Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 03 Martie 2010 / 00:00 732 accesări

VICTORIE A TRICOLORELOR ÎN LEN LA TENIS DE MASĂ

Aseară, la Buzău, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, reprezentativa feminină a României a câştigat, cu 3-0, partida cu Italia, derby-ul Grupei A din Liga Europeană pe Naţiuni la tenis de masă. Antrenorul Viorel Filimon a folosit în acest duel următoarele jucătoare: Daniela Dodean, Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs. În primul meci al întâlnirii din etapa a 3-a a competiţiei, Dodean a dispus, cu 3-1, de Wang Yu, apoi Samara a trecut, cu 3-1, de Nikoleta Stefanova, iar în al treilea joc, Bernadette Szocs a învins-o, cu 3-0, pe Tatiana Steshenko. În urma acestui succes, România a trecut pe primul loc în grupă, cu 5 puncte. În precedentele două etape, România a învins Ungaria, cu 3-2, şi a pierdut, 2-3, în faţa Croaţiei.

RCJ FARUL PARTICIPĂ LA MEMORIALUL “EROII REVOLUŢIEI“

La sfârşitul acestei săptămâni, vineri şi duminică, Steaua va organiza Memorialul “Eroii Revoluţiei“, în memoria celor doi rugbyşti ai săi decedaţi la Revoluţia din 1989, Florică Murariu şi Radu Durbac. Alături de clubul gazdă vor mai participa formaţiile RCJ Farul Constanţa, STM Enysei Krasnoyarsk (vicecampioana Rusiei) şi Politehnica Iaşi (locul 8 în ediţia trecută a Diviziei Naţionale). Programul competiţiei - vineri: Steaua - Iaşi (ora 11.00), RCJ Farul - Enysei Krasnoyarsk (ora 13.00); duminică - ora 11.00: finala mare; ora 13.00: finala mică. Toate partidele vor fi transmise în direct de Digisport.

TRICOLORII “MICI” JOACĂ LA TEL AVIV

Naţionala de tineret a României va întâlni azi, de la ora 18.00, la Tel Aviv, reprezentativa Israelului, într-o partidă de verificare înaintea meciurilor cu Rusia şi Moldova din preliminariile Campionatului European din 2011. „Este un joc important, un adversar bun, care se află în cărţile calificării. Aştept o evoluţie bună din partea jucătorilor noştri şi un rezultat bun”, a spus selecţionerul Emil Săndoi. „Va fi un meci greu şi trebuie să ne montăm, chiar dacă este un amical. Deşi va fi o perioadă lungă în care nu vom avea meciuri, trebuie să ne gândim o secundă şi la ce urmează în toamnă, pentru că am muncit un an foarte bine şi trebuie să continuăm aşa în următoarele trei meciuri”, a spus mijlocaşul Gabriel Torje. În lotul convocat de Săndoi se află şi căpitanul Farului, Alexandru Măţel.

VARGA ŞI BĂLAN, ÎMPRUMUTAŢI LA RAPID

Jucătorii echipei Sportul Studenţesc, Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, au fost împrumutaţi de Rapid până la finalul sezonului, a declarat, ieri, acţionarul majoritar al grupării rapidiste, George Copos. Referitor la suma plătită pentru împrumutul celor doi jucători, Copos a precizat: „Datele tranzacţiei sunt confidenţiale, atât pot să spun că înţelegerea a fost făcută mai demult. Contractele jucătorilor au fost înregistrate la LPF înainte de încheierea perioadei de transferuri, iar mâine (n.r. - azi) cei doi se vor prezenta la antrenamente”. Tiberiu Bălan şi Dacian Varga au fost împrumutaţi în turul acestui campionat de Sportul Studenţesc campioanei Unirea Urziceni. În această iarnă, patronul Sportului, Vasile Şiman, nu a ajuns la un acord cu oficialii Unirii pentru prelungirea împrumutului, astfel că cei doi jucători au fost cedaţi Rapidului, după mai multe săptămâni de negocieri.

WESLEY, REPRIMIT ÎN LOT

Atacantul brazilian Wesley s-a întors în lotul primei echipe a FC Vaslui după o discuţie cu antrenorul Marius Lăcătuş, preşedintele clubului, Ciprian Damian, şi cu directorul executiv, Octavian Apetrei, în care jucătorul a declarat că va respecta contractul iniţial semnat cu gruparea moldavă. Wesley i-a asigurat pe cei trei că “se va pregăti şi va evolua ca un adevărat profesionist”, conform site-ului oficial al FC Vaslui. Atacantul brazilian a revenit de ieri la antrenamentele conduse de Lăcătuş şi va avea posibilitatea să evolueze în competiţiile oficiale ale primei echipe. Wesley a fost trimis la echipa a doua şi penalizat cu 25% din salariu de către conducerea clubului, după ce a refuzat să joace în meciul cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a 18-a a Ligii I, acuzând o accidentare. A doua zi, jucătorul brazilian a făcut o declaraţie de presă prin care îşi susţinea motivaţia, adăugând în acest sens că deţine şi un certificat medical de la o clinică sportivă din Iaşi. Sancţiunile dictate împotriva lui Wesley au venit şi ca urmare a ameninţărilor făcute de acesta conform cărora nu va evolua nici în partidele viitoare dacă nu i se va mări salariul.

ZORAN FILIPOVIC VA ANTRENA CEAHLĂUL

Fostul selecţioner al naţionalei Muntenegrului, Zoran Filipovic, a fost numit la conducerea tehnică a echipei Ceahlăul Piatra Neamţ până la finalul acestui sezon, a precizat, ieri, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării nemţene, Viorel Măstăcăneanu. În vârstă de 57 de ani, Filipovici s-a aflat în perioada 2007 - ianuarie 2010 pe banca tehnică a reprezentativei statului Muntenegru, iar de-a lungul carierei a mai pregătit formaţiile SC Salgueiros, Beira-Mar, Vitoria Guimaraes şi Steaua Roşie Belgrad. Antrenorul Gheorghe Mulţescu a fost demis, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al echipei Ceahlăul, după înfrângerea suferită, cu 0-1, pe teren propriu, în meciul cu Oţelul Galaţi.

O NOUĂ ÎNFRÎNGERE PENTRU SORANA CÎRSTEA

În primul tur al turneului WTA de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari, jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a pierdut meciul cu Sara Errani, italianca învingând cu 6-2, 6-3. Pentru participarea în primul tur al competiţiei mexicane, Sorana Cîrstea a câştigat un cec în valoare de 1.725 de dolari şi un punct în clasamentul WTA. Cîrstea a înregistrat la Monterrey a cincea înfrîngere consecutivă în turul inaugural, doar la Australian Open reuşind să treacă de primul tur.

LIVIU PARASCHIV, NOUL ANTRENOR AL ECHIPEI DE HANDBAL FEMININ OŢELUL GALAŢI

Tehnicianul Liviu Paraschiv este noul antrenor al echipei de handbal feminin Oţelul Galaţi, înlocuind-o pe Gabriela Artene, demisă din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare din ultima perioadă. Noul tehnician speră ca venirea sa la echipă să producă un şoc pozitiv şi Oţelul să câştige următoarele partide din campionat. Liviu Paraschiv a antrenat ultima dată echipa masculină Rom Cri Braşov. Gabriela Artene, fostul tehnician al Oţelului, s-a arătat deranjată de modul cum s-au purtat conducătorii clubului cu ea. Artene este dezamăgită că a fost înştiinţată luni seară, cu doar un sfert de oră înaintea începerii antrenamentului, că şedinţa de pregătire va fi condusă de un alt tehnician. Oţelul a pierdut ultimele cinci jocuri disputate pe teren propriu şi după 16 etape ocupă locul 9 în clasament, cu 12 puncte.



12