani, îi urmează rivalului său Roger Federer, laureat de cinci ori al anchetei PAP.

SCHWEINSTEIGER, DESEMNAT DE KICKER FOTBALISTUL ANULUI

Internaţionalul german Bastian Schweinsteiger (Bayern Munchen) a fost desemnat fotbalistul anului de către publicaţia Kicker. Schweinsteiger, în vârstă de 26 de ani, care şi-a prelungit contractul cu Bayern până în 2016, este considerat unul dintre cei mai buni mijlocaşi din lume. El a disputat 223 de meciuri în Bundesliga şi a câştigat de cinci ori campionatul şi de cinci ori Cupa Germaniei cu Bayern, unde joacă din 1998.

DZEKO VA AJUNGE LA MANCHESTER CITY

După îndelungi tratative ale celor de la Manchester City cu VfL Wolfsburg, părţile s-au înţeles în privinţa transferului atacantului bosniac Edin Dzeko. Germanii au cerut iniţial 45 de milioane de euro, dar au scăzut din pretenţii până la 35 de milioane, preţ acceptat de şeicii care deţin gruparea engleză. În vârstă de 24 de ani, Dzeko ar urma să ajungă la City în această iarnă. Bosniacul a impresionat în ultimii trei ani, de când joacă la Wolfsburg, reuşind să marcheze 65 de goluri în 109 meciuri, iar la naţională a înscris de 17 ori în 31 de partide.

DATORII URIAŞE ÎN FOTBALUL ARGENTINIAN

Principalele cinci cluburi din campionatul Argentinei, River Plate, Boca Juniors, Independiente, Racing Club şi San Lorenzo, au acumulat datorii de 650 de milioane de pesos (123,5 milioane de euro) în sezonul 2009-2010. Potrivit cotidianului Tiempo Argentino, River Plate se află în cea mai precară situaţie, cu un deficit de aproape 80 de milioane de pesos, un record pentru fotbalul argentinian, şi datorii de 216,8 milioane de pesos, sumă din care 190 de milioane de pesos trebuie rambursate în termen de 12 luni. Independiente are datorii de 144 de milioane de pesos, din care 85 de milioane au ca termen finalul anului 2011. Racing Club ocupă locul trei în topul cluburilor cu datorii, cu un pasiv de 105 milioane de pesos şi un buget în deficit cu aproape 10 milioane de pesos în sezonul 2009-2010. Boca Juniors a avut un pasiv micşorat de la 134 la 97,6 milioane de pesos datotiră transferurilor de jucători, iar San Lorenzo a încheiat exerciţiul financiar cu datorii de 96 de milioane de pesos. Turneul Apertura nu a fost câştigat de niciuna din cele cinci mari echipe, cea care s-a impus fiind Estudiantes. River s-a clasat pe locul 4, Racing pe 6, Boca pe 11, San Lorenzo pe 13 şi Independiente pe 20, ultimul.

BALOTELLI VREA SĂ PLECE DE LA CITY

Mario Balotelli este cu moralul la pământ de când a ajuns în Anglia. Atacantul italian nu s-a adaptat la Manchester City şi doreşte să se întoarcă în Italia. Cotidianul The Sun scrie că fotbalistului i s-a făcut dor de casă după cinci luni petrecute în Anglia, timp în care nu a reuşit să-şi facă prieteni ori să se adapteze la viaţa din Albion. Balotelli, fotbalist pentru care City a plătit 28 de milioane de euro, a şi lipsit mult de pe teren, din cauza unei accidentări. Spre deosebire de alte vedete din lot, italianul nu are ce-i reproşa antrenorului Roberto Mancini, care l-a dorit la echipă şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca jucătorul să se adapteze.

CASSANO S-A ALĂTURAT VIITORILOR SĂI COECHIPIERI DE LA AC MILAN

Jucătorul Antonio Cassano s-a alăturat viitorilor săi coechipieri de la AC Milan, pentru a participa la cantonamentul din Dubai, contractul său cu milanezii urmând să fie finalizat pe 2 ianuarie. Surâzător şi vizibil emoţionat la sosirea pe aeroportul Malpensa din Milano, atacantul a făcut o baie de mulţime, coechipierul său, Zlatan Ibrahimovici, făcându-i loc printre tifosi şi jurnalişti. Contractul între jucător şi noua sa echipă nu va fi depus la ligă înainte de 2 ianuarie şi de deschiderea oficială a perioadei de transferuri. Totuşi, s-a ajuns la un acord pentru a-i permite jucătorului să meargă în cantonament cu noua sa echipă. Sosirea lui Cassano ar putea antrena plecarea brazilianului Ronaldinho. Oficial, Cassano îl va înlocui numeric pe Pippo Inzaghi, accidentat până la fnalul sezonului “chiar dacă nu au aceleaşi caracteristici”, conform administratorului delegat, Adriano Galliani. Cassano, în vârstă de 28 de ani, a fost transferat în 2007 de la Real la Sampdoria, care l-a exclus din lot, după ce l-a insultat pe preşedintele grupării, Riccardo Garrone. Clauza de cinci milioane de euro datorată clubului Real Madrid, fostul club al jucătorului (2006-2007), va fi plătită în părţi egale de Sampdoria, AC Milan şi jucător, conform Gazzetta dello Sport.

ARSENAL - CHELSEA 3-1, ÎN CAMPIONATUL ANGLIEI

Formaţia Arsenal Londra a învins, luni seară, cu scorul de 3-1 (Song 44, Fabregas 51, Walcott 53 / Ivanovici 57), echipa Chelsea Londra, într-un meci contând pentru etapa a 19-a a campionatului Angliei. La partid au asistat 60.112 de spectatori. Au evoluat - Arsenal (antrenor: Arsene Wenger): Fabianski - Sagna, Djourou, Koscielny, Clichy - Fabregas (88 Rosicky), Song, Wilshere - Walcott (74 Diaby), Van Persie (76 Chamakh), Nasri; Chelsea (antrenor Carlo Ancelotti): Cech - Paulo Ferreira (60 Bosingwa), Ivanovici, Terry, A. Cole - Essien, Mikel (46 Ramires), Lampard - Kalou, Drogba, Malouda (56 Kakuta). În clasament conduce Manchester United, cu 37 de puncte, urmată de Arsenal - 35p, Manchester City - 35p şi Chelsea - 31p.

DEL PIERO, TATĂ PENTRU A TREIA OARĂ

Atacantul echipei Juventus Torino, Alessandro Del Piero, a anunţat, luni, pe pagina sa de Facebook, că a devenit pentru a treia oară tată, după ce soţia sa, Sonia, a născut un băiat, informează cotidianul Corriere dello Sport. Potrivit sursei citate, Del Piero nu a anunţat cum îl va chema pe cel de-al treilea copil al familiei. Jucătorul echipei Juventus mai are doi copii, Tobias (trei ani) şi Dorotea (un an şi jumătate).

VIERI VA JUCA ÎN BRAZILIA

Atacantul italian Christian Vieri, în vârstă de 37 de ani, revine pe teren, el urmând să joace în Brazilia, pentru gruparea semiprofesionistă Boa Vista, informează L’Equipe. Jucătorul şi-a dat acordul pentru a evolua la Boa Vista, informaţie confirmată de un apropiat al jucătorului. „Am fixat salariul jucătorului. Christian va fi prezentat cu o săptămână înainte de începutul campionatului, prevăzut la 19 ianuarie”, a declarat preşedintele clubului brazilian.

SHAQUILLE O’NEAL, AMENDAT DUPĂ CE A CRITICAT ARBITRAJUL

Pivotul echipei Boston Celtics, Shaquille O’Neal, a fost amendat cu 35.000 de dolari pentru că a criticat arbitrajul, a anunţat conducerea ligii nord-americane de baschet (NBA). O’Neal i-a numit pe arbitri drept “maniaci ai controlului”, după ce a fost sancţionat de şase ori în doar 13 minute, la meciul cu Orlando Magic, pierdut de Boston, scor 78-86. Jucătorul nu a fost însă suspendat.

CVADRUPLĂ CAMPIOANĂ MONDIALĂ LA SURF, AGRESATĂ CU O BARĂ DE FIER

Cvadrupla campioană mondială la surf, Stephanie Gilmore, are fractură la mână şi mai multe răni la cap, după ce a fost agresată cu o bară de fier, a anunţat, ieri, presa australiană. Poliţia a anunţat că o femeie de 22 de ani a fost agresată, luni seară, în timp ce revenea în apartamentul din oraşul Tweed Heads, explicând într-un comunicat că agresorul a “lovit victima de două ori cu o bară de metal înainte de a fugi cu bicicleta, iar persoana agresată a suferit tăieturi la cap şi o fractură la încheietura mâinii”. Potrivit poliţiei, presupusul agresor a fost recunoscut de prieteni şi vecini care l-au reţinut până la sosirea forţelor de ordine. El va fi audiat luna viitoare. Stephanie Gilmore, care va împlini 22 de ani pe 29 ianuarie, este considerată “regina” circuitului de surf de la câştigarea primului titlu mondial în 2007.



12