Mutu, dorit din nou de Zenit Sankt Petersburg
Atacantul român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, este din nou dorit de formaţia rusă Zenit Sankt Petersburg, care este dispusă să mărească oferta pe care a făcut-o pentru internaţionalul român la începutul acestui sezon, informează cotidianul La Nazione, citat de site-ul violanews.com. „Amînarea sentinţei în cazul cu Chelsea îi va permite lui Mutu să joace mult mai destins. Dar aceasta nu face ca interesul altor cluburi pentru jucătorul român să fie mai mic, ba chiar apar din nou semnale. De aceea au revenit vocile ce provin din Rusia şi care afirmă că Zenit Sankt Petersburg se află pe urmele lui Mutu, mai ales că posibilul viitor antrenor al ruşilor ar urma să fie Luciano Spalletti. Potrivit cotidianului La Nazione pentru Mutu şi pentru Fiorentina, din Rusia ar fi pe drum o ofertă economică dublă extrem de importantă”, notează site-ul violanews.com. Impresarul Victor Becali a declarat, luni, că Tribunalul Federal al Elveţiei a dat o decizie de “suspendare temporară” a hotărîrii TAS, prin care atacantul Adrian Mutu era obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea. Presa din Rusia şi cea din Italia a scris, în perioada de “mercato de vară”, că oficialii grupării Zenit Sankt Petersburg i-a propus atacantului echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, un contract pe trei sezoane şi un salariu anual de 5,5 milioane de euro. Cu toate acestea, clubul rus Zenit Sankt Petersburg a dezminţit, la 17 august, pe site-ul oficial, informaţiile privind “orice fel de negociere” pentru transferul românului Adrian Mutu, aşa cum anunţase presa. Internaţionalul român mai are contract cu Fiorentina pînă în vara anului 2012 şi are un salariu de aproximativ două milioane de euro pe sezon.
Mircea Angelescu a încetat din viaţă
Fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi Ministru al Sportului, Mircea Angelescu, a murit în cursul nopţii de luni spre marţi la vîrsta de 71 de ani. Trupul neînsufleţit al lui Mircea Angelescu va fi depus, miercuri la prânz, la capela cimitirului Sf.Vineri din Bucureşti, înmormîntarea urmînd să aibă loc, joi, în jurul prînzului. Născut în 1938, Angelescu a practicat atletismul, fiind, printre altele, campion naţional de juniori. El este considerat unul dintre cei mai importanţi conducători din istoria fotbalului românesc. De profesie inginer constructor, conferenţiar universitar, Mircea Angelescu a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (1967-1968, 1975-1978 şi 1981-1986), preşedintele FRF (1969-1975 şi 1986-1989), primul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (1992-1996) şi ministrul sportului (1990), fiind, totodată, preşedinte de onoare al FRF. Ca semn de recunoaştere a meritelor pe care le-a avut în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii fotbalistice din România, Mircea Angelescu a fost decorat cu Ordinul “Meritul Sportiv” clasa a II-a cu două barete (2004) şi cu Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I (2008).
Curs de iniţiere pentru arbitri de fotbal
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa organizează curs pentru arbitri de fotbal, începînd cu data de 12 octombrie, pentru fete şi băieţi cu vîrsta minimă de 14 ani. Înscrierile se fac la sediul AJF din strada Ion Bănescu, de luni pînă vineri, între orele 9.00 şi 13.00. Mai multe relaţii la telefoanele 0722/569.339 (Iulian Giuran) şi 0724/230.211 (Daniel Corcescu).
Gomis, în locul lui Ribery
Atacantul echipei Olympique Lyon, Bafetimbi Gomis, a fost chemat în lotul naţionalei Franţei, luni seară, la cîteva ore după ce Franck Ribery (Bayern Munchen) a declarat forfait pentru meciurile din preliminariile CM din 2010, a anunţat staff-ul tehnic al reprezentativei franceze. Ribery nu va evolua în următoarele două meciuri ale Franţei, cu Insulele Feroe şi Austria, din Grupa a 7-a de calificare la Cupa Mondială din 2010, din care face parte şi România. Ribery are probleme la tendonul rotulian al genunchiului stîng şi a părăsit, luni seară, cantonamentul. Franţa întîlneşte Insulele Feroe (sîmbătă, la Guingamp), iar apoi Austria (miercuri, 14 octombrie, pe “Stade de France”).
BATE Borisov, pentru a patra oară consecutiv campioană în Belarus
Echipa BATE Borisov a devenit pentru a patra oară consecutiv campioană a Belarusului, cu patru etape înainte de finalul sezonului, după victoria de luni seară împotriva formaţiei Naftan Novopoloţk, scor 4-0. Cu patru runde înainte de sfîrşitul campionatului, BATE s-a distanţat la 13 puncte de formaţia de pe locul secund, Dinamo Minsk, şi astfel a devenit pentru a patra oară consecutiv campioana Belarusului. BATE face parte din Grupa I a UEFA Europa League, alături de Everton, AEK Atena şi Benfica Lisabona. După primele două meciuri din grupă, echipa din Belarus nu a acumulat niciun punct, cedînd, în deplasare, 0-2 cu Benfica, şi pe teren propriu, 1-2 cu Everton.
Standard Liege îl vrea pe Wiltord
Campioana Belgiei, Standard Liege, este interesată de serviciile jucătorului francez Sylvain Wiltord, în prezent liber de contract. „Sylvain Wiltord face parte din jucătorii care ne interesează”, a declarat antrenorul Ladislau Boloni. Wiltord, în vîrstă de 35 de ani, este fără echipă de la finalul sezonului, după o scurtă trecere pe la Olympique Marseille. Fostul internaţional s-ar putea alătura la Standard compatriotului său Olivier Dacourt, care a semnat pe un sezon.
Clubul englez Portsmouth, preluat de saudiţi
Un consorţiu de oameni de afaceri saudiţi, condus de Ali Al-Faraj, a preluat controlul asupra Portsmouth FC după ce a cumpărat cele 90 la sută din acţiunile grupării, ce erau deţinute de Sulaiman Al-Fahin. „Această preluare va aduce clubului Portsmouth un viitor asigurat şi o stabilitate financiară”, se precizează într-un comunicat postat pe site-ul grupării engleze. Ali Al-Faraj se afla în negocieri de mai multe zile cu Sulaiman Al-Fahim, cel care deţinea controlul asupra grupării Portsmouth doar din luna august. La rîndul său, Al-Fahim cumpărase acţiunile de la omul de afaceri francez de origine rusă Aleksandr Gaydamak, însă nu a adus la club fondurile pe care le-a promis (aproximativ 55 millioane de euro). Aflată pe ultimul loc în clasamentul Premier League, Portsmouth a obţinut sîmbătă prima victorie a sezonului, 1-0 în deplasare cu Wolverhampton Wanderers.
Donadoni, demis de Napoli
Clubul SSC Napoli a anunţat ieri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că antrenorul Roberto Donadoni a fost demis de la conducerea tehnică a echipei, fiind înlocuit cu Walter Mazzarri. Preşedintele Aurelio De Laurentis a precizat că această schimbare de antrenor era necesară: „A fost o decizie indispensabilă pentru a da un nou impuls echipei în acest sezon şi pentru următorii cinci ani”. Roberto Donadoni fusese numit pe banca tehnică a echipei napoletane pe 10 martie, după ce l-a înlocuit pe Edoardo Reja. De-a lungul carierei de antrenor principal, Mazzari a mai pregătit pe Acireale, Pistoiese, Livorno, Reggina şi Sampdoria.
Serena Williams va redeveni nr. 1 WTA
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams va redeveni numărul unu în clasamentul WTA, care va fi publicat săptămîna viitoare, după victoria obţinută, ieri, scor 6-3, 6-2, cu Ekaterina Makarova (Rusia), în turul al doilea al Openului Chinei de la Beijing. Drumul spre prima poziţie mondială a fost uşurat pentru sportiva americană în vîrstă de 28 de ani, după ce actualul lider WTA, Dinara Safina (Rusia), a pierdut încă din prima rundă a turneului de la Beijing, în faţa sportivei Zhang Shuai (China). Serena Williams, care în acest an a mai fost în fruntea ierarhiei mondiale, şi-a asigurat matematic primul loc WTA, poziţie ce îi va fi atribuită luni, cînd va fi dată publicităţii noua ierarhie. Serena Williams a urcat în premieră pe prima treaptă a topului WTA în iulie 2002, loc pe care a stat pînă în aprilie 2003. Sportiva americană şi-a mai trecut în palmares patru săptămîni ca lider mondial în septembrie 2008 şi încă 11 săptămîni la începutul acestui an, din februarie pînă în aprilie.