Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 27 Noiembrie 2009 / 00:00 1055 accesări

GORAN KURTES RĂMÂNE LA CS TOMIS

În proporţie de 90%, antrenorul Goran Kurtes va reveni pe banca tehnică a formaţiei feminine de handbal CS Tomis Constanţa, după ce nu s-a mai ocupat de trei săptămâni de pregătirea echipei. „Am mai analizat situaţia împreună cu conducerea clubului şi este adevărat că s-au purtat unele discuţii cu antrenorul Goran Kurtes, dar acesta trebuie să accepte unele condiţii pentru a pregăti în continuare echipa. Printre condiţii se numără şi obiectivele echipei, unul pentru finalul turului şi unul până la finalul campionatului. Cred că dacă vom profita de programul pe care îl vom avea la reluarea campionatului putem reveni printre primele cinci echipe”, a declarat directorul sportiv al CS Tomis, Paul Alexe. Goran Kurtes a fost înlăturat de pe bancă după înfrângerea suferită de CS Tomis în etapa a 7-a a Ligii Naţionale, 21-24 cu Oţelul Galaţi, care a trimis formaţia constănţeană pe poziţia a noua în clasament. CS Tomis se află în această săptămână în cantonament la Cheia (judeţul Prahova), unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorului secund Victor Dăbuleanu. Echipa va reveni la Constanţa la începutul săptămânii viitoare, când, cel mai probabil, antrenamentele vor fi conduse de Goran Kurtes.

ETAPA A 18-A ÎN LIGA A IV-A LA FOTBAL

Programul meciurilor de sâmbătă - Seria EST: Portul Constanţa - Farul Tuzla (ora 11.00 juniorii; ora 13.00 seniorii); GSIB Mangalia - Înfrăţirea Cogealac (11.00; 14.00); Cariocas Constanţa - Elpis Constanţa (11.00; 9.00); Sparta Techirghiol - Victoria Cumpăna (12.00; 14.00); Gloria Albeşti - Aurora 23 August (12.00; 14.00); Viitorul Pecineaga - CSO Ovidiu (10.00; 12.00). Seria VEST: Dunărea Ostrov - Axiopolis Sport Cernavodă (11.00; 13.00); Dacia Mircea Vodă - CS Peştera (10.00; 12.00); Ştiinţa Poarta Albă - Dunărea Ciobanu (11.00; 13.00); Carsium Hîrşova - Sport Prim Oltina (11.00; 13.00); Perla Murfatlar - Viitorul Nisipari (11.00; 13.00). Meciurile CS Mihail Kogălniceanu - Gloria Băneasa au fost amânate.

ETAPA A 15-A ÎN CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL

Programul partidelor din cadrul etapei a 15-a, ultima din tur şi în Seria Nord, etapă devansată pentru sâmbătă: Dunaris Topalu - Voinţa Siminoc; Ulmetum Pantelimon - Sport Club Horia; Pescarul Ghindăreşti - Recolta Nicolae Bălcescu; Ştef Serv Seimeni - Gloria Seimeni; SC Val Poarta Albă - Viitorul Fîntînele (se joacă la Ciocîrlia); Viitorul Vulturu - Viitorul Tîrguşor; Pescăruşul Gîrliciu - Sportul Tortomanu; Viteazul Sinoe Mihai Viteazu - Voinţa Valu lui Traian.

MEMORIALUL “GHEORGHE OLA”, FAZA PE ZONĂ

Sala de sport din Techirghiol va găzdui vineri şi sâmbătă una dintre cele opt faze pe zonă contând pentru Memorialul “Gheorghe Ola” la fotbal. Vor participa echipe din judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Călăraşi, formaţia clasată pe primul loc la faza pe Municipiul Bucureşti şi echipele de la Academia “Gheorghe Hagi”, antrenate de Nicolae Roşca (1999) şi Aurelian Despa (2000), campioanele judeţului Constanţa. La grupa jucătorilor născuţi în 1999 sunt şase echipe: Academia Hagi, Delta Tulcea, Oţelul Galaţi, Atletic Junior Călăraşi, Luceafărul Brăila şi AS Fotbal Tim Bucureşti. La grupa 2000 vor participa doar cinci formaţii: Academia Hagi, Oţelul Galaţi, Atletic Junior Călăraşi, Luceafărul Brăila şi FC Steaua Bucureşti. Se vor trage la sorţi două grupe a câte trei echipe, respectiv o grupă de două echipe la 2000, care vor juca două meciuri, tur-retur. În grupele de trei formaţii se joacă fiecare cu fiecare. Câştigătoarele de grupe joacă finala fazei pe zonă, iar învingătoarele din ultimul act vor obţine calificarea pentru faza finală a competiţiei.

RADU VOINA ANUNŢĂ SÂMBĂTĂ LOTUL PENTRU CM

Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin a României, Radu Voina, va anunţa sâmbătă, într-o conferinţă de presă, lotul pentru Campionatul Mondial din China. „Pot să vă spun că obiectivul este stabilit: o clasare pe unul din locurile 1-5. Lotul cu care vom pleca în China este şi el conturat, dar anunţul oficial va fi făcut la conferinţa de presă de sâmbătă, aceasta fiind decizia conducerii federaţiei, pe care personal o respect”, a declarat Voina. Echipa naţională va pleca duminică spre China, urmând ca sâmbătă, 5 decembrie, să debuteze la CM, în meciul cu Chile, în grupa preliminară C. Celelalte partide din cadrul grupei: România - Japonia (6 decembrie, ora 15.15), România - Ungaria (7 decembrie, ora 15.15), România - Tunisia (9 decembrie, ora 15.15) şi România - Norvegia (10 decembrie, ora 13.15).

LIVIU JURCĂ, REINSTALAT CA ANTRENOR LA U. CLUJ

Antrenorul echipei de handbal masculin U. Transilvania Cluj, Liviu Jurcă, a fost reinstalat, ieri, pe banca tehnică, alături de actualul tehnician, Remus Moldovan, deşi conducerea clubului renunţase la serviciile sale în vara acestui an, când nu i-a mai fost prelungit contractul. Directorul sportiv al grupării clujene, Mihai Tritean, a declarat că Jurcă va ajuta echipa în ultimele etape rămase din turul acestui campionat şi poate şi în viitor. „N-am luat măsuri negative, gen dat afară jucători, pentru că vrem să dovedim că suntem o familie”, a spus Tritean. La începutul sezonului, echipa clujeană avea ca obiectiv clasarea pe un loc care să-i permită participarea în cupele europene, dar după nouă etape ocupă locul 11, cu doar 7 puncte. Conducerea clubului a hotărât schimbarea obiectivului, care a devenit clasarea pe locurile 7-8.

BUTE ÎI ACORDĂ REVANŞA LUI ANDRADE

Lucian Bute va boxa, duminică dimineaţă, cu Librado Andrade pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie. Acesta va fi al doilea meci dintre cei doi pugilişti, după cel din octombrie 2008, când Bute l-a învins pe mexican. Partida de atunci a fost una controversată, deoarece românul a fost trimis la podea în ultimele secunde ale întâlnirii, dar a reuşit să se ridice. Decizia celor trei arbitri-judecători a fost în unanimitate în favoarea lui Bute: 117-109, 115-111, 115-110. Mai multe voci din lumea boxului au declarat atunci că românul trebuia să piardă, fiind numărat abia după ce trecuseră mai multe secunde. Meciul va avea loc duminică dimineaţă, în Quebec, într-o sală cu peste 15.000 de locuri şi va fi transmis în direct de TVR 1, începând cu ora 5.30 (ora României).

A MURIT ECATERINA STAHL-IENCIC

Fosta campioană mondială Ecaterina Stahl-Iencic a încetat din viaţă ieri, din cauza unui cancer la colon, boală de care suferea de mai mult timp, a anunţat Ana Pascu, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă. Ecaterina Stahl s-a născut pe 31 iulie 1946, la Satu Mare, şi a început să practice scrima în anul 1960, sub îndrumarea antrenorului Alexandru Csipler. Fosta floretistă a cucerit titlul mondial la tineret în 1965, titlul mondial la senioare individual (1975) şi bronzul în 1966, precum şi cinci titluri europene (1968, 1971, 1972, 1973, 1979). La Jocurile Olimpice a obţinut două medalii de bronz, în 1968 şi 1972. Cu echipa României a cucerit medaliile de argint la CM din 1965 şi 1970 plus medaliile de bronz din 1966, 1967, 1973, 1975 şi 1977. Ecaterina Stahl a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a scrimei româneşti, alături de Ana Pascu, Ileana Gyulai, Suzana Ardeleanu şi Olga Szabo. În anul 1970, a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. Cel mai bun produs ca antrenor a fost chiar fiica sa, Cristina Stahl, care a devenit vicecampioană mondială cu echipa de floretă. Din anul 2006, Ecaterina Stahl-Iencic a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Satu Mare.



12