CUPELE EUROPENE LA VOLEI
Liga Campionilor la volei feminin programează astăzi, de la ora 18.00, la Istanbul, prima partidă din manşa tur a play-off-ului de 6 al competiţiei: VakifGunesTTelekom (Turcia) - Asystel Novara (Italia). Celelalte două jocuri, Zarechie Odintsovo (Rusia) - FenerbahceAcibadem Istanbul (Turcia) şi Volley Bergamo (Italia) - Scavolini Pesaro (Italia), sunt programate joi. Turneul Final Four la feminin se va desfăşura la Cannes (Franţa), pe 3 şi 4 aprilie, echipa organizatoare RC Cannes fiind calificată automat. Tot azi vor fi stabilite primele două echipe calificate în Final Four-ul GM Capital Challenge Cup la volei masculin, la finalul partidelor Mladost Zagreb (Croaţia) - Lokomotiv Harkov (Belarus) - ora 20.00, în tur: 3:2 şi Stade Poitevin Poitiers (Franţa) - Dukla Liberec (Cehia) - ora 21.00, în tur: 0:3. Celelalte două meciuri se vor disputa mâine: Ziraat Bankasi Ankara (Turcia) - SCC Berlin (Germania) - ora 18.00, în tur: 2:3 şi Euphony Asse Lennik (Belgia) - RPA-LuigiBacchi.it Perugia (Italia) - ora 21.30, în tur: 0:3. Întrecerea feminină a GM Capital Challenge Cup la volei feminin şi-a desemnat formaţiile calificate în Final Four: Galatasaray Istanbul (Turcia), Asterix Kieldrecht (Belgia), Dresdner SC (Germania) şi Impel Gwardia Wroclaw (Polonia).
PATO S-A ACCIDENTAT
Fotbalistul echipei AC Milan, Alexandre Pato, s-a accidentat la piciorul drept la meciul cu Atalanta Bergamo, de duminică, scor 3-1, şi va rata manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, cu Manchester United, informează Gazzetta dello Sport. Pato s-a accidentat în min. 79 al partidei cu Atalanta, în care a înscris un gol. Clubul milanez a precizat că este nevoie de aproximativ două zile pentru a se stabili cu exactitate gravitatea accidentării jucătorului. AC Milan va întâlni echipa Manchester United, pe 10 martie, în deplasare. În meciul tur, Manchester United s-a impus cu scorul de 3-2. Pato va rata şi partida cu AS Roma, programată sâmbătă, în campionatul Italiei.
CONFLICT GERRARD - DIOUF
Căpitanul echipei Liverpool, Steven Gerrard, a avut un conflict cu fostul său coechipier, El Hadji Diouf, component al echipei Blackburn Rovers, duminică, în pauza meciului din etapa a 28-a a campionatului Angliei, câştigat de Liverpool, cu 2-1, informează Daily Mirror. Potrivit sursei citate, cei doi au avut “o confruntare urâtă” în tunelul ce duce spre vestiare. Poliţia a intervenit pentru a-i calma, iar El Hadji Diouf a primit un avertisment. Tehnicianul echipei Blackburn, Sam Allardyce, s-a arătat indignat, după incident, de faptul că doar Diof a fost avertizat de poliţie: „Nu cred că Diouf a avut un comportament foarte urât. Nu voi răspunde la întrebarea dacă este diabolic. Ce, Gerrard nu s-a comportat urât în acest caz?”
ZIDANE NU-I CERE SCUZE LUI MATERAZZI
Fostul internaţional francez Zinedine Zidane a declarat, într-un interviu acordat cotidianului El Pais, că preferă să moară decât să îi ceară scuze italianului Marco Materazzi, pe care l-a lovit cu capul în piept la finala Campionatului Mondial din 2006. „Evident că îmi reproşez gestul, dar, dacă mi-aş cere scuze, ar însemna să recunosc că a fost normal ceea ce a făcut el. Pentru mine nu a fost ceva normal. Se mai întâmplă lucruri în teren, dar atunci nu am suportat. Pentru că, nu este o scuză, dar mama mea era bolnavă. Era în spital. Lumea nu ştia asta. Mi-a mai fost insultată mama de mai multe ori şi nu am protestat niciodată. Dar atunci... S-a întâmplat. Şi să-i cer scuze acestui... Prefer să mor”, a spus Zidane. Fostul internaţional francez a menţionat că dacă jucătorul care i-a insultat mama ar fi fost altul decât Materazzi, de exemplu Kaka, şi-ar fi cerut scuze. „Dacă ar fi fost Kaka, un tip normal, un băiat bun, clar că i-aş fi cerut scuze. Dar acestui individ... Dacă îi cer scuze, înseamnă că sunt lipsit de respect faţă de mine însumi şi faţă de toţi cei pe care îi iubesc din tot sufletul. Cer scuze fotbalului, suporterilor, echipei... După meci, am intrat în vestiar şi le-am cerut iertare coechipierilor. Dar lui nu pot să-i cer iertare. Niciodată, niciodată... Ar însemna să mă dezonorez”, a explicat Zidane, care este în prezent consilier al preşedintelul clubului Real Madrid, Florentino Perez.
NESTA RENUNŢĂ DEFINITIV LA NAŢIONALĂ
Fundaşul echipei AC Milan, Alessandro Nesta, care şi-a anunţat retragerea internaţională în august 2007, dar a cărui revenire era anticipată pentru turneul final al CM, a spus definitiv NU unei reîntoarceri în squadra azzurra, a precizat selecţionerul Marcello Lippi. „Nesta a spus că nu are motivaţie să revină şi cred că este definitiv. Am încercat să-i explic cât de mult era aşteptată revenirea sa, dar trebuie să-i respect alegerea”, a spus Lippi. Nesta, în vârstă de 32 de ani, are în acest sezon una dintre cele mai bune prestaţii ale sale la AC Milan, reuşite neaşteptate după ce fundaşul italian nu a evoluat aproape deloc în anul competiţional 2008-2009, din cauza unor probleme grave la spate.
UN SUPORTER AL ECHIPEI XEREZ A DECEDAT LA MECI
Un suporter al echipei Xerez, care era “socio” numărul 77 al grupării, a decedat duminică, în timp ce asista la meciul cu Espanyol Barcelona, scor 1-1, din campionatul Spaniei. Juan del Valle Sepulveda, care avea 74 de ani, a suferit un infarct şi nu a mai putut fi salvat, el murind într-o sală a stadionului. Sepulveda se afla la meci împreună cu un nepot.
SHAQUILLE O’NEAL, INDISPONIBIL ÎNTRE ŞASE ŞI OPT SĂPTĂMÂNI
Baschetbalistul echipei Cleveland Cavaliers, Shaquille O’Neal, va fi indisponibil între şase şi opt săptămâni, după ce a suferit o entorsă la degetul mare de la mâna dreaptă, informează cotidianul L’Equipe. O’Neal s-a accidentat în urmă cu patru zile, la un meci cu Boston Celtics, câştigat de Cavaliers, cu scorul de 108-88. Baschetbalistul va fi operat la deget, în cursul zilei de luni.