ROMÂNIA A URCAT PATRU LOCURI ÎN IERARHIA FIFA
Echipa naţională de fotbal a României a urcat patru poziţii şi se află pe locul 28, cu 843 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna aprilie, dat publicităţii, ieri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Adversarele elevilor lui Răzvan Lucescu în preliminariile Campionatului European din 2012 ocupă următoarele poziţii: Franţa (locul 10, 1.044p), Bosnia-Herţegovina (locul 51, 604p), Belarus (locul 81, 397p), Albania (locul 80, 406p) şi Luxemburg (locul 127, 193p). Conducerea ierarhiei forului mondial a fost preluată de Brazilia, care devansează naţionalele Spaniei şi Portugaliei. Următorul clasament FIFA va fi dat publicităţii pe 26 mai.
FĂRĂ ALIBEC LA TURNEUL DE ELITĂ
Internazionale Milano a anunţat, ieri, că atacantul Denis Alibec nu va putea participa cu selecţionata de juniori Under 19 a României la turneul de Elită din Ungaria (3-8 mai). Testele la care a fost supus Alibec de către medicii lui Inter au arătat că fostul jucător al Farului nu este refăcut complet după ruptura musculară suferită în urmă cu trei săptămîni. Din lotul care va face deplasarea în Ungaria fac parte şi doi jucători constănţeni: mijlocaşul Cosmin Matei (FC Farul) şi atacantul Aurelian Chiţu (Viitorul). România va întîlni Portugalia (3 mai), Ungaria (5 mai) şi Grecia (8 mai). La turneul final al CE 2010 se califică doar prima clasată din grupă.
STEAUA, DOAR O ETAPĂ DE SUSPENDARE
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, ieri, sancţionarea clubului Steaua cu interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion pentru o etapă, după incidentele provocate de fani la meciul de duminică, cu FC Timişoara, a declarat preşedintele comisiei, Ioan Neagu. „Clubul Steaua a fost sancţionat cu interzicerea de organizare a jocurilor pe propriul stadion pentru o etapă şi o penalitate financiară de 50.000 de lei. Nu mai există limită de kilometri, Steaua poate organiza jocul oriunde, chiar şi în acelaşi oraş, însă nu pe propriul stadion”, a declarat Neagu.
RAPID FACE APEL LA TAS
Acţionarul majoritar George Copos a anunţat că gruparea giuleşteană a iniţiat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne procedura de atac a hotărârilor comisiilor LPF în cazul Varga - Bălan, FC Rapid urmând să ceară daune de milioane de euro. „Noi credem cu tărie că Rapid a fost de bună credinţă şi că a respectat întocmai regulamentele din România. Regulamente pe care nu le-am făcut noi. Am trimis deja o scrisoare la TAS prin care îi anunţăm de intenţia noastră de a merge până la capăt. Acum avocaţii noştri pregătesc motivarea, care va fi transmisă în următoarele zile celor de la TAS. Cerem daune de milioane de euro celor vinovaţi în cazul Varga - Bălan. Cei vinovaţi trebuie să plătească”, a explicat oficialul rapidist.
FIORENTINA A CONFIRMAT SANCŢIUNEA LUI MUTU
Clubul Fiorentina a confirmat oficial informaţiile apărute în presa italiană, conform cărora a înjumătăţit salariul atacantului român Adrian Mutu, după ce acesta a fost suspendat nouă luni pentru dopaj. Formaţia din Florenţa a cerut Colegiului Arbitral o ”semnificativă reducere a salariului atacantului cu începere din data de 19 aprilie 2010, data anunţării sentinţei, până la încheierea suspendării”, la sfârşitul lunii octombrie. Fiorentina plătise integral salariul lui Mutu, de 2,2 milioane euro lunar, conform presei italiene, din ianuarie, de la data depistării sale pozitive şi până în prezent.
CÂŞTIGURI COLOSALE PENTRU BAYERN
Clubul Bayern Munchen şi-a asigurat deja suma de 58 de milioane de euro datorită campaniei 2009-2010 din Liga Campionilor, după ce s-a calificat în finala competiţiei. Bayern, una dintre cele mai prospere grupări din Europa, va primi 25,4 milioane de euro de la UEFA, din care 5,2 milioane pentru calificarea în finala competiţiei. Cel mai titrat club din fotbalul german va primi peste 20 de milioane de euro din drepturile TV, în contextul în care semifinala retur a avut o audienţă medie de 9,42 milioane de telespectatori. Conducătorii bavarezi au lăsat să se înţeleagă că jucătorii ar putea primi, în cazul unei victorii la Madrid pe 22 mai, o primă echivalentă cu o lună şi jumătate de salariu, la fel ca la trofeul din 2001.
RIBERY NU JOACĂ FINALA LIGII CAMPIONILOR
Unul dintre cei mai valoroşi jucători ai lui Bayern Munchen, Franck Ribery, va rata finala Ligii Campionilor! Eliminat în meciul tur din cadrul semifinalei cu Lyon, pentru un atac violent asupra lui Lisandro Lopez, internaţionalul francez a primit o suspendare de trei meciuri din partea Comisiei de control şi disciplină a UEFA. Clubul bavarez are la dispoziţie trei zile pentru a depune apel la această decizie.
PLATINI CONSIDERĂ ANGLIA PRINTRE FAVORITE LA CM
Preşedintele UEFA, francezul Michel Platini, a declarat că, în opinia sa principalele favorite la câştigarea Cupei Mondiale din această vară sunt Brazilia, Spania si Anglia. „Am trei favorite, deşi în mod normal ar trebui să am patru. Acestea sunt Brazilia, Spania şi Anglia. În accepţiunea mea favorite înseamnă că sunt echipe care au capacitatea şi calitatea de a câştiga titlul mondial. Dacă întâlneşti Franţa, Germania sau Italia, cu siguranţă nu poţi fi sigur de victorie. În afara celor trei favorite, mai sunt alte zece echipe care pot fi foarte greu de învins”, a declarat Platini. Fostul mare jucător francez a motivat plasarea Angliei printre favorite datorită prezenţei lui Fabio Capello pe banca tehnica a Albionului, dar şi prin experienţa unor jucători precum John Terry, Frank Lampard, Steven Gerrard sau Wayne Rooney. „De ce Anglia? Pentru că are jucători buni şi un antrenor foarte bun. A trecut mult timp de când Anglia a obţinut ultimul succes major, iar acum are o echipa solidă”, a spus Platini.
MEDVEDI, PAS IMPORTANT SPRE SEMIFINALA LC LA HANDBAL MASCULIN
Ieri, în ultima partidă din manşa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, formaţia rusă Chekhovskie Medvedi, a învins, teren propriu, echipa franceză Montpellier cu 32-27 (18-13). Returul sfertului de finală va avea loc pe 1 mai. Duminică au avut loc primele trei partide din manşa tur a sferturilor de finală din LC, încheiate cu următoarele rezultate: Barcelona - Veszprem 33-27 (returul pe 1 mai), Rhein-Necker Lowen - THW Kiel 28-29 (returul pe 2 mai) şi Hamburg - Ciudad Real 26-22 (returul pe 2 mai).
CAVS ŞI CELTICS VOR JUCA ÎN TURUL AL DOILEA
Alte două echipe au obţinut o calificare lejeră în turul al doilea al play-off-ului NBA - Cavaliers şi Celtics, ambele învingătoare cu 4-1. Mai mult cele două echipe se vor întâlni în această fază, cu Cavs având avantajul terenului propriu într-o eventuală a şaptea partidă. Dacă se va ajunge până acolo, pentru că echipa din Cleveland a plătit scump calificarea - LeBron James s-a accidentat şi ar putea lipsi în prima partidă cu Celtics. Mavs a reuşit să supravieţuiască, ducând seria în meciul al şaselea, dar în partida a cincea cel care a salvat echipa din Dallas a fost rezerva Caron Butler, autor a 35 de puncte şi 11 recuperări! Lakers a pus la punct lucrurile în disputa cu Thunder, cel mai bun de pe teren fiind Pau Gasol - 25p şi 12 recuperări. Rezultate de marţi noaptea: Boston Celtics - Miami Heat 96-86 (4-1 la general); Cleveland Cavaliers - Chicago Bulls 96-94 (4-1 la general); Dallas Mavericks - San Antonio Spurs 103-81 (2-3 la general); LA Lakers - Oklahoma City Thunder 111-87 (3-2 la general).
RED WINGS, PENULTIMA CALIFICATĂ
Una din marile favorite la Cupa Stanley - Detroit Red Wings - a obţinut calificarea în turul al doilea al play-off-ului NHL abia în partida a şaptea a disputei cu Phoenix Coyotes. Deşi partida decisivă a avut loc în Arizona, Red Wings s-a impus de o manieră autoritară, câştigând cu 6-1! Repriza secundă a fost decisivă, oaspeţii reuşind să puncteze de patru ori, ceea ce a lămurit problema învingătoarei. În turul următor Detroit Red Wings va întîlni cea mai bună echipă din Western după regular season - San Jose Sharks. Rezultatul de marţi noaptea: Phoenix Coyotes - Detroit Red Wings 1-6 (3-4 la general).
LITUANIA, RECORD DE VICTORII LA RUGBY
Naţionala de rugby a Lituaniei, posibilă adversară a României în partidele de baraj pentru accederea la turneul final al Campionatului Mondial din Noua Zeelandă, a stabilit un nou record în ceea ce priveşte numărul de victorii consecutive. Cu succesul din weekend-ul trecut, 77-5 cu Serbia, Lituania a ajuns la 18 victorii consecutive, depăşind mult mai titratele reprezentative ale Noii Zeelande şi Australiei, care deţineau vechiul record, cu câte 17 victorii la rând. Echipa Lituaniei a început această serie de victorii pe 27 mai 2006, împotriva Ungariei, la Esztergom, reuşind să întreacă echipe naţionale din 12 ţări. Lituanienii au reuşit să câştige divizia 3A din Cupa Europeană a Naţiunilor şi să promoveze în eşalonul superior. Pe 8 mai, Lituania va juca împotriva Ucrainei, pentru a stabili echipa care va întâlni apoi România în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială.