Florin Prunea, audiat pentru a doua oară la DNA Piteşti
Directorul pentru Relaţii Internaţionale al FRF, Florin Punea, a fost prezent, ieri, la DNA Piteşti, fiind audiat timp aproape patru ore şi jumătate în dosarul “Corupţie în fotbal”. La plecare, el a declarat că şi-a lămurit “problemele”, după ce a fost audiat pentru a doua oară în scandalul de corupţie în fotbal declanşat la jumătatea lunii aprilie. Prunea nu a precizat în ce calitate a fost audiat, cea de martor sau de învinuit, în schimb a spus că nu a mai fost citat la DNA.. La sediul DNA Piteşti au mai fost aduşi, ieri, şi finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, precum preşedintele FC Argeş, Cristian Mincă. Penescu a fost dus la DNA puţin înainte de ora 9.00 şi a făcut cale întoarsă în arestul IPJ Argeş la ora 10.25. “Vreau să-i spun regizorului acestui film că sînt nevinovat şi stau de 50 de zile degeaba aici. Probabil am fost adus aici, pentru că a venit Prunea. Astăzi nu am fost audiat decît trei minute”, a spus Penescu, la plecare. Surse judiciare au dezvăluit că finanţatorului FC Argeş i s-a pus sechestru asigurator pe o parte din avere, respectiv pe două imobile: pe vila în care locuieşte în prezent cu familia şi pe un apartament din cartierul Trivale. Imobilele respective ar fi fost evaluate la 500.000 de lei şi reprezintă suma pe care se presupune că a dat-o ca mită Penescu.
Un colaborator al FRF, arestat în timp ce încerca să vândă un kilogram de heroină
Gabriel Voicu, masor la echipa naţionala “under 17” a României, a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să vîndă, în cartierul bucureştean Rahova, un kilogram de heroină contra sumei de 18.000 de euro. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Serviciul Antidrog, l-au depistat în flagrant delict, marţi, pe Gabriel Voicu, în vîrstă de 44 ani, în timp ce oferea spre vînzare un kilogram de heroină contra sumei de 18.000 euro, a anunţat, ieri, DIICOT. Purtătorul de cuvînt al Federaţiei Române de Fotbal, Paul Zaharia, a declarat că persoana în cauză se numeşte Gabriel Voicu şi este colaborator al FRF la lotul “under 17” al României, unde este masor. Zaharia a precizat că acesta venea doar în perioada desfăşurării unor acţiuni ale lotului şi a subliniat că nu era angajat permanent. Gabriel Voicu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru săvîrşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii au stabilit că bărbatul este recidivist, el fiind condamnat în 2006 la patru ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvîrşirea aceleiaşi infracţiuni.
Antonio Conceicao şi-a prelungit contractul cu CFR Cluj
Antrenorul lui CFR Cluj, Antonio Conceicao, a semnat, ieri, prelungirea contractului cu echipa ardeleană, pentru încă doi ani, chiar dacă aceasta se află pe locul 4 în clasamentul Ligii I, fără nicio şansă de a mai prinde un loc în Liga Campionilor. „Antonio Oliveira, Luis Baltazar şi Renato Silva vor fi responsabili cu pregătirea echipei în sezoanele 2009-2010 şi 2010-2011, în vederea atingerii standardelor de performanţă stabilite de conducere. Le dorim mult succes şi să ducă CFR 1907 Cluj spre noi performanţe, atît pe plan naţional, cît şi internaţional”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului. La începutul lunii aprilie, Conceicao l-a înlocuit pe Duşan Uhrin jr. în funcţia de antrenor principal pe banca CFR-ului. El a avut ca obiectiv cîştigarea Cupei României şi ocuparea unuia dintre primele două locuri, însă oficialii clujeni au fost mulţumiţi de activitatea depusă de tehnicianul portughez şi i-au prelungit înţelegerea scadentă în această vară.
Andone şi Rădoi au ratat calificarea în sferturile Ligii Campionilor Asiei
Formaţia saudită Al-Ettifaq, antrenată de Ioan Andone, a fost eliminată în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, după ce a pierdut, scor 1-2 (1-0), partida disputată pe teren propriu, în faţa echipei Pahtakor Taşkent (Uzbekistan). În aceeaşi fază a competiţiei a fost eliminată şi o altă reprezentantă a Arabiei Saudite, Al Hilal. Echipa la care evoluează şi internaţionalul român Mirel Rădoi a pierdut, scor 3-4, după executarea loviturilor de departajare, tot pe teren prorpriu, partida cu Umm Salal (Qatar). La sfîrşitul timpului regulamentar de joc, scorul a fost 0-0. Conform regulamentului de desfăşurare al competiţiei, meciurile din optimile de finală se dispută în manşă unică, pe terenul cîştigătoarei grupei.
Sărbătoare cu 119 arestaţi şi 153 răniţi, pe străzile Barcelonei
Un total de 119 arestaţi şi 153 răniţi reprezintă bilanţul nopţii de miercuri spre joi, pe străzile Barcelonei, unde catalanii au sărbătorit victoria echipei lor favorite în finala Ligii Campionilor. Printre cele 119 persoane arestate şi acuzate de perturbarea ordinii publice figurează patru minori, conform comunicatului poliţiei regionale, care a adăugat că în toată Catalunya au fost reţinute 134 persoane. Dintre cei 153 de răniţi, 23 au fost transportaţi la spital. Aproximativ 100.000 de persoane au ieşit pe străzile Barcelonei, pentru a sărbători victoria favoriţilor. “Avertismentele sonore şi repetate ale poliţiei nu au putut împiedica atitudinea violentă a unor persoane”, se mai arată în comunicatul poliţiei. În timpul manifestaţiilor de bucurie au fost distruse lămpi de iluminare, cabine telefonice şi staţii de autobuze de pe străzile Barcelonei. Cîţiva jurnalişti care urmăreau evenimentele au fost atacaţi cu sticle şi cu ţevi, unul dintre obiecte lovind un cameraman al postului public TVE.
Messi, golgeterul Ligii Campionilor
Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a marcat, miercuri seară, al doilea gol al formaţiei sale în finala Ligii Campionilor cu Manchester United, scor 2-0, devenind golgeterul competiţiei, cu nouă reuşite. Clasament golgeteri Liga Campionilor: 1. Lionel Messi (FC Barcelona) 9 goluri; 2-3. Steven Gerrard (FC Liverpool) şi Miroslav Klose (Bayern Munchen) 7g; 4-8. Lisandro Lopez (FC Porto), Emmanuel Adebayor (Arsenal Londra), Alessandro Del Piero (Juventus Torino), Thierry Henry (Barcelona) şi Samuel Eto’o (Barcelona) 6g; 9-14. Karim Benzema (Olympique Lyon), Didier Drogba (Chelsea Londra), Robin van Persie (Arsenal), Artem Milevskiy (Dinamo Kiev), Alberto Gilardino (Fiorentina) şi Mamadou Niang (Olympique Marseille) 5g.
Spania a devenit naţiunea cu cele mai multe trofee ale Ligii Campionilor
Echipa FC Barcelona, care a cîştigat, miercuri, pentru a treia oară în istorie, Liga Campionilor, a permis Spaniei să devină cea mai titrată naţiune din istoria competiţiei, cu 12 trofee. Anglia, Spania şi Italia îşi împărţeau primul loc în clasamentul pe ţări, cu cîte 11 trofee fiecare, pînă miercuri seară, cînd FC Barcelona a învins Manchester United, scor 2-0 şi a permis fotbalului spaniol să ajungă pe primul loc. Clasament: 1. Spania - 12 trofee. FC Barcelona (1992, 2006, 2009), Real Madrid (1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002); 2. Anglia - 11. Aston Villa (1982), Liverpool (1977, 1978, 1981, 1984, 2005), Manchester United (1968, 1999, 2008), Nottingham Forest (1979, 1980); 3. Italia - 11. AC Milan (1963, 1969, 1989, 1990, 1994, 2003, 2007), Inter (1964, 1965), Juventus (1985, 1996); 4-5. Germania - 6. Bayern Munchen (1974, 1975, 1976, 2001), Borussia Dortmund (1997), Hamburger SV (1983); 4-5. Olanda - 6. Ajax Amsterdam (1971, 1972, 1973, 1994), Feyenoord (1970), PSV Eindhoven (1988); 6. Portugalia - 4. Benfica (1961, 1962), FC Porto (1987, 2004); 7-10. ROMÂNIA - 1. Steaua Bucureşti (1986); 7-10. Franţa - 1. Olympique Marseille (1993) ; 7-10. Scoţia - 1. Celtic Glasgow (1967); 7-10. Iugoslavia - 1. Steaua Roşie Belgrad (1991).
FC Barcelona - Şahtior Doneţk, în Supercupa Europei
Echipa Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, va întîlni formaţia spaniolă FC Barcelona în Supercupa Europei, care va avea loc la Monte Carlo, la sfîrşitul lunii august. Şahtior a cîştigat în acest sezon finala Cupei UEFA, învingînd, cu 2-1, formaţia germană Werder Bremen. FC Barcelona a cîştigat, miercuri, trofeul Ligii Campionilor, după ce a învins, cu 2-0, formaţia Manchester United, în finala disputată la Roma. După cîştigarea Cupei UEFA, Mircea Lucescu a mărturisit că doreşte să întîlnească pe FC Barcelona în Supercupa Europei. “Aş vrea cu Barcelona. Ar fi anul Barcelonei şi cred că-l merită”, a spus Mircea Lucescu.
Tragedie în Nigeria, după victoria Barcelonei
Un fan nigerian al echipei Manchester United, aflat la volanul unui microbuz, a ucis patru suporteri ai formaţiei FC Barcelona, intrînd în mulţimea care sărbătorea cîştigarea Ligii Campionilor de către formaţia catalană. Alte zece persoane care sărbătoreau victoria spaniolilor au fost rănite, tragedia petrecîndu-se în oraşul nigerian Ogbo. „Şoferul depăşise mulţimea, după care a întors microbuzul şi a intrat direct în oameni”, a explicat o purtătoare de cuvînt a poliţiei locale. În urma acestui eveniment, şoferul a fost arestat. În Nigeria, atît FC Barcelona, cît şi Manchester United au numeroşi suporteri.
Încă o victorie pentru Lakers în play-off-ul NBA
Lakers a obţinut o nouă victorie în finala Conferinţei Vestice din play-off-ul NBA: Los Angeles Lakers - Denver Nuggets 103-94, scorul general fiind acum 3-2 pentru californieni. Partida a fost echilibrată pînă în ultimul sfert, cînd a ieşit la rampă spaniolul Gasol care a înscris zece din cele 14 puncte ale sale! Gasol şi Odom - cîte 19p, l-au suplinit perfect pe Bryant (doar 22p, dar şi opt pase decisive), care n-a făcut un meci prea strălucit. Perspectivele nu sînt prea roz pentru Nuggets, istoria fiind de partea celor de la Lakers. Care n-au pierdut niciodată o dispută în play-off cînd au cîştigat meciul al cincilea, după ce scorul fusese 2-2. S-a întîmplat de 19 ori pînă acum...
Detroit Red Wings, în finala NHL
Echipa Detroit Red Wings s-a calificat în finala Cupei Stanley, după ce a învins, cu scorul general de 4-1, formaţia Chicago Blackhawks, în finala Conferinţei de Vest a Ligii Profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă. În meciul cinci al finalei din Vest, Detroit a învins pe teren propriu cu 2-1 după prelungiri (0-0, 0-0, 1-1, 1-0). Întîlnirea s-a disputat după sistemul “cel mai bun din 7 meciuri”. În finala Cupei Stanley, Detroit Red Wings va întîlni echipa Pittsburgh Penguins, care a trecut, în finala Conferinţei de Est, cu scorul general de 4-0, de formaţia Carolina Hurricanes.
Nadia Petrova, eliminată în turul 2 la Roland Garros
Jucătoarea rusă de tenis Nadia Petrova, cap de serie nr. 11, a fost eliminată în turul secund la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, fiind învinsă, cu 6-2, 1-6, 8-6, de compatrioata sa Maria Şarapova. O altă surpriză înregistrată pe tabloul feminin a fost eliminarea chinezoaicei Jie Zheng, a 15-a favorită a competiţiei, care a fost învinsă, cu 6-4, 6-3, de Michelle Larcher de Brito (Portugalia).