Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 25 Ianuarie 2010 / 00:00 490 accesări

RĂDOI RĂMÂNE LA AL HILAL

Internaţionalul român Mirel Rădoi, care s-a transferat anul trecut la gruparea saudită Al Hilal, şi-a prelungit cu doi ani contractul cu acest club, el urmând să aibă un salariu de 1,7 milioane de euro pe an. În ianuarie 2009, fostul jucător al Stelei a semnat un contract pe patru ani cu Al Hilal, echipă antrenată pe atunci de Cosmin Olăroiu, salariul stabilit atunci fiind 1,4 milioane de euro. Suma primită de Steaua în schimbul fundaşului a fost de 6 milioane de euro. Al-Hilal a câştigat duminică şi matematic titlul de campioană, având un avans de zece puncte în clasament în faţa formaţiei Al-Shabab, cu trei etape până la terminarea campionatului. Pentru câştigarea titlului, fiecare jucător de la Al Hilal va primi câte 100.000 dolari.

GHANA, ÎN SEMIFINALELE CAN

Reprezentativa Ghanei s-a calificat în semifinalele Cupei Africii pe Naţiuni, după ce a învins, ieri, la Luanda, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Angolei, în sferturile de finală ale competiţiei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Gyan, în min. 16.

VAN NISTELROOY A SEMNAT CU SV HAMBURG

Internaţionalul olandez Ruud van Nistelrooy, care în acest sezon a fost mai mult rezervă la Real Madrid, a semnat un contract pe un an şi jumătate cu SV Hamburg. „HSV este un club minunat, cu o echipă puternică şi cu ambiţii mari. Iar eu am, de asemenea, ambiţii mari”, a declarat van Nistelrooy. Jucătorul în vârstă de 33 de ani a evoluat foarte puţin la Real Madrid, în sezonul trecut, din cauza unei accidentări la genunchiul drept, iar în acest sezon a avut doar câteva apariţii în tricoul echipei spaniole. Van Nistelrooy era legitimat la Real Madrid din 2006, iar de-a lungul carierei a mai trecut pe la formaţiile Den Bosch (1994-1997), Heerenveen (1997-1998), PSV Eindhoven (1998-2001) şi Manchester United (2001-2006). El este singurul fotbalist din lume care a devenit cel mai bun marcator în trei campionate importante din Europa: Spania, Anglia şi Olanda.

RIBERY A REVENIT DUPĂ 112 ZILE DE ABSENŢĂ

Internaţionalul francez al echipei Bayern Munchen, Franck Ribery, a revenit pe teren după 112 zile de absenţă, el evoluând în partida câştigată sâmbătă cu 3-2 în faţa lui Werder Bremen. Ribery a intrat în joc în minutul 67, în locul croatului Ivica Olici. Francezul a fost indisponibil în ultima perioadă din cauza unor probleme medicale. El a avut tendinită rotuliană la genunchiul stâng, pentru care s-a tratat timp de două luni. În mod normal ar fi trebuit să revină pe teren la jumătatea lunii decembrie, dar o lovitură primită la un antrenament l-a împiedicat să facă acest lucru. În timpul stagiului de pregătire din Dubai, de la începutul lunii ianuarie, Ribery nu a putut să se antreneze normal, din cauza unei inflamaţii la două degete de la picioare.

100 DE MILIOANE DE LIRE STERLINE PENTRU FERNANDO TORRES

Clubul Manchester City pregăteşte o ofertă de 100 de milioane de lire sterline pentru atacantul echipei FC Liverpool, Fernando Torres, pe care vrea să îl achiziţioneze la vară. Potrivit publicaţiei The People, în cazul în care se va concretiza, transferul lui Torres va eclipsa plecarea lui Cristiano Ronaldo de la Manchester United la Real Madrid, de vara trecută, în schimbul sumei de 80 de milioane de lire sterline. Dacă va semna cu Manchester City, Fernando Torres va avea un salariu săptămânal de 200.000 de lire sterline şi va deveni cel mai bine plătit fotbalist.



12