Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 07 Septembrie 2010 / 00:00 757 accesări

TURNEU AMICAL PENTRU NAŢIONALA DE HANDBAL MASCULIN

Reprezentativa de handbal masculin a României va participa, între 7 şi 9 ianuarie, la Yellow Cup, în Elveţia, alături de reprezentativa ţării gazdă, Norvegia şi Slovenia, la un turneu amical înaintea debutului la CM din Suedia care se va desfăşura în perioada 13-30 ianuarie 2011. Programul naţionalei României este extrem de încărcat până la meciurile oficiale de la CM din luna ianuarie. Astfel, tricolorii se vor reuni în 13 septembrie, la Izvorani, pentru un stagiu de pregătire şi două meciuri amicale, cu Belarus, în deplasare. „La această acţiune, dar şi la Trofeul Carpaţi, vor fi prezenţi mai mulţi jucători de perspectivă pentru a fi testaţi. Sunt jucători tineri, de valoare, care merită luaţi în vizorul echipei naţionale, pentru că oricând pot interveni accidentări şi trebuie să ştim pe cine ne putem baza“, a declarat directorul tehnic al naţionalei, Gheorghe Goran. Următoarea convocare a reprezentativei va avea loc în 18 octombrie, la Oradea, unde este programat şi Trofeul Carpaţi (21-23 octombrie), cu echipele Tunisiei, Belarus şi Macedoniei. Va urma primul meci de calificare la CE din 2012, în deplasare cu Croaţia (27-28 octombrie), apoi cel cu Spania (la Oradea, în 31 octombrie). Anul se va încheia cu noi pregătiri ale naţionalei pentru participarea la CM din luna ianuarie. După reunirea din 6 decembrie, echipa antrenată de Vasile Stângă va susţine două meciuri de verificare în Polonia (17-20 decembrie), pentru a încheia 2010 cu noi verificări, urmate de participarea la Yellow Cup, în Elveţia. Campionatul Mondial din Suedia va avea loc între 13 şi 30 ianuarie, România urmând a evolua în grupa C, la Malmo, în compania echipelor Croaţiei, Danemarcei, Serbiei, Algeriei şi Australiei. Primele trei clasate din cele patru grupe se vor califica în faza a doua.

DULGHERU/RYBARIKOVA, ELIMINATE ÎN OPTIMI LA US OPEN

Perechea Alexandra Dulgheru/ Magdalena Rybarikova (România/ Slovacia) a fost eliminată, duminică, în optimile de finală ale probei de dublu feminin de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Alexandra Dulgheru şi Magdalena Rybarikova au fost învinse în optimi de cuplul Elena Vesnina/ Vera Zvonareva (Rusia, cap de serie numărul 14), scor 7-5, 6-3.

SAMANTHA STOSUR, ÎN SFERTURI LA US OPEN

Jucătoarea australiană de tenis Samantha Stosur, cap de serie numărul 5, s-a calificat, luni, în sferturile de finală la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Stosur a învins-o pe Elena Dementieva (Rusia/numărul 12), scor 6-3, 2-6, 7-6 (7/2), urmând să joace în sferturi cu belgianca Kim Clijsters, numărul 2 şi deţinătoarea titlului.

CEHII BERDYCH ŞI STEPANEK VOR JUCA ÎMPOTRIVA SERBIEI

Numărul 7 mondial, Tomas Berdych, şi Radek Stepanek vor conduce echipa de Cupa Davis a Cehiei, împotriva formaţiei Serbiei, într-una din semifinale, programată în perioada 17-19 septembrie, la Belgrad, a anunţat, ieri, la Praga, căpitanul nejucător Jaroslavl Navratil. Jan Hajek şi Ivo Minar, care au calificat, în luna iulie, echipa Cehiei în semifinale, învingând Chile, vor completa echipa Cehiei. La întâlnirea cu formaţia sud-americană, Berdych şi Stepanek nu au putut juca, fiind accidentaţi. Cealaltă semifinală este Franţa - Argentina şi este programată, de asemenea, în perioada 17-19 septembrie.

NAŢIONALA DE POLO A RATAT CALIFICAREA ÎN SFERTURILE CE DE LA ZAGREB

Naţionala de polo a României a remizat duminică seară cu campioana europeană en-titre, Muntenegru, scor 9-9 (3-3, 1-3, 4-1, 1-2), în ultimul meci din grupa A, rezultatul nefiind însă de ajuns pentru calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de la Zagreb. Au marcat pentru tricolori Iosep 3, C. Radu 2, Matei, Buşilă, Diaconu şi Negrean. Tricolorii au încheiat grupa A pe locul patru şi vor juca în turneul pentru locurile 7-12. România este calificată direct în semifinalele acestui turneu, alături de Grecia, şi va întâlni joi, de la ora 15.00, învingătoarea din partida Turcia - Macedonia, celălalt sfert de finală fiind Spania - Rusia. În turneul locurilor 1-6, Croaţia şi Ungaria sunt calificate direct în semifinale. În sferturi de finală, Muntenegru va întâlni Serbia, iar Italia va juca împotriva Germaniei.

ROMÂNIA A DEPLASAT OPT SPORTIVI LA CM DE JUDO

Delegaţia României la Campionatul Mondial de judo din Japonia (9-12 septembrie) este formată din opt sportivi (patru fete şi patru băieţi), primii care vor intra în competiţie fiind Daniel Brata şi Dănuţ Ionescu, în calificările de joi. Brata va concura la categoria 100 kg, iar Ionescu la +100 kg. Sâmbătă vor intra în competiţie Costel Dănculea, la 73 kg, plus campioana europeană Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu, ambele la categoria 57 kg. În ultima zi a competiţiei va intra în concurs campioana olimpică Alina Dumitru, la 48 kg, în încercarea de a cuceri singura medalie, aurul mondial, care îi lipseşte din panoplie, în care strălucesc şase titluri europene, cel olimpic şi alte două medalii de bronz mondiale. Tot duminică vor mai concura Carmen Bogdan (48 kg) şi Dan Fâşie (66 kg).

ICIM ARAD VA JUCA ÎN GRUPELE LIGII EUROPEI CENTRALE

Organizatorii Ligii Europei Centrale la baschet feminin au anunţat programul meciurilor din faza grupelor, în care va evolua şi vicecampioana României, BC ICIM Arad. Formaţia arădeană, antrenată de americanul Stacey Nolan, va debuta pe teren propriu, în compania echipei cehe Slovanka MB (locul 4 în sezonul trecut în campionatul intern), pe 27 octombrie. Celelalte adversare ale echipei din Arad sunt vicecampioana Germaniei, TSW Wasserburg, la care evoluează fundaşul Diana Ciupe-Pop, campioana Austriei, Flying Foxes SVS Post Viena, şi VS Praga (locul 9 în Cehia). Turneul Final Four, pentru care se vor califica primele două clasate din cele două grupe, este programat pe 12 şi 13 februarie 2011.



12