Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 25 Mai 2010 / 00:00 665 accesări

STADION PLIN LA FINALA CUPEI ROMÂNIEI LA FOTBAL

Ultimul meci oficial al sezonului 2009-2010 la fotbal, Finala Cupei României-Timişoreana, se va disputa mâine seară, de la ora 21.00, pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Iaşi, între formaţiile FC Vaslui şi CFR Cluj. Duelul dintre cele două echipe este aşteptat cu deosebit interes, biletele pentru finală fiind epuizate încă de duminică.

“TRICOLORII MICI” SE PREGĂTESC LA DROBETA TR. SEVERIN

Reunit ieri la Mogoşoaia, lotul naţionalei de tineret a României, din care face parte şi căpitanul Farului, Alexandru Măţel, a sosit ieri după-amiază la Drobeta Tr. Severin, unde va da piept, mâine, de la ora 17.00, cu reprezentativa Serbiei. Nu contează că sunt două meciuri amicale, trebuie să ne impunem. „Ne propunem rularea întregului grup de jucători pe care îi avem şi să păstrăm o anumită omogenitate între jocurile oficiale şi cele amicale, mai ales că suntem într-o poziţie care ne dă speranţă spre calificare. Trebuie să recunosc că se simte şi starea de oboseală în rîndul jucătorilor, dar abia s-a încheiat campionatul. Este normal să fie aşa” a spus selecţionerul Emil Săndoi.

STOUDEMIRE ŢINE SUNS ÎN JOC

Amare Stoudemire a reuşit cea mai bună performanţă a carierei în play-off, înscriind 42 de puncte (a avut şi 11 recuperări) în meciul al treilea al finalei Western Conference din play-off-ul NBA, aducând astfel prima victorie pentru Suns. Deşi vedetele oaspeţilor au jucat foarte bine - Bryant 36p, 11 pase decisive, 9 recuperări, iar Gasol 23p, 9 recuperări - Suns a reuşit o victorie care menţine echipa în luptă pentru finala NBA. Scor final: Phoenix Suns - LA Lakers 118-109 (1-2 la general).

BLACKHAWKS, ÎN FINALA CUPEI STANLEY

Prima finalistă a Cupei Stanley este Chicago Blackhawks, ajunsă aici prima oară din 1992 încoace. Hawks a lichidat rapid conturile în finala din Western, învingând, cu 4-0, pe favorita nr. 1, San Jose Sharks. Meciul al patrulea, şi ultimul, a fost foarte tensionat, gazdele înscriind golul al treilea cu şase minute înaintea finalului. Oaspeţii au căzut psihic şi n-au mai reuşit nimic până la final, doar gazdele reuşind să înscrie încă un gol în ultimele secunde. Scor final: Chicago Blackhawks - San Jose Sharks 4-2 (4-0 la general).

PORTUGALIA, APROAPE DE UN TROFEU EUROPEAN LA HANDBAL

În prima manşă a finalei Cupei Challenge la handbal masculin, echipa portugheză Sporting Club de Portugal a reuşit să câştige, în deplasare, cu 27-25, partida susţinută pe terenul formaţiei poloneze MMTS Kwidzyn. În urma acestui rezultat, Sporting a luat o opţiune importantă în privinţa câştigării, în premieră, a unui trofeu european la handbal pentru o formaţie din Portugalia. Manşa retur va avea loc, pe 29 mai, în Portugalia.

TBV LEMGO, OPŢIUNE IMPORTANTĂ ÎN PRIVINŢA CÂŞTIGĂRII CUPEI EHF

Formaţia germană TBV Lemgo a învins, cu 24-18, pe teren propriu, formaţia elveţiană Kadetten SH Handball, în prima manşă a Cupei EHF la handbal masculin. Returul va avea loc pe 29 mai în Elveţia. Pentru TBV Lemgo ar fi a doua Cupă EHF din istoria clubului după cea cucerită în 2006. În 1996, TBV Lemgo a câştigat şi Cupa Cupelor. TBV Lemgo şi Kadetten s-au mai întâlnit în acest sezon şi în preliminariile Ligii Campionilor. Ambele formaţii au făcut parte din Grupa Q, iar în meciul direct s-a impus formaţia elveţiană, cu 30-29.

HOCHEIŞTII DIN CEHIA AU CÂŞTIGAT TITLUL MONDIAL

Cehia a câştigat pentru a şasea oară Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, după ce a învins în finala disputată duminică, la Koln, cu scorul de 2-1 echipa Rusiei, care deţinea titlul de doi ani. Au marcat Klepis şi Rolinek, pentru învingători, respectiv Datsyuk. Cehia a mai câştigat CM în 1996, 1999, 2000, 2001 şi 2005, însă totalul medaliilor de aur este 12, dacă le includem şi pe cele cucerite sub numele Cehoslovacia. La partidă a asistat şi preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus. Medalia de bronz a fost câştigată de Suedia, care a învins, cu 3-1, în finala mică, naţionala Germaniei.

FENERBAHCE L-A OFERTAT PE MIRCEA LUCESCU

Cotidianul Turkiye a anunţat, în ediţia sa de ieri, că antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, s-ar fi întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Madrid, cu doi oficiali ai clubului Fenerbahce Istanbul, care i-au prezentat o ofertă. „Acum se pare că se aşteaptă un răspuns de la tehnicianul român, care se află sub contract cu gruparea ucraineană”, menţionează Turkiye. Un alt jurnal din Turcia, Takvim, scrie că Mircea Lucescu s-a întâlnit cu oficialii de la Fenerbahce cu aproximativ două ore înainte de finala Ligii Campionilor şi că la o mică parte din discuţie a asistat şi fostul preşedinte al Interului, Ernesto Pellegrini. Cotidianul Star notează că Fenerbahce i-a propus lui Lucescu, prin intermediul impresarilor, un contract de 3,5 milioane de euro pe an. La Fener, Lucescu l-ar putea antrena şi pe Adrian Mutu, care s-a înţeles cu Fiorentina în privinţa rezilierii contractului şi este ofertat de gruparea din Istanbul.

RIBERY ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU BAYERN MUNCHEN

Internaţionalul francez Franck Ribery şi-a prelungit contractul cu echipa germană de fotbal Bayern Munchen până pe 30 iunie 2015. Evenimentul a avut loc la Madrid, cu ocazia finalei Ligii Campionilor, câştigată, cu 2-0, de Inter Milano, chiar în faţa campioanei Germaniei. Ribery nu a evoluat în ultimul act al competiţiei, fiind suspendat după cartonaşul roşu primit în turul semifinalei cu Olympique Lyon. „Suntem foarte fericiţi că am căzut de acord pentru prelungirea contractului cu unul dintre cei mai buni jucători din lume. Este şi un semn al marilor obiective ale lui Bayern pentru anii viitori”, a afirmat preşedintele clubului bavarez, Karl-Heinz Rummenigge. La rândul său, Ribery s-a declarat foarte fericit că rămâne la Bayern: „Clubul a devenit pentru mine o mare familie”. Mijlocaşul venit în 2007 în Germania avea contract cu Bayern Munchen până în 2011.

TIGANA VA FI NOUL ANTRENOR AL LUI BORDEAUX

Fosta campioană a Franţei, Bordeaux, a găsit succesorul lui Laurent Blanc, care îi va urma lui Domenech la echipa naţională, alegându-l pe Jean Tigana pentru a ocupa locul vacant pe banca tehnică. Potrivit cotidianului L’Equipe, fostul campion european din 1984 va fi anunţat oficial, azi, de Bordeaux, şi va fi prezentat oficial în cantonamentul de la Haillan. În vârstă de 54 de ani, Tigana va semna cu Girondins un contract pe patru sezoane, punînd capăt unei perioade lungi de pauză. El a plecat în 2007 de la Beşiktaş şi a mai pregătit alte trei echipe în carieră: Lyon (1993-1995), Monaco (1995-1999) şi Fulham (2000-2003).

AS ROMA ÎL TRANSFERĂ PE ADRIANO

Pe 30 mai, atacantul brazilian Adriano va fi liber de contract şi va pleca de la Flamengo. Plecat de la Internazionale Milano, din cauza deselor depresii şi problemelor cu alcoolul, fostul internaţional brazilian ar putea reveni în Serie A. De data aceasta, Adriano ar putea juca pentru AS Roma, dacă vicecampioana Italiei va accepta să-i ofere un contract de trei milioane de euro pe an. Sosirea brazilianului ar elimina posibilitatea ca Luca Toni, împrumutat de la Bayern Munchen în sezonul recent încheiat, să mai joace pentru “giallorossi”.

MIHAJLOVIC L-AR PUTEA ÎNLOCUI PE MOURINHO

Chiar dacă nu a fost încă anunţată oficial, plecarea lui Jose Mourinho la Real Madrid este aproape sigură. Din acest motiv, Inter se gândeşte la succesiunea celui supranumit “The Special One”. Conform Gazetta dello Sport, noul antrenor al campioanei Europei ar putea fi Sinisa Mihajlovic, fost secund la Inter al lui Roberto Mancini, în prezent antrenor principal la Catania. Pe lista preşedintelui Massimo Moratti se mai află Fabio Capello, selecţionerul Angliei, Rafael Benitez, antrenorul lui FC Liverpool, şi Guus Hiddink, selecţionerul Turciei.



12