Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 August 2010 / 00:00 876 accesări

HCM, PRIMITĂ DE PRIMARUL DIN SCHWEINFURT

Aflată în localitatea Schweinfurt, unde a disputat, aseară, după închiderea ediţiei, partida amicală cu Rhein-Neckar Lowen, campioana României la handbal masculin, Handbal Club Municipal Constanţa, a fost primită, ieri, de către primarul localităţii germane, Gudrun Grieser. „Mă bucur că aţi venit în oraşul nostru şi că veţi disputa aici o partidă cu Rhein-Neckar Lowen. Mulţi oameni din localitate aşteaptă acest meci între două echipe care au evoluat cu succes în Liga Campionilor“, a fost mesajul transmis de primarul din Schweinfurt.

DOI RUGBYŞTI DE LA LPS, LA LOTUL NAŢIONAL

Din lotul de 33 de jucători ai Naţionalei României de rugby Under 19, convocat de antrenorul Răzvan Popovici, fac parte şi doi rugbyşti de la LPS Constanţa, pilierul Ionuţ Ariton şi linia a 2-a Ion Florea. Lotul reprezentativ se va pregăti în perioada următoare la Predeal, iar între 23 şi 31 octombrie va participa la Campionatul European de la Bruxelles (Belgia). Alături de România, la CE vor mai participa Rusia, Belgia, Georgia, Germania, Portugalia, Spania şi Polonia. Câştigătoarea competiţiei se va califica la Junior World Rugby Trophy, care este destinat jucătorilor sub 20 de ani şi care va avea loc în 2011.

CE DE NATAŢIE

Ionela Cozma a ratat, ieri, calificarea în semifinalele probei de 100 m liber, din cadrul Campionatelor Europene de nataţie, care se desfăşoară la Budapesta (Ungaria). Cozma a obţinut al 33-lea timp al calificărilor, terminând cursa în 56 de secunde şi 69 de sutimi. Cel mai bun timp din serii, 54 de secunde şi 13 sutimi, a fost obţinut de înotătoarea Aliaksandra Herasimenia (Belarus). Şi Alin Alexandru Artimon a ratat calificarea în semifinalele probei de 200 m liber, la Campionatele Europene de nataţie care se desfăşoară la Budapesta, după ce, ieri, s-a clasat, în seria a doua, pe locul 7. Artimon a terminat cursa într-un minut, 54 de secunde şi 88 de sutimi. Cel mai bun timp din cele şase serii, 45 de secunde şi 84 de sutimi, a fost obţinut de Paul Biedermann (Germania). Obiectivul impus la competiţia din ţara vecină este câştigarea unei medalii.

HĂNESCU, ÎN TURUL SECUND LA TORONTO

Jucătorul Victor Hănescu, locul 54 WTA, s-a calificat în turul 2 al turneului de la Toronto, dotat cu premii în valoare de 2,4 milioane de dolari, după ce l-a învins, cu 6-4, 6-4, pe canadianul Milos Raonici, locul 217 ATP, beneficiar al unui wild card, în 70 de minute de joc. Aceasta este prima victorie a lui Hănescu după ce a abandonat în partida cu Daniel Brands, din turul 3 al turneului de la Wimbledon, partidă desfăşurată pe 25 iunie. Hănescu a participat de atunci la trei turnee, Hamburg, Stuttgart şi Gstaad, fiind acum la cea de-a patra competiţie. Hănescu va primi pentru calificare 45 de puncte şi 16.250 de dolari. În turul secund, Hănescu va evolua împotriva canadianului Peter Polanski, locul 207 ATP, beneficiar al unui wild card.

NICULESCU, ÎN TURUL 2 A CINCINNATI

Jucătoarea Monica Niculescu, nr. 102 WTA, a învins-o, cu 6-3, 6-0, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 91 WTA, calificându-se în turul secund al turneului de la Cincinnati, dotat cu premii în valoare de 2 milioane de dolari. Niculescu, venită din calificări, s-a impus în 74 de minute şi va evolua în turul următor împotriva învingătoarei din partida Flavia Pennetta (Italia, locul 18 WTA, a 11-a favorită) - Jie Zheng (China, locul 23 WTA). Pentru calificarea în turul secundă, Niculescu va primi 10.725 de dolari şi 70 de puncte. În schimb, Alexandra Dulgheru a fost eliminată în primul tur al turneului, fiind învinsă de Alisa Kleibanova (Rusia), scor 6-4, 6-4.

TRICOLORII DEBUTEAZĂ ÎN PRELIMINARIILE CE DE BASCHET

Antrenorul american Carl John Neumann a anunţat, ieri, lotul naţionalei României în vederea meciurilor din preliminariile Campionatului European de baschet din 2011. Cei 12 jucători reţinuţi în lot sunt: Mandache, Chetreanu, Silvăşan, Moldoveanu, Dumitrescu, Jucan, Nicoară, Drăguşin, Guţoaia, Lazăr, Andrei şi Căpuşan. Tricolorii vor debuta în preliminarii azi, în compania Suediei, meciul fiind programat de la ora 16.35, la Cluj-Napoca. Programul celorlalte jocuri din preliminarii este următorul: Albania - România (14 august), România-Azerbaidjan (17 august, la Braşov) şi Belarus-România (21 august). Câştigătoarea fiecăreia din cele trei grupe şi echipa cu cea mai bună linie de clasament de pe locul secund vor evolua apoi în Turneul Final Four, finalistele urmând să promoveze în Divizia A valorică.



12