BABBEL, DEMIS DE LA VFB STUTTGART
Conducerea clubului VfB Stuttgart l-a demis pe antrenorul Markus Babbel, a anunţat, duminică, în ediţia online, publicaţia Sport Bild. Babbel, în vârstă de 37 de ani, ocupa această funcţie din noiembrie 2008, când l-a înlocuit pe Armin Veh, antrenorul care a condus pe VfB la titlul de campioană în 2007. După un loc 3 nesperat în sezonul trecut, echipa are acum un bilanţ dezastruos, cu doar două victorii în 15 meciuri disputate în Bundesliga. Sâmbătă, VfB Stuttgat a remizat, scor 1-1 cu VfL Bochum, iar după meci, sute de fani s-au adunat în faţa sediului clubului pentru a cere demisia preşedintelui şi a antrenorului. VfB se poate califica în optimile Ligii Campionilor, dacă învinge, miercuri, campioana României, Unirea Urziceni.
DĂNCIULESCU A MARCAT PENTRU HERCULES
Atacantul Ionel Dănciulescu a marcat pentru formaţia Hercules Alicante în meciul terminat la egalitate, scor 1-1, cu echipa Cordoba, în etapa a 15-a din liga secundă spaniolă. Dănciulescu a fost titular, a marcat în min. 11 şi a fost înlocuit la pauză. Pentru Cordoba a înscris Arteaga, în min. 40.
KOEMAN, DEMIS DE LA ALKMAAR
Olandezul Ronald Koeman a fost demis din funcţia de antrenor al formaţiei AZ Alkmaar. El preluase echipa în luna iunie a acestui an, când l-a înlocuit pe Louis van Gaal, plecat la Bayern Munchen. AZ Alkmaar ocupă locul 4, ultimul, în Grupa H a Ligii Campionilor şi nu mai are şanse de calificare în optimi. În schimb, în cazul unei victorii, miercuri, în faţa formaţiei Standard Liege, poate spera la locul 3, calificabil în 16-imile UEFA Europa League. În campionat, AZ ocupă locul 6, la 16 puncte distanţă de liderul Twente. Koeman a mai antrenat pe Vitesse Arnhem (2000-2001), Ajax (2001-2005), Benfica (2005-2006), PSV (2006-2007) şi Valencia (2007-2008). Postul lui Koeman ar putea fi preluat de către Dick Advocaat, care ar cumula această funcţie cu cea de selecţioner al Belgiei.
SUPER GEST DE FAIR-PLAY ÎN SERIE B ITALIANĂ
Meciul Ascoli - Reggina, scor 1-3, din etapa a 17-a din Serie B, va intra în istoria fotbalului italian pentru un gest de fair-play rar întâlnit. Ascoli a deschis scorul, în min. 14, după ce a recuperat un balon pe care un jucător al echipei adverse, accidentat, încerca să îl trimită afară pentru ca apoi să poată primi îngrijiri medicale. După acest gol, jucătorii formaţiei Reggina, furioşi pentru că ei se opriseră din joc înainte ca arbitrul să fluiere, şi-au arătat nemulţumirea faţă de modul în care au înscris gazdele. După mai multe minute de discuţii, antrenorul echipei Ascoli, Giseppe Pillon (fost tehnician la Reggina), le-a cerut jucătorilor săi să lase Reggina să egaleze. Astfel, la reluarea jocului, mijlocaşul Biagio Pagano a plecat singur de la centrul terenului şi a egalat, fără să fie incomodat de cineva. În ciuda fair-play-ului de care a dat dovadă, Ascoli nu a fost recompensată pentru gestul său, pierzând în cele din urmă partida cu Reggina...
ABRAMOVICI, TATĂ PENTRU A ŞASEA OARĂ
Proprietarul clubului Chelsea Londra, miliardarul rus Roman Abramovici, a devenit tată pentru a şasea oară, iubita sa Daria Jukova dând naştere, la Los Angeles, unui băieţel ce se va numi Aaron Alexander. „Dasha a crescut în Los Angeles şi dorea să nască acolo. Mămica, tatăl şi bebeluşul sunt bine. Toată familia este încântată\", a declarat o sursă din anturajul cuplului, citată de publicaţia Sunday Mirror. Potrivit agenţiei Ria Novosti, Abramovici a fost prezent, vineri, la naşterea fiului său, la centrul medical “Cedars-Sinai”. Abramovici, în vârstă de 42 de ani, mai are doi fii şi trei fiice cu fosta sa soţie, Irina, de care a divorţat în 2007.
JUSTINE HENIN, SUCCES DUPĂ O PAUZĂ DE 18 LUNI
Jucătoarea belgiană de tenis Justine Henin a învins-o, sâmbătă, la Charleroi, pe compatrioata sa Kirsten Flipkens, într-un meci demonstrativ care a marcat revenirea sa în competiţii, după 18 luni de absenţă. Henin s-a impus în faţa lui Flipkens, cu 6-4, 6-4, a întâlnit-o în finala turneului “Women Tennis Trophy” pe sportiva italiană Flavia Pennetta. Henin va mai juca un meci demonstrativ la Cairo, pe 12 decembrie, în compania Nadiei Petrova (Rusia). Revenirea sportivei belgiene în circuitul WTA este programată pe 3 ianuarie 2010, la turneul de la Brisbane. Justine Henin s-a retras din activitate în mai 2008, dar pe 22 septembrie şi-a anunţat revenirea în competiţie. Ea a câştigat şapte titluri majore în carieră: patru la Roland Garros, două la US Open şi o dată Australian Open. Doar titlul la Wimbledon îi lipseşte din palmares. Henin a stat 117 săptămâni în fruntea clasamentului WTA.