Alibec, la primul său gol pentru tineretul lui Inter
Denis Alibec, fostul atacant al FC Farul, a reuşit să înscrie primul său gol în tricoul campioanei Italiei, Internazionale Milano. Jucătorul în vîrstă de 19 ani a fost decisiv pentru echipa de tineret a italienilor în meciul de campionat cu Brescia, încheiat cu scorul de 2-1. “Nerazzurrii” au deschis scorul, în min. 27, prin Destro, dar s-au văzut egalaţi în prelungirile primei reprize, după reuşita lui El Kaddouri. Alibec a marcat golul victoriei în min. 81, fiind înlocuit cu cinci minute înainte de final, cu Longo.
Spania - Cehia, în finala Cupei Davis
Cehia şi Spania vor disputa finala Cupei Davis, după ce au învins, în semifinale, cu acelaşi scor, 4-1, Croaţia, respectiv Israel. Cehia şi Spania îşi asiguraseră prezenţa în ultimul act al competiţiei încă de sîmbătă, conducînd cu 3-0 după primele două zile. Spania a reuşit să cîştige de trei ori Cupa Davis, în 2000, 2004 şi 2008. Finala Cupei Davis va avea loc în Spania, în perioada 4-6 decembrie.
Grecia, medalie de bronz la CE de baschet masculin
Aseară s-au încheiat în Polonia întrecerile Campionatului European de baschet masculin, în finală întîlnindu-se Spania şi Serbia (partida a luat sfărşit după închiderea ediţiei). În semifinală, Spania a învins, din nou (ca şi la Jocurile Olimpice), Grecia, la mare diferenţă, elenii avînd un adevărat complex spaniol la nivel de echipă naţională! În cea de-a doua semifinală Serbia şi-a luat o meritată revanşă în faţa Sloveniei, care o învinsese în grupă. Rezultatele semifinalelor: Spania - Grecia 82-64 şi Serbia - Slovenia 96-92. În meciurile de clasament s-au înregistrat următoarele rezultate - locurile 7-8: Turcia - Rusia 66-89; locurile 5-6: Franţa - Croaţia 69-62; locurile 3-4: Grecia - Slovenia 57-56.
CE de baschet masculin din 2011, în Lituania
Lituania va organiza Campionatul European de baschet masculin din 2011, după 72 de ani, conform anunţului făcut de forul european de profil în penultima zi a ediţiei din acest an a competiţiei, care a avut loc în Polonia. La ceremonia organizată, sîmbătă, de oficialii FIBA Europe au fost anunţate şi oraşele gazdă ale CE din 2011: Vilnius, Kaunas, Klaipeda, Siauliai, Panevezys şi Alytus. La conferinţa de presă au participat secretarul general al FIBA Europe, Nar Zanolin, autorităţile locale din viitoarele oraşe gazdă ale CE din 2011, plus preşedintele forului naţional din Lituania, Vladas Garastas, şi ministrul Afacerilor Externe din această ţară, Vygaudas Usackas.
Valverde s-a impus în Turul Spaniei
Ciclistul echipei Caisse d’Epargne, Alejandro Valverde, a cîştigat, ieri, Turul Spaniei, acesta fiind primul mare succes al rutierului spaniol. Valverde, în vîrstă de 29 de ani, s-a mai aflat de două ori pe podiumul Vueltei, locul 3 (în 2003) şi locul 2 (în 2006). Alejandro Valverde, care este suspendat pentru cursele de pe teritoriul Italiei, deoarece este implicat în afacerea de dopaj “Puerto”, i-a devansat în clasamentul general pe spaniolul Samuel Sanchez (Euskaltel) şi pe australianul Cadel Evans (Silence). “Sînt fericit şi eliberat, pentru că am reuşit să cîştig un mare Tur. Este un vis devenit realitate”, a declarat Valverde.
Gatti a murit spînzurat
Noua autopsie efectuată la Montreal asupra cadavrului fostului boxer canadian Arturo Gatti a arătat faptul că acesta a decedat spînzurat, a anunţat ziarul La Presse, care menţionează că este posibil ca pugilistului să i se fi dat o substanţă care i-a provocat somnul, înainte de a muri. Gatti a fost găsit decedat pe 11 iulie, în Brazilia, într-un apartament pe care îl închiriase împreună cu familia sa în staţiunea turistică Porto de Galinhas. „Nicio leziune nu a arătat că una sau mai multe persoane l-au strangulat pe boxer. El nu a fost lovit, legat sau bătut”, a precizat cotidianul din Montreal, fără să specifice surse precise. La Presse lansează o altă variantă, aceea că Gatti ar fi fost drogat înainte de a deceda: „O pistă este explorată: cineva l-ar fi putut droga, astfel încît să poată să-i înfăşoare o frînghie în jurul gîtului, să-l ridice pe un scaun şi apoi să trîntească scaunul. O operaţiune dificilă, dar nu imposibil de realizat”. Tot conform La Presse, toxicologii au descoperit prezenţa în organismul fostului boxer a unei substanţe ce provoacă somnolenţă. Pentru că este un produs vîndut în Brazilia, dar nu şi în Canada, ar trebui să se ia legătura cu oficialii brazilieni pentru a verifica dacă doza detectată a fost atît de puternică încît să-l adoarmă pe Gatti.
Mayweather rămîne neînvins
Pugilistul american Floyd Mayweather şi-a făcut o revenire în ring pe măsura valorii sale, sîmbătă noaptea, la Las Vegas. Cu toate că nu mai boxase de aproape doi ani, Mayweather s-a impus clar la puncte şi a primit decizia în unanimitate după meciul contra mexicanului Juan Manuel Marquez (pe reprize: 118-109, 120-107, 119-108). Cei doi au luptat la categoria welter, însă nu a fost pusă în joc nicio centură. În vîrstă de 32 de ani, cel supranumit “Pretty Boy” rămîne neînvins în 40 de meciuri disputate ca profesionist. De-a lungul carierei sale, Mayweather a cucerit şase centuri de campion mondial, la categorii între 59 şi 69 kg. După această revenire, toată lumea aşteaptă o întîlnire de vis între Mayweather şi campionul mondial la categoria light-welter, Manny Pacquaio. Acest meci va putea fi posibil doar anul viitor, pentru că în această toamnă filipinezul va lupta cu campionul WBO la welter, Miguel Angel Cotto.
Gebrselassie a cîştigat Maratonul de la Berlin
Etiopianul Haile Gebrselassie s-a impus, duminică, în Maratonul de la Berlin cu timpul de 2:06,08, el reuşind să îi devanseze pe kenyanul Francis Kiprop şi pe Negari Terfa (Etiopia). Haile Gebrselassie a fost la două minute de recordul său mondial, 2:03,59, stabilit în 2008 la Berlin. Aceasta este cea de-a patra victorie pentru etiopian la Maratonul de la Berlin. Etiopianul are 36 de ani şi a fost una din absenţele notabile de la Jocurile Olimpice de la Beijing, de unde s-a retras din cauza poluării.
Un nou record mondial pentru Isinbaieva
Sportiva rusă Elena Isinbaieva a stabilit, duminică, un record mondial în proba de săritura cu prăjina, cu 5,07 m, la reuniunea de atletism de la Shanghai. Precedenta performanţă, 5,06 m, îi aparţinea tot sportivei ruse şi fusese stabilit la 28 august, la Zurich.
Ronaldo vrea să joace la CM
Atacantul brazilian Ronaldo (Corinthians), care va reveni pe teren după două luni de absenţă ca urmare a unei accidentări la mîna stîngă, a declarat că şi-ar dori să fie prezent la Campionatul Mondial din 2010, chiar şi în calitate de rezervă în naţionala Braziliei. „Vreau să merg la Campionatul Mondial şi să-mi reîntîlnesc foştii coechipieri de la naţională. Atunci cînd eşti convocat, nu ştii dacă vei fi titular sau rezervă. Dacă voi fi chemat, sînt dispus să merg cu aceeaşi modestie care mă caracterizează”, a spus Ronaldo. Brazilianul va împlini 33 de ani pe 22 septembrie şi nu a mai evoluat din 26 iulie, cînd şi-a fracturat mîna în timpul unui meci cu Palmeiras. Ronaldo are 97 de selecţii în naţionala Braziliei, însă nu a mai fost convocat din anul 2006. Nici actualul selecţioner Carlos Dunga nu pare interesat să-l includă pe fostul atacant de la Real Madrid şi FC Barcelona în planurile sale.
Bayern Munchen, în vizorul... Audi
Constructorul german de automobile Audi ar putea achiziţiona zece la sută din pachetul de acţiuni al clubului Bayern Munchen, în schimbul sumei de 100 milioane de euro. Potrivit cotidianului Bild, Audi, filială a gigantului Volkswagen, va finaliza în luna octombrie această operaţiune, în urma căreia Bayern şi-ar putea reduce gradul de îndatorare generat de construirea Stadionului “Allianz Arena”, inaugurat în 2005. Un purtător de cuvînt al firmei Audi a calificat informaţiile din Bild drept “speculaţii”, deşi a recunoscut că firma germană analizează în permanenţă “mijloace de intensificare a parteneriatului cu Bayern”. Audi este deja partener al clubului bavarez, furnizînd maşini jucătorilor acestei echipe în fiecare sezon. Firma de echipament sportiv Adidas deţine, din 2002, zece la sută din capitalul grupării Bayern Munchen, care ocupă locul 4 în clasamentul celor mai bogate cluburi, cu o cifră de afaceri de 295,3 milioane de euro.