PROGRAMUL PARTIDELOR LA CN DE FOTBAL PE PLAJĂ
Ediţia a şasea a Campionatului Naţional de fotbal pe plajă se va încheia la sfârşitul acestei săptămâni, odată cu disputarea ultimelor şase partide. Iată programul jocurilor care vor avea loc pe terenul amenajat pe plaja Melody din Mamaia - sâmbătă, ora 16.00: Hiba - Total Fitness (turneul locurilor 5-8), ora 17.00: Green Team - Boca Juniors (turneul locurilor 5-8), ora 18.00: Galacticii Costineşti - Scuba (prima semifinală), ora 19.00: CS Eforie - Melody (a doua semifinală); duminică, ora 17.00: finala mică, ora 18.00: finala mare.
RICARDO, GALAMAZ ŞI MARINESCU, LA ASTRA
Finanţatorul grupării Astra Ploieşti, Ioan Niculae, a declarat, ieri, că jucătorii formaţiei Unirea Urziceni - Ricardo Gomez Vilana, George Galamaz şi Laurenţiu Marinescu au semnat contracte cu gruparea prahoveană. Marinescu şi Ricardo se vor alătura lotului formaţiei Astra după returul cu echipa croată Hajduk Split, programat pe 26 august, în play-off-ul UEFA Europa League, după ce aseară, în Croaţia, s-a disputat meciul tur, iar Galamaz ar putea veni la Astra abia din iarnă.
PENESCU, EVACUAT DIN VILA DIN PITEŞTI
Patronul clubului din Liga a II-a FC Argeş, Cornel Penescu, a fost evacuat din vila sa din Piteşti, deoarece nu a putut să-şi plătească datoria către banca de unde obţinuse un împrumut de 12 milioane de lei. Banca a scos la licitaţie vila, care a fost achiziţionată pentru 1.300.000 de lei, iar familia Penescu este obligată să părăsească locuinţa. Conform unor surse locale, Cornel Penescu va locui la cantonamentul echipei FC Argeş, numit “Baza Vulturilor”, stabiliment situat la doar câţiva zeci de metri de vila în care a locuit în cartierul Trivale.
ANGELOV, GHENCEV ŞI MILANOV, CONVOCAŢI LA NAŢIONALA BULGARIEI
Stanislav Angelov, mijlocaşul echipei Steaua Bucureşti, precum şi jucătorii formaţiei FC Vaslui, Zhivko Milanov şi Stanislav Ghencev, au fost convocaţi la naţionala Bulgariei pentru meciurile din preliminariile Campionatului European din 2012 în compania reprezentativelor Angliei şi Muntenegrului. Selecţionerul reprezentativei Bulgariei, Stanimir Stoilov, a anunţat că celor 20 de jucători convocaţi deja pentru cele două meciuri li se vor mai alătura încă doi sau trei din campionatul intern. Bulgaria întâlneşte, pe 3 septembrie, în deplasare, reprezentativa Angliei, patru zile mai târziu urmând să dispute, pe teren propriu, partida în compania naţionalei Muntenegrului. Bulgaria face parte din Grupa G preliminară pentru EURO 2012, alături de Anglia, Elveţia, Ţara Galilor şi Muntenegru.
FIFA, IMPRESIONATĂ DE CANDIDATURA RUSIEI PENTRU GĂZDUIREA CM DIN 2018
Inspectorii FIFA au fost impresionaţi de candidatura Rusiei pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2018, subliniind, ieri, la finalul unei vizite în această ţară, angajamentul premierului Vladimir Putin. Inspectorii FIFA şi-au început, luni, vizita în Rusia, unde au ajuns în oraşele la Sankt Petersburg, Moscova, Kazan şi Soci şi au discutat cu premierul rus Vladimir Putin. Şi oficialii ruşi s-au declarat încântaţi de modul în care s-a desfăşurat inspecţia. Vizita în Rusia a reprezentat a cincea etapă a turneului de două luni de inspecţie în cele nouă ţări candidate pentru organizarea turneelor finale ale Cupei Mondiale din 2018 şi 2022. Inspectorii au fost deja în Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Belgia / Olanda. Japonia, Australia, Coreea de Sud, Qatar şi SUA candidează pentru găzduirea CM din 2022, iar Anglia, SUA, Rusia, Australia, Belgia / Olanda (n.r. - candidatură comună) şi Spania / Portugalia (candidatură comună) candidează pentru 2018. Pe 2 decembrie, la Zurich, FIFA va anunţa numele ţărilor care vor găzdui cele două turnee.
INTERNACIONAL PORTO ALEGRE A CÂŞTIGAT COPA LIBERTADORES
Echipa braziliană Internacional Porto Alegre a câştigat a 51-a ediţie a Copei Libertadores, după ce a învins, pe teren propriu, cu 3-2 (Sobis 61, Damiao 78, Giuliano 87 / Fabian 43, Araujo 90), formaţia mexicană Guadalajara, în manşa retur a finalei competiţiei. În tur, Internacional Porto Alegre a învins, în deplasare, cu 2-1. Internacional Porto Alegre, care a câştigat pentru a doua oară în istorie Copa Libertadores, după succesul din 2006, va participa în luna decembrie la Campionatul Mondial al cluburilor care va avea loc în Emiratele Arabe Unite.
ESCUDE RĂMÂNE LA FC SEVILLA
Fundaşul central francez al formaţiei FC Sevilla, Julien Escude, şi-a prelungit contractul pentru două sezoane şi va evolua la echipa andaluză până în 2013, a anunţat, clubul spaniol. Escude, în vârstă de 31 de ani, a venit la FC Sevilla în 2006, de la Ajax Amsterdam. Indiscutabil titular în apărarea centrală, Escude a câştigat de două ori Cupa UEFA (în 2006 şi 2007) şi de două ori Cupa Spaniei (în 2007 şi 2010).
TRIPLUL CAMPION OLIMPIC LA CANOTAJ JAMES TOMKINS ŞI-A ANUNŢAT RETRAGEREA
Australianul James Tomkins, triplu campion olimpic şi septuplu campion mondial de canotaj, a anunţat, ieri, că se retrage din activitate la vârsta de 45 de ani. La Jocurile Olimpice din 2008, James Tomkins a fost ales preşedinte al Comisiei Sportivilor din cadrul Comitelului Olimpic Australian. Tomkins, care a debutat în 1980, este singurul canotor care a câştigat titlul de campion mondial la toate categoriile.