Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 01 Mai 2010 / 00:00 734 accesări

MARTIŞ ŞI SEREA, ARESTAŢI PREVENTIV

Scandalul de corupţie din fotbalul românesc a explodat din nou, alţi doi arbitri, Marius Martiş şi Ionică Serea, fiind arestaţi preventiv, vineri, de către judecătorii Tribunalului Argeş pentru complicitate la luare şi dare de mită respectiv, luare de mită, la capătul unei şedinţe de judecată care nu a fost publică şi care a durat aproximativ două ore. Decizia instanţei nu este însă definitivă, putând fi atacată de către avocaţii celor doi, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Piteşti. Procurorii anticorupţie îl acuză pe Ionică Serea că a primit, în martie 2009, suma de 21.000 de dolari, prin intermediul arbitrului Marius Martiş şi a lui Liviu Făcăleaţă, pentru a arbitra partida dintre FC Argeş Piteşti şi Steaua Bucureşti astfel încât piteştenii să câştige, iar cei sancţionaţi disciplinar (cartonaş galben sau cartonaş roşu) să fie steliştii. Ambii arbitri au respins însă acuzaţiile, iar Martiş, care a ieşit încătuşat de la Tribunal, a declarat: „Am încredere în justiţie şi în Dumnezeu”. Vineri dimineaţă, la sediul DNA Piteşti s-au prezentat finanţatorul echipei de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, care au fost audiaţi de către procurorii anticorupţie în acelaşi caz.

ETAPA A 27-A ÎN SERIA A 2-A DIN LIGA A II-A LA FOTBAL

Sâmbătă, de la ora 11.00, sunt programate partidele etapei a 27-a din Seria a 2-a a Ligii a II-a la fotbal, după următorul program: FC Silvania - FC Argeş, FC Bihor - Gaz Metan CFR Craiova, Dacia Mioveni - FCM Tg. Mureş, CSM Rm. Vîlcea - Mureşul Deva, FC Baia Mare - Drobeta Tr. Severin 3-0, Jiul Petroşani - Arieşul Turda 0-3. Partidele Fortuna Covaci - CS Otopeni şi UT Arad - U. Cluj vor avea loc pe 19 mai. Clasament: 1. UTA 51p; 2. Cluj 48p (golaveraj: 42-18); 3. Tg. Mureş 48p (35-15); 4. Mioveni 47p; 5. FC Argeş 46p; 6. CFR Craiova 33p; 7. Otopeni 32p*; 8. Turda 30p (30-34); 9. FC Silvania 30p (24-33); 10. Rm. Vâlcea 29p (40-34); 11. FC Bihor 29p (34-33); 12. Lupeni 28p (23-31); 13. Baia Mare 28p (21-31); 14. Jiul 26p; 15. Deva 25p (19-35); 16. Covaci 19p; 17. Tr. Severin 17p. * - CS Otopeni este penalizată cu 3 puncte.

FINAL FOUR-UL LC LA VOLEI MASCULIN

Liga Campionilor la volei masculin programează, sâmbătă şi duminică, la Lodz (Polonia), turneul Final Four, care ar fi trebuit să se dispute în urmă cu trei săptămâni, pe 10 şi aprilie, dar a fost amânat din cauza accidentului aviatic în care a murit preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski. Clubul organizator este PGE Skra Belchatow. Programul partidelor - sâmbătă, ora 17.45: PGE Skra Belchatow (Polonia) - Dinamo Moscova (Rusia); ora 20.45: ACH Volley Bled (Slovenia) - Trentino BetClic (Italia); duminică, ora 12.30: finala mică, ora 15.45: finala mare. Echipa italiană este câştigătoarea de anul trecut a competiţiei, 3:1 în finala cu Iraklis Salonic.

SE DECID SEMIFINALISTELE LC LA HANDBAL MASCULIN

Sâmbătă şi duminică vor avea loc cele patru meciuri retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, după următorul program - sâmbătă: MKB Veszprem - Barcelona (în tur: 27-33), Montpellier - Chekhovskie Medvedi (în tur: 27-32); duminică: Ciudad Real - HSV Hamburg (în tur: 22-26), THW Kiel - Rhein-Neckar Lowen (în tur: 29-28).

SPURS ŞI SUNS MERG MAI DEPARTE

San Antonio Spurs a câştigat derby-ul Texasului din primul tur al play-off-ului NBA. Partida a şasea, jucată la San Antonio, a adus o victorie lejeră pentru gazde, în ciuda faptului că Dirk Nowitzky a fost cel mai bun marcator de pe teren cu 33 de puncte. Dar germanul n-a fost ajutat de coechipieri - doar Butler a reuşit 25p, în timp ce Jason Terry (2p) şi Jason Kidd (3p) au avut prestaţii dezastruoase. La gazde au strălucit Ginobili - 26p şi Tim Duncan - 17p şi 10 recuperări. În turul al doilea Spurs va întâlni pe Suns pentru a treia oară în ultimii patru ani în play-off! În partida a şasea jucată la Portland, oaspeţii au fost conduşi spre victorie de Richardson - 28 şi 7 recuperări şi Stoudamire - 22p, Nash având o prestaţie ştearsă - doar 10p şi 6 pase decisive. Rezultate de joi noaptea: San Antonio Spurs - Dallas Mavericks 97-87 (4-2 la general) şi Portland TrailBlazers - Phoenix Suns 90-99 (2-4 la general). De asemenea se pare că titlul de MVP al regular season îi va fi înmânat lui LeBron James pentru al doilea an consecutiv. Dar acest lucru va fi anunţat oficial abia duminică!

SHARKS ÎNCEPE CU O VICTORIE

Prima partidă din runda a doua a play-off-ului NHL a adus o victorie pentru Sharks în faţa celor de la Red Wings. Gazdele s-au instalat la conducere încă din start - 3-1 la prima pauză - apoi şi-au conservat avantajul până la sfârşit. Scor final: San Jose Sharks - Detroit Red Wings 4-3 (1-0 la general). Au înscris: Pavelski 2, Heatley şi Setoguchi, respectiv Franzen, Cleary şi Rafalski.

BARCELONA A BĂTUT PALMA CU DAVID VILLA

FC Barcelona a dat o mare lovitură pe piaţa transferurilor, asigurându-şi serviciile atacantului David Villa, de la FC Valencia. Conform cotidianului Marca, cele două cluburi au căzut de acord asupra transferului, care va fi definitivat după ultima etapă din campionat, programată pe 16 mai. Valoarea tranzacţiei se ridică la 40 de milioane de euro.

SCANDALUL PAŞAPOARTELOR FALSE

Patru fotbalişti argentinieni urmează să compară în faţa unui judecător din Argentina, pentru a fi audiaţi într-un caz privind folosirea de paşapoarte italiene false. Cei patru jucători sunt Diego Placente (Girondins Bordeaux), Juan Pablo Carrizo (Real Zaragoza), Sebastian Leto (Panathinaikos Atena) şi Juan Forlin (Boca Juniors). În faţa judecătorului va compărea şi tatăl lui Forlin, Hugo. Fotbaliştii sunt acuzaţi că au folosit paşapoarte italiene false pentru a putea juca în Europa fără să ocupe un loc de extracomunitar. Judecătorul federal Norberto Oyarbide, care se ocupă de dosar de mai mulţi ani, a precizat că se bazează pe un raport al consulului general al Italiei la Buenos Aires privind paşapoartele respective, care „ar fi fost falsificate”.

TIGER WOODS A AVUT 121 DE RELAŢII EXTRACONJUGALE

Jucătorul de golf Tiger Woods i-a mărturisit soţiei sale, Elin Nordegren, că a avut 121 de relaţii extraconjugale în timpul căsniciei lor de cinci ani. Sportivul în vârstă de 34 de ani a discutat cu soţia sa în timpul unei vizite făcute de aceasta la clinica specializată în dependenţa de sex, în care a fost internat Woods. „Când Tiger era internat, a umplut patru pagini, făcând o listă a femeilor cu care a avut aventuri - erau 121 în total”, a declarat o sursă din anturajul lui Tiger Woods. Potrivit publicaţiei National Enquirer, Erin Nordegren, în vârstă de 30 de ani, a pregătit deja actele de divorţ, în care s-ar afla şi confesiunea jucătorului de golf. Publicaţia menţionează că soţia sportivului s-a hotărât să divorţeze după ce a aflat că Woods a avut o aventură cu fiica unei vecine, Raychel Coudriet, nume care nu se află printre cele 121 menţionate la clinică. „Raychel Coudriet nu se afla pe listă. După ce Elin a aflat de ea, i-a spus lui Tiger că a terminat-o cu el. Nu se mai pot împăca”, a precizat sursa citată de publicaţia americană. Tiger Woods este căsătorit de cinci ani cu fostul model suedez şi este tatăl a doi copii, Sam Alexis, născut în 2007, şi Charlie Axel, de zece luni.



12