Premii în valoare totală de 52.100 lei la Festivalul Internaţional de Şah de la Eforie
Concurenţi din 16 ţări şi-au anunţat participarea la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Şah de la Eforie, programat în perioada 18-28 iunie. Întrecerea va avea două turnee, unul destinat amatorilor (Turneul A - cu un fond de premiere de 42.000 lei), iar altul pentru copiii cu vîrste cuprinse între 8 şi 14 ani (Turneul B - 10.100 lei), valoarea totală a premiilor urmînd să fie de 52.100 lei. “Acest nou proiect de anvergură internaţională este deja cel mai mare turneu open din Europa Centrală şi de Est. Pînă acum, şi-au anunţat participarea şahişti din Austria, Belarus, Bulgaria, Danemarca, Franţa, Grecia, Germania, Iordania, India, Norvegia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Ungaria, Suedia şi România. La startul competiţiei mizăm pe cel puţin 500 de şahisti de toate vîrstele”, a declarat Dan Păsărelu, preşedintele Clubului Sportiv Siciliana. Competiţia este organizată de Primăria din Eforie, DSJ Constanţa, CS Siciliana Bucureşti şi SIND România.
Cupa Junior la tenis debutează astăzi, la Mamaia
Astăzi debutează la Mamaia un turneu de tenis rezervat juniorilor, din cadrul circuitului BCR Tenis Partener amatori sau legitimaţi, la care pot participa copii cu vîrsta maximă de 12 ani. Partidele vor avea loc pe opt terenuri de zgură ale bazei sportive situate în incinta Satului de Vacanţă, puse la dispoziţie Clubul Sportiv Samtronic. La startul competiţiei s-au înscris 64 de sportivi la nivelul 5 de pregătire şi 32 de sportive la nivelul 6 de pregătire. Cîştigătorii şi finaliştii vor beneficia de premii oferite de sponsorii circuitului. Este al doilea turneu găzduit în această vară de baza sportivă, după ce, în perioada 5-7 iunie, a avut loc o întrecere rezervată seniorilor amatori. Competiţia s-a desfăşurat pe două niveluri de joc, tablou de 32 pentru nivelul 7 şi tablou de 16 pentru nivelul 8. Concomitent cu proba de simplu s-a derulat şi cea de dublu, la care s-au înscris 16 perechi. Cîştigătorii turneului, inclus în circuitului BCR Tenis Partener, au fost Petrică Huşman - la nivelul 7, Sever Marc - la nivelul 8 şi Sever Marc / Doru Timaru - la dublu, nivelul 8. Mai mult, numărul mare de jucători amatori înscrişi în circuit i-a determinat pe organizatori să programeze încă două turnee, în staţiunea Mamaia, în perioadele 23-26 iulie şi 6-9 august.
Bulgarul Daniel Petrov a suferit o fractură de claviculă în etapa patra a Turului României
Etapa a patra a Turului Ciclist al României, desfăşurată pe traseul Botoşani - Dorohoi - Siret - Rădăuţi - Suceava (134,2 km) a fost cîştigată de italianul Rino Zampilli (Hemus 1896 Troyan, Bulgaria), cu timpul de 3 ore, 16 minute şi 26 de secunde, el fiind urmat de belgianul Peiter Gnylvert (Cycling Club Burgas, Bulgaria) şi de ungurul Zoltan Madaras (Betonexpressz Limonta). Tricoul galben a rămas în posesia grecului Ioannis Tamouridis (Tablewer-Gatsoulis Bikes), tricoul alb, cel al combativităţii, i-a revenit italianului Rino Zampilli, iar tricoul verde, pentru cel mai bun căţărător, îl va purta bulgarul Stefan Hristov (Cycling Club Burgas). Tricoul roşu, al celui mai bun sprinter, i-a revenit ungurului Tamaş Csicsky (Cycling Club Tuşnad). Tricoul bleu, al celui mai bun ciclist român, a rămas în posesia lui Daniel Anghelache (Dinamo Bucureşti). Rutierul bulgar al echipei Hemus 1896 Troyan, Daniel Petrov, a abandonat, ieri, în etapa a patra, după ce, la kilometrul 72, între Botoşani şi Suceava, a suferit o fractură de claviculă, ca urmare a unei căzături în care a fost implicat şi un alt concurent, Panuşi Besemir. Petrov nu a mai putut continua cursa, el fiind transportat la spital, în timp ce albanezul Besemir (Delma Medgidia) a terminat etapa. Tot ieri, a abandonat şi ucraineanul Dievgen Nikolenko (Delma Medgidia).
România a urcat în clasamentul european pe naţiuni la handbal
Handbalul feminin şi cel masculin din România au urcat cîte un loc în clasamentul european pe naţiuni din 2009, publicat de EHF pe baza rezultatelor din cupele europene, între 2005 şi 2008. Conform ierarhiei anunţate de EHF, la masculin, România se află pe locul 9, în urcare cu un loc faţă de 2008, şi un punctaj de 42,67. La vîrful clasamentului, Germania a reuşit să detroneze Spania, ocupînd prima poziţie, cu 141,67p şi dreptul de a înscrie şase echipe în competiţiile continentale, din care trei în Liga Campionilor. Ibericii se află pe locul secund (125,33p), cu aceleaşi drepturi ca Germania, urmaţi de Danemarca (70,11 p, cinci echipe în cupele europene, din care două în Liga Campionilor), Ungaria (63,89p), Franţa (57,89p), Rusia (55,91p), Slovenia (46,00, cinci echipe în cupele europene, din care una în Liga Campionilor), Elveţia (44,33p), România (42,67p) şi Croaţia (39,25p). La masculin, România are dreptul de a înscrie cinci echipe în cupele europene, cîte una în Liga Campionilor, Cupa EHF şi Cupa Cupelor, şi două în Challenge Cup. La feminin, România se află pe locul 6, cu 57,08p, în urcare cu o poziţie faţă de sezonul precedent. Primele şapte locuri ale clasamentului, care permit înscrierea a cîte două echipe în Liga Campionilor, sînt ocupate în ordine de Danemarca (104,11p), Rusia (101,67p), Ungaria (93,56p), Norvegia (72,56p), Spania (72,33p), România (57,08p) şi Slovenia (48,11p). Toate federaţiile naţionale din aceste ţări au dreptul să înscrie cinci echipe în cupele europene, din care două în Liga Campionilor şi cîte una în Cupa EHF şi Cupa Cupelor. Lista cu echipele participante în diferitele faze ale cupelor europene din sezonul 2009-2010, la masculin şi feminin, va fi făcută publică de EHF după şedinţa Comitetului Executiv al forului european, programată vineri, 12 iunie, la Istanbul.
Adrian Ungur s-a calificat în turul secund la Kosice
Tenismanul Adrian Ungur s-a calificat în turul al doilea al turneului challenger de la Kosice, dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro. Ungur l-a învins în primul tur, cu 6-2, 6-2, pe spaniolul David Marrero, cap de serie nr. 4. La dublu, perechea Adrian Ungur / Martin Alund (România/Argentina) a ratat calificarea în sferturile de finală, fiind învinsă de cuplul slovac Dominik Hrbaty / Martin Klizan, 6-1, 6-4.
Preşedintele FR Rugby vrea ca România să cîştige IRB Nations Cup
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby (FRR), Alin Petrache, a declarat îşi doreşte ca ediţia din acest an a IRB Nations Cup să fie cîştigată de România, mai ales că la prima reprezentativă vor veni şi jucătorii ce activează în străinătate. “Avem o participare puternică faţă de anul trecut, vin majoritatea jucătorilor noştri care joacă în Franţa, Anglia şi Italia. Eu îmi doresc să cîştigăm acest turneu. Acesta este obiectivul meu şi l-am impus şi jucătorilor. Consider că acest turneu este prima cărămidă pe care o punem la baza calificării echipei naţionale la Cupa Mondială“, a explicat Petrache. Ediţia a patra a IRB Nations Cup va avea loc în perioada 12-21 iunie, pe Stadionul “Arcul de Triumf“ din Bucureşti. Competiţia se va desfăşura după următorul program - vineri, 12 iunie: Italia A - Franţa A (ora 16.00); Scoţia A - Rusia (ora 18.00); Uruguay - România (ora 20.00); marţi, 16 iunie: Scoţia A - Uruguay (ora 16.00); Italia A - Rusia (18.00); Franţa A - România (20.00); duminică, 21 iunie: Rusia - Uruguay (ora 16.00); Italia A - România (ora 18.00); Franţa A - Scoţia A (ora 20.00).