DACIA MIOVENI, NOUL LIDER ÎN SERIA A 2-A
Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 28-a din Seria a 2-a a Ligii a II-a la fotbal: Minerul Lupeni - Fortuna Covaci 2-0, CS Otopeni - FC Silvania 3-2, FC Baia Mare - FC Bihor 2-1, FCM Tg. Mureş - CSM Rm. Vîlcea 2-0, Drobeta Tr. Severin - U. Cluj 0-3, Mureşul Deva - Jiul Petroşani 3-0, FC Argeş - Dacia Mioveni 0-1. Partida Arieşul Turda - UT Arad va avea loc pe 2 iunie. Clasament: 1. Mioveni 53p; 2. U. Cluj 51p (45-18); 3. UTA 51p (38-12); 4. Tg. Mureş 51p (37-17); 5. FC Argeş 46p; 6. CS Otopeni 35p; 7. CFR Craiova 33p (28-29); 8. FC Silvania 33p (27-36); 9. Rm. Vîlcea 32p (43-37); 10. FC Bihor 32p (36-35); 11. Lupeni 31p (25-31); 12. Baia Mare 31p (23-32); 13. Turda 30p; 14. Deva 28p; 15. Jiul 26p; 16. Covaci 19p; 17. Tr. Severin 17p - * - CS Otopeni este penalizată cu 3 puncte.
FABREGAS AR PUTEA AJUNGE LA INTER
Conform cotidianului italian Corriere dello Sport, Cesc Fabregas ar putea fi transferat de la Arsenal Londra la Internazionale Milano din sezonul viitor. Preşedintele clubului, Massimo Moratti, vrea să-l achiziţioneze pe internaţionalul spaniol şi pentru a-l convinge pe Jose Mourinho să continue la Milano. „Sosirea lui Fabregas este un cadou pentru Mourinho: vreau să îl asigur de stima şi încrederea pe care le am faţă de el, înainte de finala Ligii Campionilor”, a spus Moratti. Transferul lui Fabregas nu este tocmai uşor de realizat, pentru că jucătorul este dorit şi de FC Barcelona. Suma de transfer este estimată între 30 şi 35 de milioane de euro.
KURANYI SE TRANSFERĂ LA DINAMO MOSCOVA
Internaţionalul german Kevin Kuranyi, autor a 18 goluri în acest sezon din Bundesliga, a confirmat că se transferă la Dinamo Moscova. „Am spus mereu că viitoarea mea echipă trebuie să fie competitivă la toate nivelurile, aşa cum este Dinamo”, a declarat atacantul lui Schalke, care va semna pe trei sezoane. Totuşi, Dinamo Moscova nu este calificată pentru ediţia viitoare a Cupelor Europene, în timp ce Schalke a prins Liga Campionilor. Însă Kuranyi se va consola în Rusia cu un salariu dublat faţă de Germania, urmând să încaseze 6 milioane de euro pe an!
SUNS, MAGIC ŞI LAKERS SPRE FINALELE CONFERINŢELOR
Phoenix Suns, Orlando Magic şi LA Lakers au făcut pasul decisiv spre turul următor după cea de-a treia victorie consecutivă din turul al doilea al play-off-ului NBA. Dacă Magic era aşteptată să lichideze rapid conturile cu Hawks, surprinde prestaţia modestă a celor de la Jazz, cotaţi cu şanse reale să treacă de Lakers! Dar campioana en titre a învins şi în partida a treia şi se pregăteşte de finala conferinţei. Unde - cel mai probabil - va întâlni pe Suns, care a reuşit a treia victorie în disputa cu Spurs. Texanii au dezamăgit total după ce trecuseră fără probleme de Mavericks. Dar criza din sezonul regulat s-a prelungit şi în play-off şi Spurs este ca şi eliminată. Cavs şi-a luat revanşa după înfrângerea de pe teren propriu, dar Celtics poate întoarce soarta disputei. Rezultate din week-end: Boston Celtics - Cleveland Cavaliers 95-124 (1-2 la general); San Antonio Spurs - Phoenix Suns 96-110 (0-3 la general); Atlanta Hawks - Orlando Magic 75-105 (0-3 la general); Utah Jazz - LA Lakers 110-111 (0-3 la general).
SHARKS, ÎN FINALA CONFERINŢEI
Detroit Red Wings n-a reuşit minunea - adică să răstoarne un scor de 0-3 în play-off-ul NHL. În partida a cincea, jucată în California, Sharks a câştigat la limită şi a obţinut calificarea în finala Western Conference. Acolo unde va întîlni - probabil - pe Blackhawks, care conduce cu 3-1 în disputa cu Canucks. Penguins a preluat - din nou - conducerea în disputa cu Canadiens, în timp ce Flyers a supravieţuit primei “mingi de meci” a celor de la Bruins! Rezultate din week-end: Philadelphia Flyers - Boston Bruins 5-4 (1-3 la general); Vancouver Canucks - Chicago Blackhawks 4-7 (1-3 la general); Pittsburgh Penguins - Montreal Candiens 2-1 (3-2 la general); San Jose Sharks - Detroit Red Wings 2-1 (4-1 la general).
HUSHOVD ŞI-A FRACTURAT CLAVICULA
Ciclistul norvegian Thor Hushovd şi-a fracturat clavicula stângă în cursul dimineţii de ieri, în timp ce se antrena cu un grup de coechipieri în Italia. Hushovd a lovit o fetiţă care traversa strada şi a căzut foarte rău. „Am încercat să vin în ajutorul ei, dar mi-am dat seama că am ceva rupt: era chiar clavicula stângă. Din fericire, fetiţa nu are nimic şi va fi bine”, a declarat ciclistul norvegian. După ce a fost examinat într-un spital din San Remo, Hushovd a plecat spre Basel, unde va fi operat astăzi. Participarea sa în Turul Franţei 2010 depinde acum de cât de lungă va fi recuperarea.
LATVALA A CÂŞTIGAT RALIUL NOII ZEELANDE
Ieri s-a încheiat Raliul Noii Zeelande, cu victoria pilotului finlandez Jari-Matti Latvala (Ford), urmat de francezul Sebastien Ogier (Citroen). Ogier a ratat pentru numai două secunde prima sa victorie în CM de raliuri, în ultima probă specială făcînd o mare greşeală cu trei viraje înainte de final! Celălalt francez de la Citroen, Sebastien Loeb, a completat podiumul, campionul mondial sosind la 15 secunde de Latvala.