CS KARATE DINAMIC, ŞAPTE MEDALII MONDIALE
Sportivi de la CS Karate Dinamic Constanţa (preşedinte Gabriel Popescu) au obţinut şapte medalii la Campionatul Mondial de Karate, competiţie desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute în localitatea franceză Lons-le-Saunier. Un palmares deosebit, având în vedere numărul de participanţi, peste 1.200 de sportivi din 45 de ţări. Au mai fost alte cinci clasări pe locul 4 şi trei clasări pe locul 5, toţi sportivii constănţeni punctând pentru România. Campioni mondiali au devenit Mălina Miliu - la kata cadete şi Ioana Ilie - la kata copii 3, iar vicecampioni mondiali, Mălina Miliu - la kumite cadete, Diana Drăghici - la kata junioare, Iris Uţă - la kata copii 3 şi Sebastian Oancea - la kata sincron juniori. Pe locul 3 s-a clasat Ionuţ Niculae - la kumite seniori, iar pe poziţia a patra s-au situat Laura Popescu, Dana Pânzaru şi Diana Drăghici - la kata sincron senioare, Ionuţ Niculae, Dana Pânzaru şi Laura Popescu - la kata sincron mixt, Andreea Ivanov - la kata şi kumite 10-11 ani şi Diana Drăghici - la kumite junioare. Sportivii constănţeni sunt pregătiţi de Brânduşa Popescu, Dana Pânzaru, Laura Popescu şi Ionuţ Niculae, coordonaţi de sensei Gabriel Popescu. Participarea la CM din Franţa a fost posibilă şi datorită sprijinului oferit de Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Direcţia Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa. Următoarele competiţii internaţionale importante sunt Campionatul European Wado Klai de la Bucuresti, din luna noiembrie, şi Campionatul Mondial de karate Intercluburi de la Brescia (Italia).
TELEGRAF A CÂŞTIGAT CUPA PRESEI LA TENIS DE CÂMP
Ieri, pe terenurile de la Tenis Club Idu din Mamaia, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Cupei Presei la tenis de câmp, competiţie organizată de Asociaţia Jurnaliştilor de Sport din Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Tenis Club Idu Mamaia. În finala competiţiei s-au înfruntat Adrian Lungu (Telegraf) şi Nicu Şerban (Neptun TV), primul producând surpriza în urma victoriei, cu 7-6 (2), 7-5, din duelul cu învingătorul precedentelor trei ediţii. Celelalte rezultate - sferturi de finală: Lungu - Marian Muscalu (Telegraf) 6-4, 6-3, Paul Alexe (freelancer) - Sorin Teodoreanu (Telegraf) 6-1, 6-0, Ionuţ Coman - Ciprian Vieru 6-2, 6-3, Şerban - Marian Cosor (Radio Constanţa) 6-0, 6-1; semifinale: Lungu - Alexe 2-6, 6-2, 6-0 şi Şerban - Coman 6-2, 6-0.
CURS DE ARBITRI DE FOTBAL
Asociaţia Judeţeană de Fotbal (preşedinte Vasile Mihu) şi Comisia Judeţeană de Arbitri (preşedinte Aurel Oniţă) anunţă că au început înscrierile pentru Cursul de arbitri de fotbal, care va fi organizat pe durata sezonului 2010-2011. Cursurile vor începe astăzi, la ora 18.00, la Baza Nautică din Constanţa (Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport). Doritorii se pot înscrie la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal, din strada Ion Bănescu nr. 2. Persoane de contact: Iulian Giuran (0722.339.661) şi Daniel Corcescu (0724.230.211).
PARTIDE DEVANSATE ÎN LN DE HANDBAL FEMININ
Participarea în cupele europene ale echipelor feminine româneşti de handbal modifică programul de desfăşurare a etapei a 6-a din Ligia Naţională. Trei echipe, Dunărea Brăila, HC Zalău şi Oltchim Rm. Vîlcea, sunt angrenate la sfârşitul acestei săptămâni în competiţiile europene, astfel că acestea au fost nevoite să schimbe datele de disputare ale partidelor din campionat. Două dintre ele vor avea loc astăzi - ora 11.00: Oţelul Galaţi - HC Zalău, ora 18.00: Oltchim Rm. Vîlcea - U. Jolidon Cluj. În schimb, Dunărea Brăila şi-a amânat deplasarea la Caracal pentru 20 octombrie, când, de la ora 17.00, va întâlni formaţia SCM Craiova. Celelalte partide ale etapei vor avea loc duminică.
HALEP A RATAT CALIFICAREA ÎN SFERTURI LA TORHOUT
Perechea formată din constănţeanca Simona Halep şi Ines Ferrer-Suarez (Spania) a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Torhout (Belgia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Halep şi Ferrer-Suarez au fost învinse, în runda inaugurală, cu 6-2, 7-5, de cuplul Mervana Jugici-Salkici / Darija Jurak (Bosnia-Herţegovina / Croaţia), cap de serie nr. 4.
DULGHERU RĂMÂNE PE LOCUL 28 ÎN CLASAMENTUL WTA
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru se menţine pe locul 28, cu 2.000 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii ieri. Alte patru jucătoare din România se află în Top 100. Edina Gallovits a urcat opt poziţii, până pe 73 (854p), iar Monica Niculescu a urcat două locuri, până pe 78 (831p). Constănţeanca Simona Halep a coborât două trepte, până pe 96 (713p), iar Sorana Cîrstea a urcat trei poziţii şi ocupă locul 97 (710p). La dublu, avem, de asemenea, cinci jucătoare între primele 100. Niculescu a coborât un loc, până pe 31 (2.720p), Gallovits a coborât, de asemenea, un loc, până pe 69 (1.135p), Dulgheru a coborât patru poziţii şi ocupă locul 74 (1.077p), Raluca Ioana Olaru a urcat două trepte, până pe 89 (896p), iar Cîrstea se află pe 95 (faţă de 97 săptămâna trecută, cu 828p). Primele trei locuri ale ierarhiei WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare: 1. Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.680p, 2. Serena Williams (SUA) 6.855p, 3. Vera Zvonareva (Rusia) 6.165p.
OLARU, ELIMINATĂ ÎN PRIMUL TUR LA JOUE-LES-TOURS
Jucătoarea de tenis Raluca-Ioana Olaru a ratat calificarea în turul secund al turneului ITF de la Joue-les-Tours (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari. Olaru a fost învinsă, în runda inaugurală, cu 6-1, 6-4, de Karolina Pliskova (Cehia). Perechea Mihaela Buzărnescu / Marina Şamaiko (România / Rusia), cap de serie nr. 3, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Harkov (Ucraina), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Buzărnescu şi Şamaiko au învins, în primul tur, cu 6-1, 6-3, cuplul ucrainean Alona Fomina / Oleksandra Piskun şi vor juca, în faza următoare a competiţiei, cu învingătoarele partidei dintre perechea Volha Kalodziţa / Nadia Kolb (Belarus / Ucraina) şi cuplul Olga Ianciuk / Polina Pekhova (Ucraina / Belarus).
FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE LUPTE A ÎMPLINIT 80 DE ANI
Federaţia Română de Lupte a sărbătorit luni 80 de ani de la înfiinţare. La eveniment a luat parte şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Lupte, Raphael Martinetti, alături de peste 100 alţi invitaţi: sportivi, antrenori, arbitri, foşti sportivi, preşedinţi de cluburi şi ai altor federaţii. „Principalul nostru obiectiv este să aducem cât mai repede în acest sport o nouă medalie olimpică. Urmează Jocurile Olimpice de la Londra şi sperăm să obţinem chiar de acolo o medalie, de ce nu, una de aur”, a declarat preşedintele FR Lupte, Cristian Poteraş.
ADVERSARELE ECHIPEI CITY’US TG. MUREŞ ÎN GRUPA D A UEFA FUTSAL CUP
Campioana României la fotbal în sală, City’us Tg. Mureş, a fost repartizată în Grupa D a turului de elită a UEFA Futsal Cup, care se va disputa în perioada 20-28 noiembrie, alături de ElPozo Murcia FC (Spania), Sporting Lisabona (Portugalia) şi FC EP Chrudim (Cehia). Meciurile din Grupa D se vor disputa pe terenul echipei Sporting Lisabona.Câştigătoarele celor patru grupe se vor califica la turneul final care va avea loc la finalul lunii aprilie.