CHIVU, ÎN IERARHIA CELOR MAI POPULARI FOTBALIŞTI ÎN 2009
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, se află pe locul 64, cu 428 de voturi, în clasamentul celor mai populari fotbalişti în 2009, publicat, ieri, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Cel mai popular jucător al anului trecut a fost desemnat hondurianul Carlos Alberto Pavon, de la formaţia San Pedro Sula, care a acumulat 195.182 de voturi. Pavon este urmat de turcul Arda Turan (Galatasaray Istanbul, 91.887 voturi) şi de egipteanul Mohamed Aboutreika (Al-Ahly Cairo, 84.470 voturi). Pe locurile următoare s-au situat polonezul Michal Zewlakow (Olympiakos Pireu, 53.939 voturi), peruanul Juan Manuel Vargas (Fiorentina, 44.338 voturi), brazilianul Alexandre Raphael Meschini “Alex” (Spartak Moscova, 39.158 voturi), sauditul Yasser Al-Qahtani (Al-Hilal, 35.499 voturi), chinezul Li Jinyu (Shandong Luneng, 35.140 voturi), rusul Andrei Arşavin (Arsenal Londra, 20.651 voturi) şi ecuadorianul Jose Francisco Cevallos (LDU Quito, 19.632 voturi).
VASILE AVRAM NU A FOST DEMIS
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a publicat, ieri, pe site-ul său oficial, o precizare conform căreia Vasile Avram nu a fost demis din funcţia de preşedinte al CCA, ci i s-a încheiat mandatul la data de 25 ianuarie, odată cu cel al preşedintelui Mircea Sandu. Înaintea Adunării Generală a FRF, desfăşurată luni, la Bucureşti, Mircea Sandu i-a comunicat lui Vasile Avram că nu poate ocupa simultan şi funcţia de preşedinte al CCA şi cea de vicepreşedinte al FRF. Vasile Avram a fost ales vicepreşedinte al FRF din partea Asociaţiilor Judeţene de Fotbal, el urmând să facă parte din Comitetul Executiv al federaţiei. Avram ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) de la 20 august 2009, când l-a înlocuit pe Aron Huzu. Fostul arbitru internaţional Ioan Igna a fost numit, marţi, de către Comitetul Executiv al FRF, în funcţia de preşedinte al CCA. Igna a mai ocupat funcţia de preşedinte interimar al CCA în perioada mai-iunie 2009.
CRISTINA DINU A RATAT PREZENŢA ÎN SFERTURI LA MELBOURNE
Jucătoarea de tenis Cristina Dinu a ratat, ieri, calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu junioare de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului. Dinu a fost învinsă, în optimi, cu 6-3, 6-3, de Laura Robson (Marea Britanie).
CRIVOI, ÎN TURUL DOI LA BUCARAMANGA
Victor Crivoi, cap de serie nr. 6, s-a calificat, ieri, în turul al doilea al turneului challenger de la Bucaramanga (Columbia). Crivoi l-a învins, în runda inaugurală, cu 7-6, 7-6, pe brazilianul Andre Ghem. În turul secund, Crivoi îl va întâlni pe brazilianul Caio Zampieri, care a trecut, cu 3-6, 7-6, 7-6, de spaniolul David Marrero.
NAŢIONALA ROMÂNIEI, INVITATĂ LA CHALLENGE CUP LA HOCHEI PE GHEAŢĂ
Echipa naţională de hochei pe gheaţă a României a fost invitată să participe la ediţia din acest an a Challenge Cup, care se va desfăşura în perioada 12-14 februarie. La competiţie vor mai participa reprezentativele Ungariei, Lituaniei şi o formaţie de club din Belarus. Organizatorii au anunţat şi programul competiţiei, care se va disputa pe “Siemens Arena” - 12 februarie: România - Ungaria (ora 15.00), Lituania - Echipa din Belarus (ora 18.30); 13 februarie: Echipa din Belarus - România (ora 15.00), Ungaria - Lituania (ora 18.30); 14 februarie: Echipa din Belarus - Ungaria (ora 15.00), Lituania - România (ora 18.30).
VICTORIE PENTRU ROMÂNIA ÎN PRELIMINARIILE LIGII MONDIALE DE POLO
Echipa naţională de polo a României a învins în deplasare reprezentativa similară a Turciei, scor 16-8, obţinând astfel cea de-a doua victorie din preliminariile Ligii Mondiale. În primele două partide, tricolorii au învins Spania (scor 9-7), dar au şi pierdut, tot pe teren propriu, confruntarea cu Serbia (scor 5-7). Următoarea partidă din preliminarii pentru România va avea loc pe 23 februarie, cu Spania. Ultimele două meciuri sunt cu Serbia (în deplasare, 16 martie) şi cu Turcia (20 aprilie, la Oradea). La ediţia din 2007 a Ligii Mondiale, România s-a calificat la turneul final, desfăşurat la Berlin, ocupând locul şase.
GAZ METAN MEDIAŞ, REPRIMITĂ ÎN LIGA BALCANICĂ DE BASCHET
Echipa de baschet masculin Gaz Metan Mediaş va continua să evolueze în Grupa A din Liga Balcanică, deşi a fost exclusă din competiţie săptămâna trecută, pentru nerespectarea regulamentelor. Anunţul a fost făcut miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al Ligii Balcanice (BIBL), de la Sofia, la care a participat şi preşedintele FIBA Europe, George Vassilakopoulos. Comitetul Executiv a decis să reprimească echipa românească în competiţie, dacă va îndeplini următoarele condiţii: să folosească doar trei jucători non-europeni în acelaşi timp pe teren, să fie penalizată cu scor de forfait, 20-0, în ambele meciuri în care a folosit patru non-europeni (cu Rilski Sportist şi Lovcen), să-şi extindă garanţia bancară competiţională cu încă 5.000 de euro, bani pe care îi va pierde dacă va mai încălca regulamentele, iar FR Baschet să trimită o scrisoare de garanţie pentru formaţia ardeleană, prin care aceasta îşi asumă respectarea regulilor BIBL. Gaz Metan Mediaş a acumulat 8 puncte în grupa A din Liga Balcanică (4 victorii şi 2 înfrângeri), ocupând locul 3. Miercuri, echipa antrenată de Bruno Soce urma să joace în deplasare, cu bulgarii de la Euroins Cherno More, dar partida a fost amânată.
BUTE AR PUTEA BOXA CONTRA LUI STEVENS SAU BRINKLEY
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a anunţat că învingătorul meciului dintre americanii Curtis Stevens şi Jesse Brinkley, care va avea loc vineri, la Reno (SUA), ar putea să-l înfrunte pe Lucian Bute la Montreal, pe 17 aprilie. „Mai sunt negocieri şi cu Robert Stieglitz, campion la WBO, mai sunt discuţii cu încă un pugilist de la WBA, pentru o unificare a centurii. Negocierile cu Alan Green cred că au picat, se pare că este implicat într-un alt proiect şi nu va fi disponibil. A căzut şi varianta cu Kelly Pavlik, la fel şi Bernard Hopkins, care va fi angajat într-un alt meci”, a spus Obreja. Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, va pleca în jurul datei de 10 februarie la Miami, unde se va pregăti pentru meciul din aprilie.
IONUŢ BÂLBĂ, CONDAMNAT LA NOUĂ LUNI DE ÎNCHISOARE, CU SUSPENDARE
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi, Georgeta Gafta, a declarat, a seară, că fotbalistul Ionuţ Bâlbă, de la Poli Iaşi, a fost condamnat de judecători la nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. În noaptea de 8 spre 9 octombrie 2008, în jurul orei 1.20, Bâlbă a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere pe strada Sfântul Lazăr din Iaşi. Acesta se afla la volanul maşinii personale. După ce a fost tras pe dreapta, fotbalistul a refuzat să se legitimeze şi a blocat portierele. Ulterior, la faţa locului a venit şi soţia atacantului, care a urcat în maşină, pe scaunul şoferului. În cele din urmă, Bâlbă a coborât din maşină, a prezentat actele la control, însă a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, fotbalistul fiind dus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge. Conform primei probe, fotbalistul avea o alcoolemie de 1,1 grame la mie alcool în sânge.