BOXERUL IONUŢ BĂLUŢĂ, CAMPION NAŢIONAL LA TINERET
Vineri, la Craiova, s-au disputat finalele Campionatelor Naţionale de box pentru tineret (sportivi în vârstă de 17-18 ani). În finala constănţeană a categoriei 57 kg, Ionuţ Băluţă, de la CS Năvodari, sportiv antrenat de Ablalim Ferodin, la învins la puncte pe Mihai Oprea (CS Farul Constanţa, antrenori Ilie Dascălu, Marcelică Tudoriu şi Mihai Constantin). Băluţă a intrat astfel în posesia titlului de campion, în timp ce Oprea a primit medalia de argint. Judeţul Constanţa a mai obţinut două medalii de bronz la Craiova: Florin Panait (48 kg, Axiopolis Cernavodă, antrenor Vasile Comescu) şi Ionuţ Vizitiu (60 kg, CS Năvodari, antrenor Ablalim Ferodin).
RCJ FARUL, ÎN FINALA CN DE RUGBY U16
RCJ Farul Constanţa a obţinut, vineri, calificarea în Campionatului Naţional de rugby Under 16 (jucători născuţi în 1994 şi 1995). Echipa constănţeană, antrenată de Adrian Tinca, a învins, în penultimul act al competiţiei, pe CSS Gura Humorului, scor 10-5, într-o partidă desfăşurată pe stadionul de rugby “Farul”. Punctele gazdelor au venit în urma a două eseuri reuşite de Cosmin Roşu. În finala programată duminică, de la ora 10.00, constănţenii vor da piept cu Steaua Bucureşti. Rezultate înregistrate vineri - semifinale turneul locurilor 5-8: CSS Bega Timişoara - Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu“ Bucureşti 5-33; RC Arieşul Turda - CTMRTF Bucureşti 52-3; semifinale turneul locurilor 1-4: CSS Tecuci - Steaua Bucureşti 0-36. Sâmbătă sunt programate două meciuri de clasament - ora 9.00: CSS Bega Timişoara - CTMRTF Bucureşti (locurile 7-8); ora 10.00: CSS Bega Timişoara - RC Arieşul Turda (locurile 5-6). Duminică vor avea loc cele două finale - ora 9.00: CSS Gura Humorului - CSS Tecuci (locurile 3-4); ora 10.00: RCJ Farul - Steaua Bucureşti (locurile 1-2).
VICTORIE CLARĂ PENTRU HANDBALIŞTII ROMÂNI
Naţionala masculină de handbal a României învins, vineri, reprezentativa Ucrainei, cu 41-34 (20-16), într-un meci de verificare desfăşurat la Ploieşti, înaintea play-off-ului pentru Campionatul Mondial din 2011. Tricolorii au dominat partida, aflându-se tot timpul în avantaj pe tabela de marcaj. Printre jucătorii utilizaţi de selecţionerul Vasile Stângă s-au aflat şi cinci reprezentanţi ai campioanei HCM Constanţa. Portarul Mihai Popescu a apărat foarte bine, în timp ce Alexandru Csepreghi (7g), Daniel Mureşan (5g), Alexandru Sabou (1g) şi Marius Sadoveac s-au numărat printre cei mai buni jucători. În schimb, extrema Laurenţiu Toma a revenit la Constanţa din cauza unei accidentări la genunchi, în timp portarul Ionuţ Stănescu a fost menajat din cauza unor dureri la spate. Sîmbătă, tot de la ora 19.00, la Ploieşti, cele două reprezentative vor susţine un nou joc amical.
HANDBALISTELE TRICOLORE AFLĂ ADVERSARELE DE LA CE
Calificată la Campionatul European din luna decembrie de pe poziţia a doua a grupei, echipa naţională de handbal feminin va afla, sâmbătă, adversarele cu care se va duela în faza grupelor. Tragerea la sorţi va avea loc în pauza meciului Danemarca - Norvegia, de la Odense, eveniment programat cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existenţă ai forului de specialitate danez. Organizatorii au decis, în premieră, ca la tragerea la sorţi să participe patru jucătoare reprezentative în echipele lor naţionale, România fiind reprezentată de Cristina Neagu. Celelalte handbaliste invitate sunt Anja Althaus (Germania), Linn-Kristin Riegelhuth (Norvegia) şi Trine Troelsen (Danemarca). „Eu totdeauna am spus aşa: cum o vrea bunul Dumnezeu! Vrem să jucăm doar cu echipe slabe? Nu avem cum, pentru că acelea nu s-au calificat la Europene. Un turneu final de acest calibru este foarte puternic. Toate echipele au valoare. Mai important mi se pare să ne adunăm noi, să ne facem jocul şi să credem în victorii. Nu ştiam despre prezenţa Cristinei Neagu la tragerea la sorţi. Nu ştiu dacă astfel de lucruri o vor ajuta. Ea este o fată modestă, dar de o vreme sunt prea multe laude la adresa ei, din presă, premii, de peste tot. Sper să nu-i dăuneze. Românii, din păcate, aşa sunt: când sunt prea multe laude li se umflă capul!”, a declarat antrenorul Radu Voina. Echipa României va face parte din urna a treia valorică la tragerea la sorţi, ca urmare a faptului că a încheiat Grupa I de calificare pe locul 2. La ultima ediţie a CE, în 2008, naţionala României a ocupat locul 5.