Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 13 Decembrie 2010 / 00:00 633 accesări

ÎNCĂ UN EŞEC PENTRU GALATA LUI HAGI

Formaţia Galatasaray Istanbul, antrenată de Gheorghe Hagi, a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-2 (Hurşut Meric 1, Orhan Şam 26), în faţa echipei Genclerbirligi, într-un meci din etapa a 16-a a campionatului Turciei. După 16 etape, Galatasaray ocupă locul 9 în clasament, cu şase victorii, două rezultate de egalitate şi opt înfrângeri (20 de puncte). „Am intrat în istorie cu un rezultat prost. Echipa a jucat atât de prost încât le cer scuze suporterilor”, a spus Hagi. Eşecul a provocat furia suporterilor, care au plecat de la stadionul Ali Sami Yen cu mai multe scaune rupte din tribune, pe care le-au lăsat în semn de protest, faţă de conducerea clubului şi de jucători, în piaţa Taksim, din centrul oraşului Istanbul. Potrivit turkspor.net, spre deosebire de partidele anterioare, la care indiferent de rezultate suporterii echipei Galatasaray au scandat: “I love you Hagi”, la meciul cu Genclerbirligi fanii pentru prima dată nu şi-au mai manifestat susţinerea pentru tehnicianul român.

INCENDIU LA NOUL STADION AL GALATEI

Un incendiu a avut loc sâmbătă, la noul stadion al echipei Galatasaray, Turk Telekom Arena din Istanbul, care va fi inaugurat pe 15 ianuarie 2011. Incendiul a izbucnit în barăcile în care sunt cazaţi muncitorii care participă la construcţia stadionului. La faţa locului au sosit mai multe echipaje de pompieri, care au reuşit să stingă incendiul în aproximativ jumătate de oră. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Sâmbătă, Galatasaray a pierdut cu 0-2 în faţa lui Genclerbirligi ultimul meci de campionat jucat pe arena Ali Sami Yen, care a fost inaugurată în 1964. Din 2011, Galata va juca pe noul şi modernul Turk Telekom Arena, care va avea o capacitate de 60.000 de locuri.

BOSNIA-HERŢEGOVINA A REMIZAT CU POLONIA

Reprezentativa Bosniei-Herţegovina, adversara României în Grupa D de calificare la EURO 2012, a terminat la egalitate, scor 2-2 (Subasici 23, Misimovici 55-penalti / Brozek 7, 52), partida amicală disputată, vineri seară, în Antalya, cu naţionala Poloniei. Echipa bosniacă a evoluat în următoarea formulă: Sehici (46 Avdukici) - Darko Maletici, Kerla (46 Vasilici), Subasici, Barisici (58 Torlak) - Ivankovici (46 Zahirovici), Dzakmici, Purici (61 Raspudici), Misimovici, Visca - Dzafici (46 Adilovici). Bosnia-Herţegovina este adversara României în Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, alături de Franţa, Belarus, Albania şi Luxemburg.

TEVEZ NU SE POATE TRANSFERA

Clubul Manchester City a respins o cerere de transfer formulată în scris de atacantul argentinian Carlos Tevez, a anunţat, duminică, gruparea engleză. În urmă cu opt zile, Tevez a fost furios după ce antrenorul Roberto Mancini l-a înlocuit la finalul meciului cu Bolton. Incidentul a fost interpretat ca un semn al deteriorării relaţiilor dintre argentinian şi italian. Presa engleză susţine de mai multe luni că Tevez nu se simte bine în Anglia şi suferă din cauza absenţei fetiţelor sale, rămase în Argentina. Suspendat pentru meciul de sâmbătă, cu West Ham, Tevez a primit permisiunea de a se duce în America de Sud. Într-un interviu publicat de revista oficială la începutul săptămânii, Tevez, încă sub contract pentru trei sezoane şi jumătate, a declarat că nu intenţionează nici să se întoarcă definitiv în Argentina şi nici să se retragă. Manchester City i-a avertizat şi pe “reprezentanţii” jucătorului care au cerut, în ultimele luni, o “renegociere a contractului”. Venit de la Manchester United în urmă cu 18 luni, argentinianul a devenit indispensabil la City, marcând 39 de goluri în 60 de meciuri.

SCHWEINSTEIGER RĂMÂNE LA BAYERN MUNCHEN

Internaţionalul german al echipei Bayern Munchen, Bastian Schweinsteiger, a anunţat, sâmbătă, că şi-a prelungit până în 2016 contractul cu gruparea bavareză. “Mi-am prelungit contractul şi voi rămâne la Bayern până în 2016. Trăiască Bayern!”, a spus Schweinsteiger. Fotbalistul avea contract cu clubul german până în 2012. Schweinsteiger a câştigat cu Bayern Munchen de cinci ori campionatul Germaniei şi de cinci ori Cupa Germaniei.

ANTRENOR NOU LA VFB STUTTGART

Echipa VfB Stuttgart, ocupanta locului 16 în campionatul Germaniei, a anunţat demiterea antrenorului Jens Keller şi numirea în locul său a lui Bruno Labbadia. Keller, în vârstă de 40 de ani, i-a succedat elveţianului Christian Gross în octombrie. Sunt conducerea sa, VfB a câştigat doar nouă puncte în nouă meciuri de campionat. Jens Keller este al treilea antrenor demis în Bundesliga de la începutul sezonului, după Gross şi Zvonimir Soldo (FC Koln). În vârstă de 44 de ani, Labbadia era fără contract după ce a fost demis de la Hamburger SV în aprilie 2010 şi este al treilea antrenor pe care îl are Stuttgart de la începutul sezonului.

DROGBA, ETO’O ŞI GYAN, NOMINALIZAŢI LA TITLUL DE FOTBALISTUL AFRICAN AL ANULUI

Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a anunţat lista celor 3 nominalizaţi pentru titlul de cel mai bun jucător african al anului 2010: ivorianul Didier Drogba, camerunezul Samuel Eto’o şi ghanezul Asamoah Gyan. Drogba, atacantul lui Chelsea Londra, a fost ales cel mai bun jucător african anul trecut. Anul acesta, titlul se va decerna pe 20 decembrie, la Cairo, când vor fi recompensaţi şi laureaţii celorlalte categorii ale Trofeelor CAF: cel mai bun jucător care evoluează pe continentul african, cea mai bună speranţă, cea mai bună jucătoare a anului, cel mai bun club, cea mai bună selecţionată, cea mai bună selecţionată naţională feminină şi cel mai bun antrenor.

BLAZEVICI, NOUL ANTRENOR AL NAŢIONALEI OLIMPICE A CHINEI

Tehnicianul croat Miroslav Blazevici, în vârstă de 75 de ani, a fost numit în funcţia de antrenor al naţionalei olimpice de fotbal a Chinei, la care îi succede chinezului Sun Wei. Contractul lui Blazevici este valabil până în decembrie 2012. În funcţia de antrenor secund a fost numit Li Bing. Miroslav Blazevici a demisionat, anul trecut, de la conducerea tehnică a reprezentativei din Bosnia-Herţegovina, după ce aceasta a ratat calificarea la Cupa Mondială. Ultima dată, Blazevici a antrenat echipa chineză Shanghai Shenhua.

150 DE PERSOANE RĂNITE ÎN IORDANIA

Autorităţile iordaniene au deschis o anchetă după ce aproximativ 150 de persoane au fost rănite, vineri seară, la Qouweismeh, în urma violenţelor ce au avut loc la finalul unui meci dintre două echipe din primul eşalon din Iordania. Conform vicepremierului Ayman Safadi, citat de agenţia Petra, la finalul meciului Al-Wihdat - Al-Feisali, scor 1-0, spectatorii au aruncat cu pietre spre exteriorul stadionului, variantă diferită de cea a Poliţiei. „După meciul dintre Al-Wihdat şi Al-Feisali, în timp ce suporterii începeau să iasă din stadion, un grup de persoane a început să arunce cu pietre din exterior spre interior. Suporterii au intrat în panică şi s-au înghesuit să iasă, provocând prăbuşirea unui gard metalic”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Un martor la incidente a afirmat că jandarmii au intervenit violent, atunci când unii fani au început să arunce cu pietre spre stadion. Dintre cei aproximativ 150 de răniţi, 25 sunt forţe de ordine. Formaţia oaspete de vineri, Al-Feisali, este formată din jucători iordanieni, în timp ce Wihdat are în componenţă în mare parte iordanieni de origine palestiniană şi este considerată reprezentanta celor aproximativ 1,8 milioane de refugiaţi palestinieni. Violenţe similare au avut loc şi în trecut la meciurile dintre cele două echipe.

UN FOTBALIST ECUADORIAN, SUSPENDAT DOI ANI PENTRU FALS DE IDENTITATE

Fotbalistul echipei Liga de Quito, Angel Lizardo Cheme, a fost suspendat doi ani de Federaţia Ecuadoriană de Fotbal, pentru că a evoluat în ultimele sezoane cu o identitate falsă. Cheme a jucat din 2003 folosind numele unui pastor evanghelist, Gonzalo Chila. Federaţia ecuadoriană a mai decis să şteargă numele Gonzalo Chila din documentele sale. În plus, forul va oferi justiţiei ecuadoriene toate detaliile privind acest fals de identitate.

LA 39 DE ANI, IVANISEVIC REVINE ÎN CIRCUITUL ATP

Goran Ivanisevic, cel mai bun tenisman croat din toate timpurile, câştigător al turneului de la Wimbledon în 2001, va reveni în circuitul ATP la 5 ani de când a renunţat la cariera profesionistă. În vârstă de 39 de ani, Ivanisevic va juca la dublu în turneul indoor de la Zagreb, care se va disputa între 31 ianuarie şi 6 februarie. Primii capi de serie ai tabloului de simplu vor fi croaţii Marin Cilic şi Ivan Ljubicic, iar printre participanţi se află cehul Radek Stepanek şi francezul Arnaud Clement.

MARTINA HINGIS S-A CĂSĂTORIT

Fosta campioană a tenisului, elveţianca Martina Hingis, s-a căsătorit cu jocheul francez Thibault Hutin, ceremonia având loc la Paris, în cea mai strictă intimitate, a anunţat duminică publicaţia Schweizer Illustrierte. Elveţianca de 30 de ani şi francezul de 24 de ani s-au căsătorit, vineri, la cununia civilă asistând doar familia şi prietenii apropiaţi ai cuplului. „Căsătoria noastră a surprins multă lume, dar era programată de mai mult timp”, a declarat Hingis, care a câştigat 43 de turnee WTA şi şi-a anunţat retragerea după ce a fost depistată pozitiv cu cocaină la ediţia 2007 de la Wimbledon.



12