CINCI ECHIPE AU PUNCTAJ MAXIM ÎN CUPA “FRIENDS”
Cupa “Friends”, ediţia a II-a, campionat inclus în Liga “Bergenbier”, a programat sâmbătă şi duminică, la Constanţa, meciurile etapei a 3-a. Iată rezultatele înregistrate: Old-Boys - Americanul 13-3 (restanţă din prima etapă); Juventus - Velez Costineşti 6-5; FZN - Gepa 3-0; Melody - Black Sea Knights 11-4; Vulturul Nisipari - Porto 13-6; ALMA Soveja - Store 3-3; Steaua Mării - Vudena 11-2; Progresul Năvodari - Crazy Team 5-5; Trîntorii - Telegraf 10-6; Scuba - Rezervele 9-1; Rechinii - Americanul 21-1; Club Auto Tomis - Tomis Junior 22-2; Palas - Old-Boys 7-2; Real Poarta 6 - Friends 5-3. Clasament: 1. Scuba 9p (golaveraj: 33-9); 2. Steaua Mării 9p (27-8); 3. FZN 9p (24-9); 4. Vulturul Nisipari 9p (31-19); 5. Juventus 9p (26-21); 6. Palas 7p (31-10); 7. Melody 7p (19-8); 8. Old-Boys 6p (27-15); 9. Friends 6p (24-13); 10. Real Poarta 6 6p (24-15); 11. Porto 6p (22-16); 12. ALMA Soveja 4p (12-11); 13. Progresul Năvodari 4p (19-20); 14. Rechinii 3p (25-10); 15. Club Auto Tomis 3p (35-22); 16. Velez Costineşti 3p (19-18); 17. Gepa 3p (9-15); 18. Trîntorii 3p (11-18); 19. Vudena 3p (16-34); 20. Tomis Juniors 3p (25-44); 21. Store 1p (9-15); 22. Crazy Team 1p (13-23); 23. Telegraf 0p (13-30); 24. Black Sea Knights 0p (14-36); 25. Rezervele 0p (11-34); 26. Americanul 0p (8-54). Liga “Bergenbier” este primul campionat de fotbal pe teren redus rezervat amatorilor, iar Cupa “Friends” va desemna reprezentanta oraşului de la ţărmul mării pentru turneul final pe ţară, organizat de Asociaţia Română de Minifotbal. La acest turneu pot participa jucători care nu evoluează în Liga I, Liga a II-a şi Liga a III-a, precum şi în Liga I şi Liga a II-a de futsal.
UEFA A FĂCUT SCHIMBĂRI ÎN FORMATUL LIGII EUROPA PENTRU 2012-2015
UEFA a anunţat, ieri, că a făcut schimbări în formatul Ligii Europa pentru ciclul 2012-2015 (începând din sezonul 2012-2013), rezervând accesul direct în faza grupelor pentru câştigătoarele cupelor din cele şase campionate europene cel mai bine clasate. „Un nou sistem a fost aprobat, acesta oferind accesul direct în faza grupelor Ligii Europa pentru câştigătoarele cupelor din cele şase federaţii cel mai bine clasate”, a anunţat UEFA, într-un comunicat dat publicităţii după încheierea Comitetului Executiv de la Minsk. „Această schimbare are un impact direct asupra procesului de calificare, urmând ca lista de acces să fie adaptată pentru integrarea acestor modificări”, precizează UEFA.
DINAMO, PE LOCUL 93 ÎN CLASAMENTUL IFFHS
Dinamo Bucureşti a coborât 25 de poziţii şi ocupă locul 93, cu 125,5 puncte, în clasamentul pe luna septembrie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie. Următoarea echipă din România din topul IFFHS este Unirea Urziceni, cu o cădere de pe locul 90 pe 118, cu 117p. CFR Cluj a coborât 15 locuri şi se află pe 134, cu 109,5p. Steaua Bucureşti a coborât de pe poziţia 113 pe 141, cu 107,5p. FC Timişoara a coborât de pe 135 pe 155, cu 102p, în timp ce FC Vaslui a urcat de pe 186 pe 162, cu 100,5p.
INTER MILANO CONDUCE ÎN IERARHIA IFFHS PE LUNA SEPTEMBRIE
Echipa italiană Internazionale Milano continuă să se afle pe prima poziţie, cu 300 de puncte, în clasamentul stabilit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) şi în luna septembrie. Pe poziţia secundă se află FC Barcelona (279p), iar pe locul 3 se situează Bayern Munchen (260p). Poziţia a patra este ocupată de Chelsea Londra (232p), urmată de Estudiantes La Plata (231p) şi FC Liverpool (227p). Pe locul 7 se află Atletico Madrid (224p), urmată de Anderlecht Bruxelles şi Internacional Porto Alegre (ambele cu câte 221p). Poziţia a zecea este ocupată de AS Roma (216p). Formaţia spaniolă Real Madrid a fost desemnată echipa lunii septembrie.
GRIGORAŞ, LA PRIMUL ANTRENAMENT CU PANDURII
Consiliul de Administraţie al clubului Pandurii Tg. Jiu a aprobat, luni, numirea lui Petre Grigoraş în funcţia de antrenor principal, informează site-ul oficial al grupării gorjene. Grigoraş urmează să conducă, astăzi, primul antrenament al formaţiei Pandurii. Tehnicianul Ionuţ Badea a fost demis, sâmbătă, de la Pandurii, ocupanta ultimului loc în Liga I, alături de staff-ul tehnic fiind înlocuit şi preşedintele Eugen Pârvulescu. Grigoraş a antrenat ultima dată formaţia Poli Iaşi, de la care a plecat în luna aprilie. El a mai pregătit echipele: FC Farul Constanţa, FC Oneşti, Petrolul Moineşti şi Oţelul Galaţi.
SUA A CÂŞTIGAT TITLUL MONDIAL ŞI LA BASCHET FEMININ
După ce a obţinut titlul mondial la baschet masculin, acum o lună, SUA şi-a adjudecat acum şi titlul mondial în întrecerea feminină, câştigând lejer finala disputată în compania echipei gazdă (ca şi la masculin!), Cehia. Spania s-a impus destul de greu în finala mică, în timp ce marile învinse ale competiţiei au fost Rusia şi Australia clasate pe locurile 7, respectiv 5. Iată şi rezultatele din finale - finala mică: Spania - Belarus 77-68; finala mare: SUA - Cehia 89-69.
NIGEL DE JONG, EXCLUS DIN LOTUL OLANDEI
Mijlocaşul formaţiei Manchester City Nigel de Jong, autorul unui fault grav asupra francezului de la Newcastle Hatem Ben Arfa, în meciul de duminică, din campionatul Angliei, a fost exclus din naţionala Olandei, a anunţat selecţionerul Bert van Marwijk. „L-am informat personal de această decizie. Înainte de antrenament le-am explicat şi jucătorilor mei decizia luată”, a declarat Van Marwijk pentru agenţia ANP. Deja în trecut, în mai multe rânduri, selecţionerul a criticat jocul dur al mijlocaşului, mai ales la meciurile amicale cu Japonia şi Paraguay. De Jong s-a făcut “remarcat” şi în finala Cupei Mondiale printr-o agresiune asupra spaniolului Xavi Alonso, pe care l-a lovit cu piciorul în piept. Ben Arfa a suferit o fractură de tibie şi peroneu, care urmează să-l ţină departe de teren mai multe luni. El a fost faultat de De Jong în minutul 3, fiind scos de pe teren pe targă şi având pusă masca de oxigen. Olanda va întâlni Moldova (8 octombrie) şi Suedia (12 octombrie), în preliminariile EURO 2012. Pentru aceste meciuri, De Jong a fost înlocuit cu Wout Brama (Twente Enschede).
BEN ARFA, OPERAT CU SUCCES
Mijlocaşul formaţiei Newcastle Hatem Ben Arfa a fost operat cu succes, ieri, după ce a fost victima unei duble fracturi, de tibie şi peroneu, în meciul cu Manchester City. „Am aflat de la spital că operaţia a fost un succes şi că acum trebuie să facă recuperare şi să revină în formă. Hatem este un tip senzaţional, cu un caracter puternic şi multă determinare. Cu ajutorul echipei medicale, sunt sigur că se va recupera rapid şi complet”, a declarat antrenorul Chris Hughton. Durata indisponibilităţii jucătorului nu a fost menţionată, însă acest gen de accidentare necesită în general o absenţă de câteva luni.
HODGSON, CONTESTAT DE FANII LUI FC LIVERPOOL
Fanii lui FC Liverpool vor revenirea la echipă a legendarului Kenny Dalglish, după înfrângerea-şoc din meciul cu Blackpool, scor 1-2, rezultat în urma căruia „cormoranii” se află în zona retrogradării, având cel mai slab start de sezon din ultimii 56 de ani. Însă actualul manager, Roy Hodgson, spune că fanii pot să insiste cât vor, pentru că el nu pleacă. „În acest moment fanii sunt frustraţi - se întâmplă o grămadă de lucruri şi e normal să fie frustraţi. Eu sunt antrenorul, sunt cel care trebuie să-şi asume responsabilitatea şi trebuie să accept dreptul lor de a-şi îndrepta frustrarea în direcţia mea. Am trăit momente minunate cu Fulham în luna mai şi unele foarte proaste acum. Dar după 35 de ani în fotbal nu cred că mi-am pierdut brusc abilităţile de manager. Am încredere că voi rezolva situaţia”, a afirmat Hodgson. După şapte etape, Liverpool ocupă locul 18, cu şase puncte, în timp ce Chelsea, aflată pe prima poziţie, are 18 puncte.
JOVETIC, OPERAT LA GENUNCHIUL DREPT
Atacantul muntenegrean al formaţiei Fiorentina, Stevan Jovetic, în vârstă de 20 de ani, a fost operat cu succes la genunchiul drept (ruptură de ligamente) şi va reveni pe teren peste şase luni, a anunţat gruparea toscană. Jovetic a suferit o ruptură de ligamente (încrucişate şi laterale) la antrenamentul din 3 august şi a fost operat la ligamentele laterale pe 9 august. Intervenţia chirurgicală de luni, realizată la Augsburg (Germania), a vizat ligamentele încrucişate şi a fost „perfect reuşită”
BAYERN MUNCHEN RENUNŢĂ ANUL ACESTA LA OKTOBERFEST
Clubul Bayern Munchen a anunţat în acest an la tradiţionala vizită efectuată la celebrul festival de bere Oktoberfest, din cauza rezultatelor catastrofale înregistrate de formaţia bavareză în actuala ediţie de campionat. „Conducerea clubului Bayern a anulat vizita prevăzută la Oktoberfest pentru ziua de luni, din cauza situaţiei sportive. La ora stabilită pentru vizită, antrenorul Louis van Gaal a programat un antrenament”, se arată în comunicatul clubului. Bayern a mai avut un start slab de campionat, în ediţia 2008-2009, însă clubul nu a renunţat la tradiţionala vizită la Oktoberfest, deşi antrenorul echipei, Jurgen Klinsmann, era supus unor critici vehemente. Tehnicianul a fost demis în cursul acelui sezon, iar campionatul respectiv a fost câştigat de VfL Wolfsburg. După şapte runde scurse din actuala ediţie, Bayern este a 12-a în clasament, la 13 puncte în urma liderului FSV Mainz 05.
BECKHAM A MARCAT PRIMUL SĂU GOL ÎN ACEST AN, ÎN MLS
Mijlocaşul englez David Beckham a marcat duminică pentru formaţia Los Angeles Galaxy, primul său gol din 2010 în Liga nord-americană (MLS), la trei săptămâni după ce a revenit în urma rupturii tendonului ahilean stâng. Beckham, 35 de ani, a transformat o lovitură liberă directă, contribuind la victoria cu 2-1. El a fost înlocuit în minutul 64 cu Eddie Lewis. Beckham punctase ultima oară în MLS pe 9 septembrie 2009, în poarta formaţiei Toronto FC.
HENRY ŞI NEW YORK RED BULLS, CALIFICAŢI ÎN PLAY-OFF-UL MLS
Echipa atacantului francez Thierry Henry, New York Red Bulls, şi-a asigurat prezenţa în play-off-ul campionatului nord-american (MLS), după ce a învins pe teren propriu formaţia Kansas City Wizards, scor 1-0. Deşi sezonul regulat se va încheia pe 24 octombrie, New York Red Bulls şi-a asigurat prezenţa pe unul dintre primele două locuri ale Conferinţei de Est şi va juca în faza finală. Henry a reuşit două goluri şi trei pase decisive, în 10 meciuri disputate în MLS.
EUROPA A CÂŞTIGAT RYDER CUP
Europa a câştigat prestigioasa competiţie de golf Ryder Cup, învingând echipa SUA cu 14,5-13,5, ieri, la Newport (Ţara Galilor). Vechiul continent şi-a recuperat astfel titlul cedat acum doi ani echipei Statelor Unite ale Americii. Europa este neînvinsă pe terenul său din anul 1993. Cel care a acordat punctul decisiv a fost nord-irlandezul Graeme McDowell, care s-a impus în faţa americanului Hunter Mahan. Competiţia s-a încheiat pentru prima dată în istoria sa într-o zi de luni din cauza intemperiilor.
PILOT ŞI SPONSOR DIN MEXIC PENTRU ECHIPA SAUBER
Pilotul mexican Sergio Perez va fi coechipierul japonezului Kamui Kobayashi la Sauber în sezonul 2011, în timp ce compania Telmex, deţinută de cel mai bogat om de afaceri din lume, Carlos Slim Helu, va sponsoriza team-ul elveţian, informează motorsport.com. Sergio Perez, 20 de ani, concurează din 2008 în GP2, cel mai bun rezultat al său fiind clasarea pe locul 2 în clasamentul piloţilor, în acest sezon, când a evoluat pentru echipa spaniolă Barwa Addax. „Aş vrea să-i mulţumesc lui Peter Sauber pentru încrederea pe care mi-a acordat-o şi voi încerca să fac totul pentru a fructifica această frumosă oportunitate”, a spus Perez. Pilot de rezervă la Sauber va fi în 2011 tot un mexican, Esteban Gutierrez, în vârstă de 19 ani, campionul competiţiei GP3. Carlos Slim Domit, fiul patronului gigantului de telecomunicaţii, a salutat prezenţa unui mexican în F1 la Sauber, echipă pe care o consideră o adevărată pepinieră de talente, în timp ce Peter Sauber s-a declarat bucuros că Telmex a ales teamu-ul său pentru a intra în Marele Circ. Miliardarul mexican Carlos Slim Helu, care controlează unul dintre cele mai vaste imperii de telecomunicaţii de pe continentele americane, i-a depăşit pe Bill Gates şi Warren Buffett şi a devenit cel mai bogat om din lume, potrivit topului Forbes pentru anul 2010. Averea lui Carlos Slim este evaluată la 53,5 miliarde de dolari. În acest moment, japonzeul Kamui Kobayashi îl are coechipier la Sauber pe Nick Heidfeld. Germanul l-a înlocuit, la jumătate lunii septembrie, pe spaniolul Pedro de la Rosa doar pentru ultimele cinci etape ale actualei ediţii a Campionatului Mondial de Formula 1. Sauber ocupă locul 8 în clasamentul constructorilor, când mai sunt de disputat patru etape din acest sezon.