Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 10 Martie 2010 / 00:00 729 accesări

DUEL ÎNTRE REPREZENTATIVELE UNDER 23 ALE ROMÂNIEI ŞI ITALIEI

Astăzi, de la ora 14.00, pe Stadionul “Giuleşti-Valentin Stănescu” din Bucureşti, se va disputa întâlnirea dintre reprezentativele Under 23 ale României şi Italiei, din Grupa A a “International Challenge Trophy” (întrecere organizată de Federaţia de Fotbal din Anglia), ediţia 2009-2011, competiţie deschisă jucătorilor născuţi după 1 ianuarie 1986. Întâlnirea va fi arbitrată de Radu Petrescu - Adrian Vidan şi Adrian Ghinguleac. În Grupa A s-a mai disputat un singur meci: Malta - Italia 1-3. România va mai juca două partide: pe 21 aprilie, de la ora 20.00, cu Malta, pe Stadionul “Hibernians” din Paola, şi pe 11 mai - contra Belgiei, tot în deplasare, fără a se cunoaşte locul şi ora de start. Câştigătoarele celor trei grupe şi cea mai bună formaţie de pe locul secund se vor califica în semifinale.

“PROFESORUL” CONSTANTIN A ÎNCETAT DIN VIAŢĂ

Fostul jucător şi antrenor al echipei Steaua Bucureşti şi al echipei naţionale, Gheorghe Constantin, supranumit “Profesorul”, a încetat din viaţă, la vârsta de 77 de ani, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea. Potrivit site-ului oficial al FRF, trupul neînsufleţit al lui Gheorghe Constantin va fi depus astăzi, la capela Cimitirului “Reînvierea”, înmormântarea fiind programată joi, la ora 12.00. Palmaresul lui Gheorghe Constantin cuprinde patru titluri de campion al României (1956, 1959-1960, 1960-1961, 1967-1968), patru Cupe ale României (1955, 1961-1962, 1965-1966, 1966-1967) şi trei titluri de golgeter al României (1960, 1961, 1962). După retragerea din activitatea de jucător, Gheorghe Constantin a fost numit antrenor secund la Steaua, iar în 1973 a devenit principal pentru o scurtă perioadă, după care a plecat la Bacău, unde a antrenat echipa locală şi, apoi, la Galaţi. În sezonul 1978-1979 s-a întors ca tehnician al Stelei, cu care a câştigat Cupa României. Constantin a mai pregătit şi formaţiile FC Farul Constanţa, FC Naţional şi Gloria Buzău (Divizia A), Rapid Bucureşti, Mecanică Fină (Divizia B) şi Politehnica Iaşi, echipă pe care a promovat-o în prima divizie. În anul 1990 a fost numit selecţioner al României, însă a demisionat după eşecul de la Bucureşti, 0-3 cu Bulgaria, înregsitrat pe Stadionul “Steaua”, în preliminariile Campionatului European.

DOUĂ MECIURI ÎNTR-O SINGURĂ ZI PE STADIONUL “NICOLAE DOBRIN”

Stadionul “Nicolae Dobrin” din Piteşti va găzdui sâmbătă două meciuri de fotbal, unul din Liga I, iar celălalt din liga secundă. Astfel, de la ora 11.00, va avea loc întâlnirea dintre echipele FC Argeş şi CS Otopeni, din etapa a 20-a a Ligii a II-a, iar de la ora 17.00 partida Internaţional Curtea de Argeş - Pandurii Tg. Jiu, din runda a 21-a a Ligii I, care a fost programată tot sâmbătă!

CRISTIANO RONALDO ŞI GUARDIOLA AU LUAT PREMIILE OSCAR DIN SPORT

Fotbalistul Cristiano Ronaldo, antrenorul Josep Guardiola şi jucătoarea de tenis Ana Ivanovici se numără printre câştigătorii premiilor Oscar din sport, desemnaţi în urma unui sondaj de opinie realizat de cotidianul Marca. Jurnalul spaniol şi-a invitat cititorii să aleagă câştigătorii din mai multe nominalizări. Cel mai bun film a fost ales “Invictus” - bazat pe parcursul naţionalei Spaniei, cu 42,9% din voturi, reuşind să depăşească “Infidelul” - în rolurile principale John Terry şi Wayne Bridge (34,9%). Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Cristiano Ronaldo (“Gladiatorul”), cu 28,2%, urmat de Thierry Henry (“Atraco a las tres”), cu 27,6%. Cea mai bună actriţă în rol principal este Ana Ivanovici (“Precious”), cu 28,4%, urmată de Caster Semenya (“Băieţii nu plâng niciodată”), cu 24,7%. Cel mai bun regizor a fost desemnat Josep Guardiola (“666”), cu 42,5%, urmat de Vicente del Bosque (“Pacificatorul”), 21,2%. Cel mai bun scenariu original l-a câştigat arbitrul Alfonso Perez Burrull (“Unul nu vede, celălalt nu aude”), cu 36,7%, la distanţă mare de Fernando Alonso (“Furios şi iute”), 23,4%. Cel mai bun film străin a revenit peliculei “Celula 211” cu Ramon Calderon, Nanin şi Luis Barcenas, cu 27,8%, urmat de “Fii infidel cu oricine”, cu Tiger Woods (24,2%). Cel mai bun film de animaţie a revenit lui Paul Gasol (“Stăpânul inelelor”) - 40,1%, urmat de “Monstruos S.A.”, cu Carlos Tevez şi Franck Ribery (35%).

MESSI, AMBASADOR AL BUNĂVOINŢEI PENTRU UNICEF

Atacantul argentinian al formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, va fi numit, joi, ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF, a anunţat clubul spaniol. Misiunea internaţionalului argentinian de 22 de ani va consta în “evidenţierea provocărilor pe care le întâlnesc copiii cei mai vulnerabili” şi se va angaja “într-o serie de activităţi destinate susţinerii drepturilor copiilor”, conform unui comunicat dat publicităţii pe site-ul clubului catalan. Messi este primul jucător de la FC Barcelona numit ambasador al UNICEF.

WES BROWN, FRACTURĂ LA PICIOR

Fundaşul echipei Manchester United, Wes Brown, a suferit o fractură la picior care l-ar putea determina să fie indisponibil o mare parte a sezonului şi i-ar pune în pericol participarea la CM 2010, alături de naţionala Angliei. Brown s-a accidentat în meciul din Premier League cu Wolverhampton, de sâmbătă, câştigat de echipa sa cu scorul de 1-0. În afară de fundaşul englez, Manchester United nu va putea conta pe Anderson, Michael Owen, Ryan Giggs şi John O’Shea la meciul cu AC Milan, din această seară, din returul optimilor Ligii Campionilor.

UN JUCĂTOR DE FUTSAL S-A ACCIDENTAT MORTAL PE TEREN

Jucătorul brazilian Robson Rocha a decedat în urma unui accident suferit sâmbătă, în timpul unui joc de futsal din oraşul Parana, în sudul Braziliei. Rocha, în vârstă de 23 de ani, a fost rănit grav de o şipcă desprinsă din sol în momentul în care a încercat să intercepteze o pasă. Jucătorul a făcut o alunecare pentru a intercepta mingea, iar bucata de lemn i-a străpuns coapsa dreaptă şi abdomenul. Rocha a fost transportat de urgenţă la un spital din apropiere, acolo unde a decedat a doua zi din cauza rănilor. Preşedintele Federaţiei de Futsal din Parana, Dias Lopes, ia în considerare anularea meciului în care a fost implicat jucătorul decedat.

O UZINĂ DIN CHINA A OPRIT FABRICAREA MASCOTEI DE LA CM 2010

O uzină din China a oprit fabricarea mascotei oficiale a turneului final al Cupei Mondiale din 2010, Zakumi, din cauza lucrului în condiţii deplorabile. „Un audit a relevat faptul că nu sunt respectate anumite standarde în muncă. Autorizaţia de producere a mascotei respective a fost temporar suspendată, până se vor lua măsurile adecvate”, se arată într-un comunicat al Global Brands Group, reprezentantul exclusiv al licenţelor Federaţiei internaţionale (FIFA). Întreprinderea Shanghai Fashion Plastic Products, fabricanta micului leopard, angajează adolescenţi pe care îi plăteşte cu 2,2 euro pentru 13 ore lucrate zilnic, după cum a dezvăluit, în luna ianuarie, jurnalul britanic News of the World. Cea mai mare confederaţie sindicală din Africa de Sud, Cosatu, a declarat, ieri, că suvenirurile pentru CM 2010 ar trebui fabricate în ţara gazdă a competiţiei. FIFA a introdus mascota (Willie) la CM la ediţia din 1966 (Anglia). Ultima, Galeo (2006 - Germania), a provocat falimentul fabricii care a produs-o. Turneul final al CM de fotbal din 2010 va avea loc în perioada 11 iunie - 11 iulie, în Africa de Sud.



12