Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 14 Octombrie 2009 / 00:00 659 accesări

Cosmin Matei, gol în preliminariile CE under 19

Naţionala României de juniori under 19 are şansa de trece de primul tur de calificare al Campionatului European de fotbal U19, ediţia 2009-2010, după ce a obţinut prima victorie în miniturneul Grupei a 6-a, găzduit de Austria. Elevii lui Cristian Sava au spulberat reprezentativa ţării gazdă, Austria, cu 4-0, după ce pierduseră clar primul joc, 0-3 cu Scoţia. Golurile tricolorilor mici au fost marcate de Denis Alibec, fostul atacant al Farului, transferat în vară la Internazionale Milano, de Cosmin Matei, mijlocaşul grupării de pe litoral, de Albu şi Ţucudean. În ultima partidă, România va da piept cu ultima clasată, Armenia, un succes la scor asigurînd calificarea în faza următoare. Clasament: 1. Scoţia 6p; 2. România 3p (golaveraj: 4-3); 3. Austria 3p (5-5); 4. Armenia 0p. Primele două clasate în fiecare dintre cele 13 grupe ale acestui prim tur şi cele mai bune două echipe de pe locul 3 se vor califica pentru ultima rundă preliminară (Turul de Elită), programată în primăvara anului 2010. Cîştigătoarele celor şapte miniturnee se vor califica pentru turneul final, alături de ţara-gazdă a acestuia, Franţa.

Mutu a răspuns acuzelor

Acuzat atît de conducerea Federaţiei Române de Fotbal, cît şi de suporteri, pentru excesele din viaţa extrasportivă şi ameninţat cu neconvocarea la naţională, Adrian Mutu a replicat, ieri, pe site-ul oficial al echipei sale de club, Fiorentina. “Agentul meu, Victor Becali, l-a contactat pe Răzvan Lucescu, de la care a primit asigurări că declaraţiile care i-au fost atribuite sînt lipsite de fundament. Petrecerea despre care se face referire a avut loc marţi seară, cu cinci zile înainte de meciul oficial cu Serbia. A fost o seară liberă aprobată de staff-ul tehnic al echipei naţionale. Eu decid ce fac în timpul liber şi am respectat regulile impuse de meseria mea. Nu este corect ca din cauza unei înfrîngeri urîte să mi se pună la îndoială profesionalismul”, a explicat Mutu.

Se retrage Herminator

Austriacul Herman Maier, dublu campion olimpic şi triplu campion mondial la schi alpin, a decis să pună capăt, la 36 de ani, activităţii competiţionale, la şapte luni după leziunea suferită la un genunchi. „Am decis să trag linie şi să pun capăt, astăzi, carierei mele schior profesionist”, a spus Maier, într-o conferinţă de presă desfăşurată ieri la Viena. Accidentat la genunchi în luna martie, Maier îşi reluase antrenamentele şi spera să se întoarcă în circuitul Cupei Mondiale la sfîrşitul lunii noiembrie, în concursul de la Lake Louise (Canada). Totuşi, „după o analiză atentă, decizia de retragere s-a impus în mod voluntar”, a explicat campionul austriac, care va împlini 37 de ani pe 7 decembrie. Maier are în palmares 54 de victorii în cele 13 sezoane petrecute în Cupa Mondială, pe care l-a cîştigat de patru ori (1998, 2000, 2001, 2004). Schiorul supranumit “Herminator” a realizat dubla super-G şi slalom uriaş la Jocurile Olimpice de Nagano din 1998.

Ciclistul belgian Frank Vandenbroucke a decedat

Ciclistul belgian al echipei Cinelli-Down Under, Frank Vandenbroucke, a fost găsit mort, luni, în Senegal, la vîrsta de 34 ani, cauzele decezului nefiind date încă publicităţii, au anunţat apropiaţi ai rutierului. “Frank a fost găsit mort în camera de hotel din Senegal. Circumstanţele decesului nu sînt cunoscute”, a precizat sursa citată de AFP. Conform presei belgiene, Vandenbroucke ar fi decedat în urma unei embolii pulmonare. Vandenbroucke era considerat de specialişti cel mai bun ciclist belgian la generaţiei sale, dar acesta a fost implicat în mai multe cazuri de dopaj şi a avut probleme în plan personal. În 2005, Vandenbroucke a dorit să-şi încheie cariera, dar în cele din urmă a revenit asupra deciziei. Cele mai importante succese obţinute de Vandenbroucke: Paris-Bruxelles (1995), Turul Luxemburgului (1997), Gent-Wevelgem (1998), Paris-Nice (1998), Turul Walloniei (1998), Liege-Bastogne-Liege (1999), două etape în Turul Spaniei şi tricoul verde în Vuelta (1999).

Federer şi Nadal, la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi

Elveţianul Roger Federer şi Rafael Nadal vor debuta în anul competiţional 2010 la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, unde vor evolua şase jucători pentru un premiu unic de 250.000 de dolari. Federer şi Nadal au confirmat participarea la acest turneu, care începe la 31 decembrie 2009, ambii urmînd să se întîlnească în meciul vedetă al acestui eveniment. Pe lîngă partida Federer - Nadal, vor mai avea loc meciurile Fernando Verdasco - Jo-Wilfried Tsonga şi Nikolai Davidenko - Robin Soderling.

Milan Jovanovici negociază un transfer la Valencia

Mijlocaşul ofensiv al naţionalei Serbiei şi al formaţiei Standard Liege, Milan Jovanovici, negociază transferul la clubul spaniol Valencia, a anunţat managerul său, Zoran Stojadinovici. „Valencia i-a oferit un contract pe trei sezoane şi jumătate, cu o valoare de 4,5 milioane de euro”, a declarat Stojadinovici, adăugînd că „discuţiile, întrerupte pentru scurt timp din cauza obligaţiilor lui Jovanovici la naţionala Serbiei, vor continua pînă la sfîrşitul săptămânii”. Jovanovici se află şi în atenţia lui Atletico Madrid, însă ar fi înclinat să meargă la Valencia, unde s-ar reîntîlni cu Nikola Zigici, compatriotul său.

Marchena lipseşte o lună

Fundaşul formaţiei Valencia, Carlos Marchena, accidentat în meciul susţinut de naţionala Spaniei în compania Armeniei, va fi indisponibil între trei şi patru săptămîni, a anunţat clubul spaniol. „El a făcut teste luni şi marţi care confirmă o ruptură la nivelul muşchiului drept anterior al coapsei drepte”, a declarat medicul clubului, Jordi Candel. Marchena nu va evolua în meciul de sîmbătă cu FC Barcelona, liderul Spaniei.

Un sector din tribuna unui stadion din Zimbabwe s-a prăbuşit

35 de oameni care asistau la un meci de fotbal pe Stadionul “Rufaro” din Harare” au fost răniţi, după ce o parte din tribuna unde aceştia stăteau s-a prăbuşit din cauza numărului foarte mari de spectator. În prelungirile partidei amicale dintre formaţia CAPS United şi selecţionata statului Zimbabwe, foarte mulţi suporteri s-au apropiat de marginea terenului pentru a încerca să prindă tricourile aruncate de jucători, iar sectorul de tribună pe care aceştia stăteau s-a prăbuşit din cauza greutăţii. Suporterii au căzut de la o înălţime destul de mare, dar unii dintre ei nu au fost răniţi grav şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Alţii însă au fost transportaţi la Spitalul “Parirenyatwa”, dar niciunul dintre ei nu a fost foarte grav rănit. Acest incident nu este singular în Zimbabwe, dar cel mai cunoscut a avut loc în anul 2000, pe Stadionul “Naţional al Sportului” din Harare, atunci cînd 13 persoane au murit după ce o parte din arenă s-a prăbuşit.



12