Ion Marin şi-a reziliat contractul cu Dinamo
Tehnicianul Ion Marin a declarat, vineri, că şi-a reziliat, pe cale amiabilă, contractul cu gruparea FC Dinamo, urmînd să antreneze o echipă din străinătate, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. Fostul tehnician al dinamoviştilor are încredere că Dinamo va avea un parcurs bun în competiţiile la care participă. Ion Marin a ajuns la un acord pentru a prelua conducerea echipei Al Ettifaq, pe care o va pregăti în următoarele şase luni. La Al Ettifaq a activat ca antrenor, în prima jumătate a acestui an, un alt fost tehnician dinamovist, Ioan Andone. Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, vineri, că un tehnician care să-l înlocuiască pe Ion Marin nu poate fi găsit repede decît în “curtea proprie”, afirmînd încă o dată că nu mai are “starea de spirit” necesară pentru pregătirea echipei.
Doar patru goluri marcate de echipele româneşti în UEFA Europa League
Formaţiile din România participante în UEFA Europa League au marcat în grupele competiţiei numai patru goluri, depăşind doar cele două echipe din Bulgaria la media golurilor reuşite după jumătate din meciurile fiecărei grupe, ŢSKA Sofia fiind singura grupare din ţara vecină care a punctat, o dată. Dintre cele patru echipe din România, doar Dinamo şi CFR Cluj au marcat în această competiţie, FC Timişoara şi Steaua nereuşind încă să înscrie vreun gol în cele trei partide disputate. Golgeterii fazei grupelor sînt Fernando Llorente (Athletic Bilbao) şi Claudio Pizarro (Werder Bremen), care au marcat fiecare patru goluri, tot atîtea cîte au reuşit formaţiile româneşti. În grupele UEFA Europa League participă echipe din 24 de ţări.
Comitetul englez de candidatură la CM din 2018, criticat pentru cadourile de lux
Comitetul ce se ocupă cu candidatura Angliei la găzduirea CM de fotbal din 2018 a fost nevoit să răspundă, vineri, criticilor ca urmare a dezvăluirilor făcute de BBC, care susţine că acest organism intenţionează să ofere genţi de lux soţiilor unor înalţi responsabili FIFA. „Noi lucrăm în cadrul regulilor. Nu există niciun motiv pentru a fi jenaţi. Există reguli puse în aplicare de către organele de conducere. Întrebarea este dacă noi le respectăm. Ceea ce este cazul în această situaţie” a declarat Richard Caborn, fost ministru al sporturilor şi actualmete membru în comitetul englez de candidatură la CM din 2018. „FIFA a stabilit un protocol pentru toate comitetele de candidatură, ce include indicaţii cu privire la ceea ce constituie un cadou acceptabil în campanie. Toate cadourile noastre sînt atent selecţionate pentru a răspunde literei şi spiritului regulilor”, a declarat un purtător de cuvînt al acestui organism. BBC a dezvăluit că 24 de genţi de mînă, cu o valoare unitară de 230 de lire sterline (250 de euro), au fost achiziţionate de către comitetul englez de candidatură pentru a fi oferite soţiilor membrilor Comitetului Executiv al FIFA în timpul campaniei.
Carlos Alberto Parreira a fost numit selecţioner al Africii de Sud
Brazilianul Carlos Alberto Parreira a fost numit selecţioner al Africii de Sud, gazda Cupei Mondiale din 2010, după plecarea, săptămîna trecută, a compatriotului său Joel Santana, a anunţat, vineri, Federaţia Sud-africană de Fotbal (Safa). Antrenor al Africii de Sud în 2007, Parreira a părăsit această funcţie în aprilie 2008, din motive personale, soţia sa fiind grav bolnavă. El a fost înlocuit de Joel Santana, demis, luni, după o serie de eşecuri, cu opt înfrîngeri în ultimele nouă meciuri. Parreira, în vrstă de 66 de ani, a condus Brazilia la un al patrulea titlu mondial în SUA, în 1994. El a preluat din nou Brazilia în 2003 şi a demisionat după eliminarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2006, în meciul cu Franţa, scor 0-1.
Amical Germania - Argentina, în martie 2010
Echipele naţionale ale Germaniei şi Argentinei vor disputa pe 3 martie 2010 o partidă de pregătire în vederea Campionatului Mondial din 2010, a anunţat, vineri, Federaţia Germană de Fotbal (DFB). Meciul dintre cele două reprezentative va avea loc pe “Allianz Arena” din Munchen, iar DFB a precizat că a fost semnat şi un contract între federaţii, urmînd ca Germania să evolueze în Argentina în august 2012. „Sînt foarte mulţumit că s-a ajuns la o înţelegere. Deşi a avut unele probleme în calificări, consider că Argentina este una dintre cele mai bune echipe din lume”, a spus selecţionerul Germaniei, Joachim Low. Ambele echipe vor evolua în vara anului viitor în CM din Africa de Sud.
AC Milan vrea să-l transfere pe Milan Jovanovic
Jucătorul sîrb Milan Jovanovic, care evoluează la Standard Liege sub comanda lui Ladislau Boloni, este dorit de AC Milan, după ce de serviciile sale s-au mai interesat Valencia şi Atletico Madrid, a anunţat, vineri, publicaţia AS, citînd site-ul Sportske.net. „Am trei posibilităţi: Valencia, Atletico şi AC Milan. Orice aş alege, sigur nu mă voi înşela”, a declarat atacantul sîrb. Fostul coechipier al lui Jovanovic la Standard, Oguchi Onyewu, transferat în august la AC Milan, l-a sfătuit pe srb să semneze cu gruparea milaneză. Un alt jucător sîrb aflat în atenţia clubului AC Milan este Milos Krasic, de la ŢSKA Moscova, de care se interesează şi Atletico Madrid. „Ar fi un vis să joc alături de el. Nu ar exista un om mai fericit decît mine dacă se va întîmpla aşa ceva”, a spus Jovanovic.
Pandev, aproape de Inter
Conform cotidianului Corriere dello Sport, atacantul Goran Pandev, de la Lazio Roma, este foarte aproape de un transfer la Internazionale Milano, căzînd deja de acord pentru un contract pe trei ani. Internaţionalul macedonean ar putea ajunge la Inter în ianuarie sau în iunie, dacă justiţia din Peninsulă îi va permite rezilierea contractului său cu Lazio. Pandev, trecut pe banca de rezerve încă de la începutul sezonului, a introdus acţiune în justiţie pentru a-şi întrerupe contractul.
Benitez nu este îngrijorat
Antrenorul spaniol al formaţiei Liverpool, Rafael Benitez, a declarat, vineri, că este “destins” în privinţa menţinerii sale în funcţie, în ciuda rezultatelor slabe din ultimul timp. „În ceea ce priveşte postul meu, sînt destins”, a declarat spaniolul, care a primit, joi, sprijinul unuia dintre cei doi coproprietari americani, George Gillett. Potrivit presei britanice, demiterea lui Benitez ar costa 20 de milioane de lire sterline, în contextul în care Liverpool se confruntă cu importante dificultăţi financiare.
Quique Sanchez Flores, antrenor la Atletico Madrid
Conducerea clubului Atletico Madrid a decis, vineri, să-l numească antrenor pe Quique Sanchez Flores, care îl va înlocui pe Abel Resino, demis din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipă, informează ediţia online a AS. Noul antrenor al formaţiei ar putea conduce echipa de pe bancă în meciul cu Mallorca, dacă actele sale au fost înregistrate, oficial, vineri. În caz contrar, pe banca tehnică va sta Santi Denia. Flores, în vîrstă de 44 de ani, a pregătit ultima dată pe Benfica Lisabona, după ce a mai condus pe Getafe şi Valencia. Demiterea lui Abel Resino, în vîrstă de 49 de ani, care a preluat funcţia de antrenor în luna februarie, a venit după ce echipa a pierdut în Liga Campionilor, scor 0-4, meciul contra lui Chelsea, din Grupa D. În campionat, Atletico ocupă locul 15, avînd cea mai slabă defensivă, cu 17 goluri primite. Resino este primul antrenor al unei echipe din prima ligă din Spania demis în acest sezon.
Puyol îşi va prelungi contractul cu FC Barcelona
Fundaşul Carles Puyol îşi va prelungi contractul cu FC Barcelona pînă în 2013, anunţat, vineri, campioana Spaniei şi a Europei. Contractul lui Puyol, căpitan al Barcelonei, expira în iunie 2010. El a jucat aproape 450 de partide oficiale cu FC Barcelona. Clubul catalan a precizat că noul contract va fi semnat în zilele următoare.
Onyewu va absenta şase luni
Internaţionalul american Oguchi Onyewu, de la AC Milan, va fi indisponibil aproximativ şase luni ca urmare a operaţiei la genunchi efectuate miercuri, la Los Angeles. Onyewu, în vîrstă de 27 de ani, a suferit o ruptură de tendon la genunchiul stîng pe 14 octombrie, în timpul meciului SUA - Costa Rica 2-2, din preliminariile CM 2010. Iniţial, s-a estimat că jucătorul american va fi indisponibil între trei şi patru luni.
Jean Todt, noul preşedinte al FIA
Francezul Jean Todt, fost director al Peugeot Sport şi al echipei de Formula 1 Ferrari, a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA). Todt, în vîrstă de 63 de ani, l-a avut drept contracandidat pe fostul pilot finlandez Ari Vatanen. Todt îi succede la conducerea forului mondial lui Max Mosley, care a ocupat funcţia de preşedinte din 1993. Poziţia lui Mosley a fost zdruncinată în 2008 de un scandal legat de viaţa sa privată.
Enqvist, noul căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a Suediei
Fostul tenisman Thomas Enqvist va deveni căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Suediei, înlocuindu-l pe Mats Wilander, care a ocupat acest post din 2003, dar care a anunţat, marţi, că se retrage pentru a dedica mai mult timp familiei. “Este evident o onoare şi o moştenire fantastică. Sper ca experienţa mea ca jucător să conteze în acest nou post”, a precizat fostul sportiv în vîrstă de 35 de ani, care s-a retras din circuitul profesionist în 2006 şi care are la activ două titluri în Cupa Davis alături de naţionala Suediei (1997 şi 1998). De-a lungul carierei, Enqvist şi-a trecut în palmares 19 de titluri ATP şi a disputat o finală de Grand Slam (Australia 1998).