CSM Medgidia, la un pas de retragerea din campionat
Ziua de vineri a fost cea mai tristă din istorie pentru echipa masculină de handbal CSM Medgidia, prezentă de cinci ani în Liga Naţională. Din cauza restanţelor financiare extrem de mari, jucătorii au anunţat că nu se mai prezintă la antrenamente, ceea ce echivalează cu retragerea echipei din campionat. “Vineri dimineaţă a fost ultimul antrenament. Ne-am oprit, iar echipa de handbal CSM Medgidia nu mai există. Nu mai are cine să susţină financiar echipa pentru că autorităţile locale nici nu s-au uitat la noi. Doar noi am vrut să reprezentăm oraşul cu cinste, alţii nu. S-au folosit de noi, apoi s-au văzut cu sacii în căruţă şi nu i-a mai interesat soarta echipei. Din păcate, nu văd nicio şansă să se mai schimbe ceva. O parte din jucători şi-au făcut deja bagajele şi au plecat, iar ceilalţi aşteaptă să primească bani de la părinţi pentru a merge acasă. Vor fi declaraţi liberi de contract şi vor putea semna cu orice altă echipă. În privinţa mea, pot spune că am încheiat cariera de jucător şi voi fi doar profesor de sport”, a declarat antrenorul-jucător al formaţiei CSM Medgidia, Florin Cazan. După primele şase etape din actualul sezon, CSM Medgidia se află pe locul 12, cu 2 puncte.
BC Athletic Constanţa debutează în Divizia B
În cadrul primei etape a Diviziei B la baschet masculin, echipa Baschet Club Athletic Constanţa va primi vizita formaţiei BCM Iaşi. Întîlnirea va avea loc sîmbătă, în Sala “Tomis“ din Strada Flămînda, cu începere de la ora 11.00. “Întotdeauna există emoţii cînd debutezi într-o competiţie şi noi nu putem face excepţie. Sînt convins însă că perioada de pregătire se va reflecta pozitiv în jocul nostru, iar băieţii vor face o partidă bună. Vrem să începem cu dreptul această ediţie de campionat, chiar dacă întîlnim un adversar care, cu siguranţă, nu va veni să se predea la Constanţa“, a declarat antrenorul secund şi totodată jucător al BC Athletic, Bogdan Ivanovici.
România a remizat cu Tunisia, la Cupa “Panonia“ la handbal masculin
Reprezentativa de handbal masculin a României a terminat la egalitate, scor 33-33 (16-19), cea de-a doua partidă susţinută în cadrul turneului Cupa “Panonia“ - Memorialul “Marian Cozma“, competiţie care se desfăşoară în Ungaria. Pentru România au marcat: Ghionea şi Irimescu - cîte 6g, Ciubotariu 4g, I. Stamate, Toma şi A. Stamate - cîte 3g, Csepreghi, Fenici, Georgescu şi Novanc - cîte 2g. De la tunisieni s-a remarcat Ayed Anouar, marcator a 12 goluri. În primul meci al turneului, România a pierdut, joi seară, scor 32-40, în faţa Serbiei. Sîmbătă, în ultimul joc de la această competiţie, România întîlneşte Ungaria, partida urmînd să înceapă la ora 13.00 (în direct la Sport Klub).
Oltchim Rm. Vîlcea înfruntă Zvezda Zvenigorod
Derby-ul Grupei C din Liga Campionilor de handbal feminin se joacă la Rm. Vîlcea. Aflată pe poziţia a doua a grupei, după victoria cu Itaxco, scor 27-24, din prima etapă, Oltchim primeşte duminică, de la ora 19.00, vizita primei clasate, Zvezda Zvenigorod (Rusiei). Misiunea vîlcencelor în confruntarea cu formaţia pregătită de Evgeni Trefilov, antrenorul care a reuşit să răpună cu reprezentativa Rusiei în nenumărate rînduri echipa tricoloră, se anunţă extrem de dificilă. „Am văzut de nenumărate ori caseta meciului Zvezda - Gyor. Rusoaicele sînt o echipă redutabilă. Chiar dacă au jucătoare tinere, Zvezda rămîne Zvezda, joacă la fel ca orice echipă rusească”, a declarat antrenorul Radu Voina. Tot în cupele europene, Rulmentul Braşov se va duela în al treilea tur al Cupei EHF cu HCM Baia Mare. Partida tur este programată sîmbătă, la Braşov, de la ora 17.00.
Monica Niculescu, eliminată în turul secund la Poitiers
Monica Niculescu a fost învinsă, joi seară, de franţuzoaica Pauline Parmentier, scor 6-2, 6-3, într-un meci din turul al doilea al turneului de la Poitiers (Franţa), dotat cu premii în valoare de 100.000 de dolari. În competiţia de dublu, perechea Monica Niculescu / Alexandra Dulgheru a fost învinsă în sferturi de Julie Coin (Franţa) / Marie-Eve Pelletier (Canada), cap de serie nr. 2, scor 3-6, 6-0, 8-10.
Serena Williams, în semifinalele Mastersului de la Doha
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams s-a calificat în semifinalele Mastersului de la Doha, după ce a obţinut trei victorii în trei meciuri. Serena Williams, care de luni este din noul nr.1 mondial, a învins-o pe rusoaica Elena Dementieva, scor 6-4, 6-2, şi a acces în semifinale.
Cosworth va furniza motoare pentru Williams începînd din 2010
Echipa de Formula 1 Williams a anunţat, vineri, la Abu Dhabi, unde se va desfăşura duminică ultimul Grand Prix al sezonului, că a semnat un parteneriat în urma căruia, începînd din 1010, monoposturile sale vor fi echipate cu motoare Cosworth. “Cosworth ne-a impresionat prin calitatea echipelor tehnice şi ne-a convins că programul său ne va oferi un motor de F1 competitiv. La fel ca şi Williams, Cosworth este o firmă independentă, ai cărei proprietari împărtăşesc pasiunea noastră pentru cursă şi inginerie”, a declarat patronul echipei de F1, Frank Williams, care renunţat, în 2006, la contractul cu Cosworth, în favoarea firmei Toyota, cu care însă îşi va înceta colaborarea la sfîrşitul acestui sezon competiţional. Duminică, de la ora 15.00, va avea loc ultima cursă a sezonului 2009 din Formula 1, sîmbătă, de la ora 15.00, fiind programate antrenamentele oficiale. Cursa de la Abu Dhabi va fi una a orgoliilor, britanicul Jenson Button şi echipa sa Brawn GP devenind campioni mondiali, cu o etapă înaintea sfîrşitului sezonului.
Flacăra olimpică a ajuns în Canada
Flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver a sosit, vineri, pe teritoriul Canadei, în oraşul Victoria, la bordul unui avion militar canadian. Aeronava, plecată de la Atena, a sosit în Canada cu cîteva minute întîrziere, faţă de programul iniţial, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, potrivit unor responsabili ai aeroportului din Victoria. Flacăra olimpică va fi transportată cu o canoe pnă la Parlamentul din Victoria, de unde se va da startul oficial al parcursului de 45.000 km pe teritoriul Canadei. Flacăra va călători timp de 106 zile, după care va sosi la Vancouver, pe 12 februarie 2010, cnd va avea loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă.