ETAPA A 5-A ÎN CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL
Programul meciurilor de duminică din Campionatul Judeţean de fotbal, etapa a 5-a (ora 11.00) - SERIA NORD: Gloria Seimeni - Dunaris Topalu (se joacă la Dunărea); Viteazu Sinoe Mihai Viteazu - Viitorul Fîntînele (ora 12.00); CSS Medgidia - Steaua Speranţei Siliştea (stadion Central); Viitorul Nisipari - Pescăruşul Gîrliciu (se joacă sâmbătă, de la ora 12.00); Pescarul Ghindăreşti - Dunărea Ciobanu; Sportul Tortoman - Marcon Star Medgidia; Ulmetum Pantelimon - Recolta Nicolae Bălcescu. SERIA SUD: Dunărea Ostrov - CSM II Medgidia Valea Dacilor (ora 12.00); Progresul Dobromir - Viitorul Cobadin (se joacă la Lespezi); Trophaeum Adamclisi - Marmura Deleni; Sacidava Aliman - CS II Peştera (se joacă la Dunăreni); Danubius II Rasova - AS Ciocîrlia (se joacă la Cochirleni); Voinţa Valu lui Traian - Inter Ion Corvin (se joacă la Poarta Albă); Tineretul Valea Dacilor - Voinţa Siminoc (ora 14.00). SERIA EST: Sparta II Techirghiol - ELIF Fîntîna Mare; Fulgerul Chirnogeni - Viitorul Cerchezu; CFR Constanţa - Luceafărul Amzacea; Gloria II Albeşti Cotu Văii - Unirea Topraisar; Recolta Negru Vodă - AS Independenţa; Avîntul Comana - Vulturii Cazino Constanţa; AS Bărăganu - Viitorul Mereni (se joacă la Lanurile).
CONSTANŢA - CĂLĂRAŞI, ÎN CN DE FOTBAL PENTRU JUNIORI 1995
Campionatul Naţional al Selecţionatelor Judeţene de juniori, competiţie de fotbal rezervată jucătorilor născuţi în anul 1995, continuă la sfârşitul acestei săptămâni cu meciurile etapei a doua. Echipa judeţului Constanţa va întâlni formaţia similară a judeţului Călăraşi, duminică, de la ora 11.00, pe stadionul Portul din Constanţa. În prima etapă, echipa antrenată de Gabriel Şimu s-a impus la scor în meciul jucat în deplasare, la Amara, cu echipa judeţului Ialomiţa, scor 5-0 (3-0). Au marcat Florin Braşoveanu (min. 8, 36, 53) şi Caciandone Dincă (min. 39 şi 76). Au evoluat: Bogdan Nicolae (FC Farul Constanţa) - Claudiu Popa (Farul), Darius Romaşcanu (Farul), Adrian Şchiopu (Portul Constanţa), Nicola Culeţu (Farul) - Vasile Hergheligiu (Portul), Alexandru Talaşman (Portul), Florin Ciorbaru (Farul), Andrei Muşat (Palatul Copiilor Constanţa) - Caciandone Dincă (Farul), Florin Braşoveanu (Farul). Au mai intrat după pauză: Sergiu Sicrieru (Farul), George Burcea (Farul), Marius Fotescu (Portul), Marius Braşoveanu (Metalul Constanţa) şi Ilmaz Abdula (Farul). „Sunt mulţumit de evoluţia copiilor şi de scorul cu care am câştigat”, a declarat antrenorul selecţionatei constănţene, Gabriel Şimu, care i-a remarcat în meciul de la Amara pe Talaşman, Florin Braşoveanu, Dincă şi Nicolae.
ZECE CONSTĂNŢENI LA CN DE SCRIMĂ
Vineri, la Predeal, a început a doua etapă a Campionatului Naţional individual - Superligă la scrimă, întrecere care se desfăşoară atât la feminin, cât şi la masculin. Zece sportivi de la CS Farul sunt angrenaţi în cadrul întrecerii, la feminin concurând Emona Toma, Cristina Răceu, Mădălina Ciucuraş, Marina Ghionea şi Monica Deveseleanu, în timp ce la masculin, în lupta pentru medalii se află Cosmin Kortyan, Dumitru Postrăşug, Laurenţiu Gherman, Ionuţ Cristian şi Alin Cristian. Sportivii sunt pregătiţi de Mihaela Ion, Sebastian Bezem, Horia Gheorghe şi Ion Niţulescu.
ETAPA A 4-A ÎN LN DE HANDBAL MASCULIN
Vineri, într-o partidă din etapa a 4-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, Energia Pandurii Tg. Jiu a învins, pe teren propriu, scor 34-31 (17-16), pe Dinamo Braşov. Restul etapei se desfăşoară astfel - sâmbătă, ora 11.00: UCM Reşiţa - CSM Satu Mare, CSM Bucureşti - Poli Timişoara, ora 13.00: Steaua - HC Odorhei; duminică, ora 19.00: Bucovina Suceava - Ştiinţa Bacău. Partidele HCM Constanţa - Minaur Baia Mare 48-29 şi CSM Oradea - U. Cluj 30-35 s-au disputat în devans.
NAŢIONALA DE HANDBAL TINERET, ÎN GRUPĂ CU POLONIA, BELGIA ŞI UNGARIA
În urma tragerii la sorţi efectuate la Copenhaga, acolo unde se desfăşoară al 10-lea congres al EHF, naţionala de handbal masculin tineret a României va evolua în Grupa a 7-a preliminară a Campionatului Mondial din 2011, împotriva reprezentativelor Poloniei, Belgiei şi Ungariei. În preliminarii au fost constituite opt grupe, din care una are doar trei echipe, iar celelalte şapte, câte patru. Prima clasată din fiecare din cele opt grupe se va califica la turneul final al CM din 2011, care va fi găzduit de Grecia, în perioada 17-31 iulie. Meciurile din cadrul celor opt grupe preliminare se vor derula între 7 şi 9 ianuarie 2011, echipele calificate urmând a evolua la turneul final.
PABLO ANDUJAR, MAREA SURPRIZĂ DE LA BCR OPEN ROMÂNIA
Rămas fără jucători români, cel mai puternic turneu din România, BCR Open, competiţie găzduită de Arenele BNR din Bucureşti, dotată cu premii totale în valoare de 370.000 de euro, şi-a desemnat, vineri, semifinaliştii. Cea mai mare surpriză a provocat-o spaniolul Pablo Andujar, jucător venit din calificări, care a ajuns în careul de aşi. Rezultate - sferturi: Juan Chela (Arg, nr. 4) - Bjorn Phau (Ger) 6-3, 6-3; Pablo Andujar (Spa) - Pablo Cuevas (Uru) 6-4, 6-4; Marcel Granollers (Spa) - Potito Starace (Ita, nr. 3) 3-6, 7-6, 6-4; Albert Montanes (Spa, nr. 1) - Jeremy Chardy (Fra) 6-3, 1-6, 6-3. Semifinalele Andujar - Granollers şi Chela - Montanes sunt programate sâmbătă, în timp ce finala va avea loc duminică. Tot vineri au avut loc şi semifinalele la dublu: Chela (Arg) / Kubot (Pol) - Marx (Ger) / Zelenay (Svc) 6-0, 7-6 şi Cuevas (Uru) / Marrero (Spa) - Granollers (Spa) / Ventura (Spa) 3-6, 2-6. Finala probei de dublu este programată sâmbătă, de la ora 18.30.
DULGHERU, ÎN FINALĂ LA TAŞKENT
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a învins-o pe Monica Niculescu în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, şi va juca finala turneului. Alexandra Dulgheru, care a făcut pereche cu Magdalena Rybarikova (Slovacia), a trecut de Monica Niculescu şi Jill Craybas (SUA), cu scorul de 4-6, 7-6 (6), 10-6. Perechea Dulgheru/Ribarikova va juca finala cu Alexandra Panova şi Tatiana Pucek (Rusia/Belarus). În proba de simplu de la Taşkent, Monica Niculescu, cap de serie numărul 5, a învins-o, joi, în sferturile de finală, cu scorul de 7-6 (7/5), 2-6, 6-3, pe Alexandra Dulgheru, principala favorită a competiţiei. Vineri, în semifinale, Monica Niculescu a fost eliminată de Elena Vesnina, scor 6-3, 3-6, 6-4.
GALLOVITS ŞI BRIANTI, ELIMINATE LA SEUL
Perechea Edina Gallovits / Alberta Brianti (România / Italia) a ratat, vineri, calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Gallovits şi Brianti au fost învinse în sferturi, cu 4-6, 6-2, 12-10, de perechea Julia Goerges / Polona Hercog (Germania / Slovenia).
GABRIELA UNGUR, ELIMINATĂ LA SAINT-MELO
Jucătoarea de tenis Liana-Gabriela Ungur a fost eliminată în turul secund al turneului ITF de la Saint-Melo (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Ungur a fost învinsă, cu 6-2, 6-1, de Timea Bacsinszky (Elveţia), cap de serie nr. 1. La dublu, perechea Liana-Gabriela Ungur / Lara Michel (România / Elveţia) a fost învinsă, în turul doi, cu 4-6, 6-2, 10-8, de cuplul Eleni Daniilidou / Jasmin Woehr (Grecia / Germania), cap de serie nr. 2. Tot la Saint-Melo, perechea Raluca-Ioana Olaru / Maria Koriţeva (România / Ucraina), cap de serie nr. 3, s-a calificat în semifinale, după ce a învins, în turul secund, cu 6-3, 4-6, 10-8, cuplul spaniol Lourdes Dominguez-Lino / Silvia Soler-Espinosa.
DIANA STOMLEGA, ÎN SFERTURI LA MADRID
Jucătoarea de tenis Diana Stomlega s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Madrid (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Stomlega a învins-o, în turul secund, cu 3-6, 7-6 (2), 6-4, pe Isabel Rapisarda-Calvo (Spania), cap de serie nr. 4, şi va juca în sferturi tot cu o sportivă din Spania, Silvia Garcia Jimenez. În cadrul turneului ITF de la Novi Sad (Serbia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, Ingrid-Alexandra Radu, cap de serie nr. 3, s-a calificat în sferturi. Radu a învins-o, în turul secund, cu 6-2, 6-3, pe Ekaterina Iaşina (Rusia). Adversara sportivei române în sferturi va fi Dunja Sunkic (Serbia), cap de serie nr. 8.