Etapa a cincea în CN de fotbal pe plajă
Faza grupelor din Campionatul Naţional de fotbal pe plajă se va încheia la sfîrşitul acestei săptămîni, cînd pe arena din Mamaia, de lîngă Melody, vor avea loc ultimele cinci meciuri. Iată programul anunţat de organizatori pentru week-end - sîmbătă, ora 18.00: Telegraf - Total Fitness (Grupa A); ora 19.00: CS Eforie - Volanţii Barosani Bucureşti (Grupa A); duminică, ora 17.00: Rechinii & Oxford - Scuba Constanţa (Grupa B, meci restanţă contînd pentru etapa a treia); ora 18.00: Steaua Dorobanţu - Galacticii Costineşti (Grupa B); ora 19.00: Melody & Sharks - FC Izlaz (Grupa A). Iată şi clasamentele celor două grupe - Grupa A: 1. Eforie 11p; 2. Melody 10p; 3. Telegraf 6p; 4. Izlaz 6p; 5. Total 3p; 6. Volanţii 0p; Grupa B: 1. Rechinii 9p (3j); 2. Boca 8p (4j); 3. Galacticii 4p (3j); 4. Scuba 3p (3j); 5. Dorobanţu 0p (3j).
Punct final în Cupa “24 Iulie”
Ieri, pe terenul din incinta Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa, s-au disputat finalele Cupei “24 Iulie” la fotbal, competiţie organizată în fiecare an de IJPF Constanţa şi ACS Frontiera Tomis Constanţa. În finala pentru locurile 3-4, echipa Sectorului PF Băneasa a învins, cu scorul de 5-3 (3-2), formaţia Aparatului Judeţean al IJPF Constanţa, golurile fiind marcate de Costache (2), Simineanu, Grigore şi Toşcu, respectiv Nicolaeş, Niculescu şi Suliman (autogol). Finala mare a reprezentat reeditarea ultimului act din 2008, Grup Nave Constanţa (deţinătoarea trofeului) învingând şi de această dată, scor 4-3 (2-0), pe Grup Nave Mangalia, golurile fiind reuşite de Georgescu (2), Pindic şi Năstase, respectiv Trandafir (2) şi Lupşe (penalty). Festivitatea de premiere, organizată pe baza sportivă din cadrul instituţiei, a fost oficiată de inspectorul şef al IJPF Constanţa, comisar şef de poliţie Adi Octavian Tobă. Premiile au fost oferite de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - filiala Constanţa, Corpul Naţional al Poliţiştilor - filiala Constanţa şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Regiunea 2 Constanţa şi au constat în cupe, diplome şi articole de echipament sportiv. Organizatorii au acordat două premii speciale la secţiunea fotbal, pentru golgeterul turneului - Gabriel Trandafir (GN Mangalia) - autor a 13 goluri, precum şi pentru cel mai bun jucător al competiţiei - Mihai Georgescu (GN Constanţa). În acest an, în afara concursului de fotbal, au mai fost organizate întreceri la tenis de masă şi atletism. La tenis de masă clasamentul a fost următorul - feminin - 1. Agent Lelia Leonte (Direcţia Operativă Porturi Maritime), 2. Subinspector Ramona Giurgiu (IJPF Constanţa), 3. Subcomisar Viorica Lupaşcu (SPF Băneasa); masculin - 1. Agent şef adjunct Marian Cazacu (GN Constanţa), 2. Inspector Adrian Culea (IJPF Constanţa), 3. Agent Nicuşor Moga (GN Constanţa). La atletism s-au înregistrat următoarele rezultate - proba de viteză 50 m (femei) - 1. Agent Oana Bărbătei (GN Constanţa), 2. Agent Daniela Liuşu (GN Constanţa), 3. Agent Loredana Iosub (Aparatul Judeţean al IJPF Constanţa); rezistenţă 800 m (femei) - 1. Ag. Daniela Liuşu (GN Constanţa), 2. Ag. Loredana Iosub (Aparatul Judeţean), 3. Ag. Oana Bărbătei (GN Constanţa); 100 m (bărbaţi, sub 35 ani) - 1. Ag. Sorin Zgubea (GN Mangalia), 2. Ag. Valentin Matea (GN Constanţa), 3. Ag. Adrian Martin (Aparatul Judeţean); 100 m (bărbaţi, peste 35 ani) - 1. Agent Şef Principal Gheorghe Năstase (GN Constanţa), 2. Ag. Costel Andrei (GN Constanţa), 3. Comisar Adrian Pătraşcu (GN Constanţa); 1.000 m (bărbaţi) - 1. Ag. Valentin Matea (GN Constanţa), 2. Ag. Adrian Martin (Aparatul Judeţean), 3. Agent Şef Ionel Mitricioiu (GN Constanţa).
Selecţie la Elpis
Clubul Sportiv Elpis Constanţa organizează selecţii la fotbal pentru copiii născuţi între anii 2000 şi 2003. Antrenorii Marin şi Sorin Tufan îi aşteaptă pe micuţii fotbalişti în această săptămînă, la ora 17.00, la Stadionul “CFR”.
Agenţia Mondială Antidoping a acreditat primul laborator antidoping din România
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat, ieri, că a acreditat un laborator antidoping la Bucureşti, primul de acest fel din România şi al 35-lea din reţeaua pe care organismul de la Lausanne l-a recunoscut în întreaga lume. “Acest laborator va avea un rol foarte important în a îndeplini cele mai performante metode de analize antidoping, într-o regiune care nu a mai fost deservită înainte”, a spus preşedintele WADA, John Fahley. Laboratorul de la Bucureşti va fi primul din România şi al 35-lea din lume. Următorul laborator antidoping care care corespunde standardelor de exigenţă impuse de WADA urmează să fie acreditat de Agenţia Mondială Antidoping şi va fi inaugurat în Kazahstan, la Alma Aty.
Adversarele echipelor feminine în Cupa Cupelor şi Cupa EHF
HC Dunărea Brăila va întîlni formaţia macedoneană ZRK Vardar Osiguruvanje, în turul al treilea al Cupei Cupelor la handbal feminin, conform tragerii la sorţi care a avut loc, ieri, la Viena. Meciul tur va avea loc pe 31 octombrie sau 1 noiembrie, la Brăila, iar returul o săptămînă mai tîrziu, în Macedonia. Cîştigătoarele meciurilor din turul al treilea se vor califica în optimile de finală ale competiţiei, acolo unde li se vor alătura şi patru formaţii care vor veni din Liga Campionilor, ocupantele locului trei în grupele preliminare. Meciurile din optimile de finală sînt programate pe 6/7 februarie 2010 (turul) şi 13/14 februarie 2010 (returul). În turul doi al Cupei EHF, HCM Ştiinţa Baia Mare şi Oţelul Galaţi vor întîlni formaţiile GAS Anagennisi Artasadina (Grecia), respectiv ZRK Kikinda (Serbia). Meciurile tur sînt programate pe 3/4 octombrie, iar returul o săptămînă mai tîrziu. Ambele formaţii din România vor juca prima manşă pe teren propriu. Echipelor calificate în turul al treilea li se vor alătura alte 12 formaţii venite din Liga Campionilor, învinsele din turneul al doilea de calificare în grupele preliminare ale celei mai importante competiţii continentale. Meciurile din turul al treilea vor avea loc pe 31 octombrie / 1 noiembrie (turul), respectiv 7/8 noiembrie (returul).
Adversarele echipelor masculine de handbal în Challenge Cup, Cupa Cupelor şi Cupa EHF
HC Odorheiu Secuiesc va întîlni formaţiile RK Konjuh Zivinice (Bosnia), ASD Albatro (Italia) şi Great Dane HC Londra (Anglia) în cadrul Grupei C, contînd pentru turul al doilea al Challenge Cup, conform tragerii la sorţi, care a avut loc, ieri, la Viena. În sezonul competiţional 2009-2010, formaţiile din turul secund al Challenge Cup vor juca în turnee, de cîte patru echipe, primele două clasate urmînd să se califice în turul al treilea. Turneele vor avea loc în perioada 9-11 octombrie, gazda urmînd a fi desemnată. Meciurile din turul al treilea, care vor fi jucate în sistem tur-retur, vor avea loc pe 14/15 noiembrie (turul) şi 21/22 noiembrie (returul). În optimile de finală ale Challenge Cup vor intra direct încă două echipe româneşti: CSM Bucovina Suceava (finalista sezonului trecut) şi Ştiinţa Bacău. Cele două formaţii vor juca abia în 2010, optimile fiind programate pe 13/14 februarie, iar returul o săptămînă mai tîrziu. În turul al treilea al Cupei Cupelor la handbal masculin Steaua Bucureşti va întîlni formaţia italiană HC Conversano. Steaua va juca turul pe 14/15 noiembrie, în Italia, iar returul pe 21/22 noiembrie, pe teren propriu. Cîştigătoarele partidelor din turul al treilea se vor califica în optimile de finală ale Cupei Cupelor, meciurile fiind programate în 2010, pe 13/14 februarie (turul) şi 20/21 februarie (returul). În turul secund al Cupei EHF, UCM Reşiţa va întîlni învingătoarea partidei din primul tur dintre echipa cehă HCB OKD Karvina şi formaţia luxemburgheză HB Dudelange. Meciul tur va avea loc pe 10/11 octombrie, la Reşiţa, iar returul o săptămînă mai tîrziu. UCM Reşiţa a făcut parte din urna a doua valorică, din prima urmînd a face parte nouă echipe învinse în turneul de calificare în grupele preliminare ale Ligii Campionilor, meciurile urmînd a se disputa între 4-6 septembrie. UCM Reşiţa va evolua în premieră în Cupa EHF, fiind triplă cîştigătoare a Challenge Cup, singura competiţie continentală în care a jucat.
Adversarele echipelor româneşti de baschet feminin în FIBA Eurocup
Echipele româneşti de baschet feminin MCM Tîrgovişte (campioana), LMK Sf. Gheorghe (vicecampioana) şi ICIM Arad şi-au aflat marţi adversarele din grupele FIBA Eurocup Women, în urma tragerii la sorţi de la Freising (Germania). Formaţiile noastre, care au făcut parte din urna a patra valorică, vor evolua după cum urmează: Grupa G - Dinamo Moscova (Rusia), Hapoel Tel Aviv (Israel), Dunav Econt (Ungaria), LMK Sf. Gheorghe; Grupa H - Dynamo Kursk (Rusia), Samsun Basketball (Turcia), KV Imperial AEL (Cipru), MCM Tîrgovişte; Grupa I - Nadejda Orenburg (Rusia), Botas Spor (Turcia), Apollon Kalamarias (Grecia), ICIM Arad. Partidele din faza grupelor se vor disputa în sistem tur-retur, între 12 noiembrie şi 17 decembrie, primele două clasate urmînd a se califica în faza 16-imilor, programată în dublă manşă eliminatorie, în ianuarie 2010. În sezonul precendent, România a fost reprezentată de aceleaşi trei formaţii la feminin, dar niciuna nu a reuşit să treacă de faza 16-imilor.
Perechea Olaru / Koriţeva, în sferturi la Bad Gastein
Perechea formată din Raluca-Ioana Olaru şi Maria Koriţeva (România / Ucraina) s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Bad Gastein (Austria), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Perechea Olaru / Koriţeva, cap de serie nr. 4, s-a impus, în primul tur, cu 6-0, 6-4, în faţa cuplului Kelly Anderson / Margalita Şaknaşvili (Africa de Sud / Georgia). Pentru această victorie, Olaru şi Koriţeva vor primi un cec în valoare de 1.650 de dolari şi 70 de puncte WTA. În sferturi, Olaru şi Koriţeva vor întîlni perechea Marta Domachowska / Natalie Grandin (Polonia / Africa de Sud). În cadrul aceluiaşi turneu, dar la simplu, Alexandra Dulgheru a fost eliminată, ieri, în primul tur, fiind învinsă, în două seturi, 7-6 (5), 6-3, de Iveta Benesova (Cehia, fav. nr. 4). Meciul a durat o oră şi 35 de minute. Pentru participarea în primul tur al competiţiei, Dulgheru va primi un cec în valoare de 1.725 de dolari şi un punct WTA.