Niculescu, eliminată la Wimbledon
Perechea Monica Niculescu / Alla Kudriavţeva (România / Rusia) a fost eliminată, ieri, în turul 3 al probei feminine de dublu de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Niculescu şi Kudriavţeva au fost învinse în turul 3, cu 7-5, 6-3, de cuplul Anabel Medina Garrigues / Virginia Ruano Pascual (Spania, fav. nr. 2). Pentru prezenţa în turul 3, Niculescu şi Kudriavţeva şi-au asigurat un cec în valoare de 29.250 de lire sterline. Aseară, la dublu mixt, Niculescu şi constănţeanul Andrei Pavel au pierdut în turul secund, scor 3-6, 6-2, 6-8, în faţa cuplului Rennae Stubbs (Australia) / Robert Lindstedt (Suedia), fav. nr. 7. Niculescu a fost prezentă şi pe tabloul de simplu, unde a fost eliminată, în primul tur, de Iaroslava Şvedova (Kazahstan), scor 6-1, 6-0. În turneul rezervat junioarelor, Ilinca Stoica s-a calificat, ieri, în turul secund, învingînd-o, în primul tur, cu 6-2, 6-1, pe Chantal Skamlova (Slovacia). În runda următoarea, Stoica va juca în compania belgiencei Tamaryn Hendler (favorita nr. 13). Şi Ana Bogdan, favorita nr. 3 în turneul junioarelor, a acces în turul 2, după ce a trecut, cu 6-3, 6-3, de Magda Linette (Polonia). În turul următor, Ana Bogdan o va întîlni pe Richel Hogenkamp (Olanda). La dublu masculin, constănţenii Andrei Pavel şi Horia Tecău joacă azi în turul 3, împotriva cuplului Wesley Moodie (Africa de Sud) / Dick Norman (Belgia), fav. nr. 9.
Ana Ivanovici a abandonat la Wimbledon
Jucătoarea sîrbă de tenis Ana Ivanovici, cap de serie nr. 13, a abandonat, ieri, în optimile de finală la Wimbledon, în meciul cu Venus Williams (SUA, fav. nr. 3 şi deţinătoarea titlului). Ivanovici a abandonat după ce a cedat primul set, cu 1-6, şi după ce cîştigase primul game din setul secund. Celelalte rezultate din optimile de finală ale turneului feminin: Elena Dementieva (Rusia, nr. 4) - Elena Vesnina (Rusia) 6-1, 6-3; Agnieszka Radwanska (Polonia, nr. 11) - Melanie Oudin (SUA) 6-4, 7-5; Victoria Azarenka (Belarus, nr. 8) - Nadia Petrova (Rusia, nr. 10) 7-6 (7/5), 2-6, 6-3; Serena Williams (SUA, nr. 2) - Daniela Hantuchova (Slovacia) 6-3, 6-1; Sabine Lisicki (Germania) - Caroline Wozniacki (Danemarca, fav. nr. 9) 6-4, 6-4; Francesca Schiavone (Italia) - Virginie Razzano (Franţa, nr. 17) 6-2, 7-6; Dinara Safina (Rusia, nr. 1) - Amelie Mauresmo (Franţa, nr. 17) 4-6 , 6-3, 6-4. Programul partidelor din sferturile de finală: V. Williams - Radwanska; S. Williams - Azarenka; Schiavone - Dementieva; Safina - Lisicki.
Gică Popescu a negat o eventuală colaborare cu Securitatea
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, după ce în presa centrală au apărut articole că ar fi fost informator în perioada 1986-1989, că în opinia sa notele informative respective au fost făcute de securişti, care i-au imitat scrisul. “Acel dosar este fabricat cu siguranţă. Cred că neavînd material de la mine, persoana pe care eu o ocoleam, a scris aceste note. Cred că securiştii au scris notele informative imitîndu-mi scrisul. Eu nu am scris niciun fel de note informative, iar cele care sînt acum la dosar sînt mult prea multe pentru ca eu să nu-mi aduc aminte de ele”, a spus Gică Popescu. Fostul internaţional a anunţat că este decis să candideze la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). “Niciun articol nu a fost adevărat. Mă face să cred că această mare minciună apărută în mai multe ziare este livrată de cineva. Voi încerca în perioada următoare să aflu. În ultimele două luni de zile am lăsat să se întrevadă intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al FRF. Este o coincidenţă ca imediat să apară această chestiune foarte urîtă. Ceea ce s-a întîmplat azi mă face să mă gîndesc foarte foarte serios să candidez din nou. Am conştiinţa foarte împăcată. Voi cere dosarul zilel următoare”, a explicat Gică Popescu.
Curtea de Apel Piteşti a decis ca “lotul Penescu” să rămînă în arest
Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Gheorghe Constantin, fostul şef al OPC Argeş, Cristian Libertatu, şi directorul general în cadrul SC PIC SA Piteşti, Liviu Ilie Făcăleaţă, rămîn în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins ieri, recursul depus de avocaţii celor patru inculpaţi privind prelungirea duratei arestării cu încă 60 de zile, pînă pe data de 18 august, inclusiv, a declarat Viorel Pavel, ofiţer de relaţii cu presa în cadrul Tribunalului Argeş. Potrivit inspectorului Robert Radu, purtător de cuvînt al IPJ Argeş, deocamdată nu s-a primit nici o hîrtie oficială referitoare la transferul celor patru inculpaţi la Penitenciarul Colibaşi, Penescu, Constantin, Libertatu şi Făcăleaţă find, în continuare, în arestul IPJ Argeş.
Şahtior Doneţk îl vrea pe Cristian Tănase
Preşedintele interimar al FC Argeş, Andrei Penescu, a declarat că există discuţii cu oficiali ai clubului Şahtior Doneţk, formaţie antrenată de Mircea Lucescu, pentru un transfer al mijlocaşului Cristian Tănase. „Sînt discuţii cu cei de la Şahtior, mai mult tatonări, dar deocamdată nu este nimic sigur. Mai este şi o altă ofertă tot din străinătate. Noi le vom cîntări şi o vom alege pe cea mai bună dintre ele”, a spus oficialul piteştean. În urmă cu patru ani, Mircea Lucescu l-a dorit pe Tănase, pentru care oferise 100.000 de dolari, însă conducerea de atunci a clubului FC Argeş l-a declarat netransferabil. Acum, preţul pentru care Tănase ar putea fi transferat este de 4 milioane de euro.
Primul meci din UEFA Champions League
Sezonul 2009-2010 al cupelor europene programează primul meci în această seară, de la ora 19.30, cel dintre Hibernian FC (Malta) şi FK Mogren (Muntenegru), din primul tur preliminar al UEFA Champions League. Mîine, de la ora 21.30, este programată şi cea de-a doua partidă (şi ultima) a primului tur preliminar: SP Tre Fiori (San Marino) - UE Sant Julia (Andorra).
47 de milioane de euro pentru Ribery
Publicaţia engleză Daily Star a scris, ieri, că Arsenal Londra oferă 47 de milioane de euro pentru achiziţionarea jucătorului francez Franck Ribery. Potrivit presei engleze, cu această ofertă Arsenal ar fi ocupa primul loc în rîndul echipelor care vor să-l achiziţioneze pe francez. Manchester United, FC Barcelona şi Real Madrid ar fi oferit pentru jucătorul francez circa 35 de milioane de euro, conform presei internaţionale.
Owen, la Olympiakos Pireu?
Olympiakos Pireu este interesată de achiziţionarea atacantului Michael Owen, al cărui contract cu Newcastle United va expira săptămîna viitoare, şi îi oferă jucătorului englez un salariu tentant, informează cotidianul Daily Mail. „Gruparea greacă îi oferă lui Owen posibilitatea de a evolua în Liga Campionilor şi un salariu tentant pentru a părăsi Premier League şi a-şi revigora cariera la clubul din Atena, cu un an înainte de Campionatul Mondial. Olympiakos consideră că îi poate da lui Owen un salariu superior faţă de cel ce îi poate fi oferit în Anglia”, precizează sursa citată. Hull City şi Stoke City şi-au arătat de asemenea interesul pentru jucătorul englez, dar cea mai bună ofertă pentru Owen pare să fie cea făcută de Everton. Olympiakos i-a transferat în această perioadă de mercato pe atacantul Matt Derbyshire (Blackburn) şi pe fundaşul Olof Mellberg (Juventus).
Caminero, cercetat pentru trafic de droguri!
Un fost fotbalist spaniol este cercetat în cadrul unei operaţiuni privind traficul de cocaină şi spălare de bani, în care alte 30 de persoane au fost reţinute, au anunţat surse judiciare iberice. Este vorba despre Jose Luis Perez Caminero, care a jucat la Atletico Madrid, Real Valladolid şi în naţionala Spaniei, în anii \'90. El a fost arestat, apoi eliberat de judecător, care a dispus cercetarea lui pentru trafic de droguri. În total, 31 de persoane au fost reţinute de garda civilă în cadrul acestei operaţiuni, desfăşurată la Madrid, Valladolid, Sevilla şi Barcelona. Conform unui comunicat al gărzii civile, au fost confiscate şapte automobile de lux, 570 de kilograme de cocaină şi două milioane de euro. Drogurile erau aduse în Spania din Columbia şi Mexic de trei grupuri, unul de columbieni, unul de mexicani şi altul de spanioli. Grupul spaniolilor folosea societăţi-fantomă pentru spălarea banilor rezultaţi din traficul de droguri, se precizează în comunicat.
Coupet va juca la PSG
Portarul francez al echipei spaniole Atletico Madrid, Gregory Coupet, a semnat un contract valabil doi ani cu formaţia Paris Saint-Germain. În vîrstă de 36 de ani, Coupet a efectuat vizita medicală şi îl va înlocui pe Mickaal Landreau, plecat la formaţia Lille OSC. Fost portar al echipei Olympique Lyon, Coupet a plecat în 2008 la Atletico Madrid, unde a apărat destul de puţin. Coupet, care are 34 de selecţii în echipa naţională a Franţei, reprezintă prima achiziţie a clubului PSG, în această vară.
Grav accident pentru Luc Alphand
Pilotul francez Luc Alphand, fost campion de schi alpin, a fost victima unui grav accident în timpul raliului de la Auvergne. „Conform soţiei sale, Alphand a fost rănit la coloana vertebrală”, a explicat societatea GPS Performance, adăugînd că fostul schior, în vîrstă de 43 de ani, a fost operat luni dimineaţă şi va rămîne spitalizat 10 zile. Alphand s-a accidentat în etapa a 10-a a raliului care se desfăşoară pe parcursul a două zile, pe o distanţă de aproximativ 400 de kilometri. După cariera de schior, marcată de victoria în clasamentul general al Cupei Mondiale în 1997, Alphand s-a dedicat sporturilor cu motor şi a participat, în mai multe rînduri, la Raliul Dakar (categoria auto), cîştigînd competiţia în 2006, cu echipa Mitsubishi. În acest an, a fost nevoit să abandoneze, după îmbolnăvirea pilotului său, Gilles Picard. Alphand a mai participat şi în cursele de 24 de ore de la Le Mans.
Cel mai în vîrstă fost campion olimpic britanic, Godfrey Rampling, a încetat din viaţă
Cel mai în vîrstă fost campion olimpic britanic, Godfrey Rampling, născut pe 14 mai 1909, a încetat din viaţă, pe 20 iunie. Fostul atlet, tatăl actriţei Charlotte Rampling, a cîştigat, la Jocurile Olimpice din 1936, medalia de aur în proba de ştafetă 4x400 m, iar la JO din 1932 s-a clasat pe locul 2 în aceeaşi probă. Rampling era colonel în rezervă. Din octombrie 2007, Rampling era singurul rămas în viaţă dintre cîştigătorii unei medalii la Jocurile Olimpice din 1932 şi ultimul supravieţuitor dintre cei care au obţinut medalia de aur la atletism la JO din 1936. Godfrey Rampling era cel mai în vîrstă fost medaliat britanic cu aur la JO în viaţă şi cel mai în vîrstă fost participant la Jocurile Olimpice.