TECĂU ŞI LINDSTEDT S-AU IMPUS LA BASTAD
Finalistă la Wimbledon, perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt s-a impus, ieri, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Bastad (Suedia), dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro. Tecău şi Lindstedt au învins în ultimul act perechea italiană Andreas Seppi / Simone Vagnozzi, scor 6-4, 7-5. După un prim set dominat de român şi sudez, cel de-al doilea set a fost unul mult mai echilibrat. Setul a stat pe muchie de cuţit până la 5-5, dar Tecău şi Lindstedt au câştigat următoarele două game-uri şi au pus capăt întâlnirii. Pentru performanţa reuşită, cei doi tenismeni vor primi 250 de puncte ATP şi 21.650 de euro.
“STEJARII“ AU ÎNVINS, FĂRĂ PROBLEME, TUNISIA
Deşi nu a avut în componenţă decât jucători din campionatul intern, naţionala de rugby a României a învins, fără probleme, cu 56-13, reprezentativa Tunisiei, în al doilea tur al recalificărilor pentru Cupa Mondială din 2011. În urma acestui rezultat, România s-a calificat pentru ultimul tur de recalificare, când va întâlni, într-o dublă manşă, pe Uruguay, naţională care a învins Kazakhstan, cu 44-7. Pentru România au marcat: Fercu, Dimofte, Ianuş, Calafeteanu, Petre şi Vlaicu - câte 1 eseu, Dumbrava - 3 lovituri de pedeapsă şi 5 transformări, Vlaicu 1 transformare. România a beneficiat şi de un eseu de penalizare.
NICOLETA GRASU, LOCUL 2 ÎN ETAPA LIGII DE DIAMANT
Înainte de a participa la Campionatul Naţional, atleta Nicoleta Grasu (Dinamo Bucureşti - CS Farul Constanţa) a participat la reuniunea de la Paris/Saint-Denis, a noua etapă a Ligii de Diamant. Grasu s-a clasat pe locul 2 în proba de aruncarea discului, după ce a înregistrat o performanţă de 63,78 m. Pe primul loc s-a clasat cubaneza Yarelis Barrios (65,53 m), în timp ce locul 3 i-a revenit croatei Sandra Perkovic (63,62 m). Tot în etapa a noua a Ligii de Diamant, România a avut un reprezentant şi în proba masculină de triplusalt, Marian Oprea ocupând locul 7, cu o săritură de 16,80 m. Pe primul loc s-a clasat cubanezul David Giralt (17,49 m).
LIPĂ A URCAT, DIN NOU, ÎN BARCA DE 8+1
Preşedintele clubului Dinamo, chestorul Elisabeta Lipă, a concurat, din nou, sâmbătă, pe lacul Herăstrău, cu ocazia Zilei Canotajului Românesc, alături de fostele sale coechipiere din ambarcaţiunea de 8+1: Aurica Bărăscu, Ioana Papuc, Georgeta Crăciun, Veronica Cochelea, Constanţa Burcică, Georgeta Andrunache, Doina Ignat şi cârmaciul Elena Georgescu. „Am avut emoţii la revenirea în apă. Suntem la a cincea ediţie a Zilei Canotajului Românesc şi e un moment de sărbătoare”, a spus Lipă, al cărei echipaj a câştigat cursa. Georgeta Andrunache, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, a precizat că sportivele nu şi-au primit încă banii pentru rezultatele obţinute. „Încă nu ne-am primit banii pentru rezultatele de la Beijing, din 2008. O să mergem în audienţă la minister să vedem ce se întâmplă”, a adăugat Andrunache. În cadrul Zilei Canotajului Românesc a fost organizată şi o licitaţie, în urma căreia s-au strâns 3.675 de lei, o sută de euro şi o sută de dolari. Toţi banii strânşi vor fi donaţi sinistraţilor în urma inundaţiilor din Moldova.
GHERMAN, CONVOCAT ÎN SELECŢIONATA LUMII LA FUTSAL
Internaţionalul român de futsal Cosmin Gherman (City’us Tg. Mureş) a fost selecţionat în echipa „Stelelor Mondiale” care a întâlnit săptămâna trecută, la Misratah (Libia), echipa ţării gazdă, într-un joc demonstrativ organizat de federaţia internaţională. Gherman nu a făcut parte din formula de start, dar a fost introdus pe teren pe parcursul meciului. Selecţionata mondială a fost condusă de pe bancă de doi antrenori, unul dintre ei fiind selecţionerul naţionalei României, portughezul Sito Rivera.
PERECHEA BEGU / SEMA A PIERDUT FINALA LA DARMSTADT
Perechea Irina-Camelia Begu / Erika Sema (România / Japonia), cap de serie nr. 2, a pierdut, ieri, finala probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Darmstadt (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Begu şi Sema au fost învinse în ultimul act al competiţiei, cu 4-6, 6-1, 10-4, de cuplul Vitalia Diatcenko / Laura Siegemund (Rusia / Germania), cap de serie nr. 1.