Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 13 Mai 2009 / 00:00 644 accesări

Suedia - România, în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis

Echipa României va întîlni, în deplasare, reprezentativa Suediei, în barajul pentru rămînerea în Grupa Mondială a Cupei Davis, s-a stabilit, ieri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Londra. Dintre formaţiile care participă la baraj, Suedia este echipa clasată cel mai bine în ierarhia Cupei Davis, locul 7, în timp ce România ocupă poziţia a 19-a. Întîlnirea este programată între 18 şi 20 septembrie. Tabloul barajului pentru rămînerea în Grupa Mondială este următorul, primele echipe fiind gazde: Chile - Austria; Belgia - Ucraina; Brazilia - Ecuador; Olanda - Franţa; Africa de Sud - India; Serbia - Uzbekistan; Suedia - România; Italia - Elveţia. Învingătoarele vor evolua, în 2010, în turul întîi al Grupei Mondiale, iar învinsele în Grupa I a zonelor geografice stabilite de ITF. “Suedia este o echipă foarte puternică, deşi a pierdut în primul tur cu Israelul. Se putea pica şi mai rău şi mă bucur că am evitat Franţa, Serbia sau Elveţia. Regret că nu jucăm acasă, pentru că ne puteam alege zgura, iar la ei cel mai probabil vom juca pe o suprafaţă rapidă, ceea ce nu va fi în avantajul nostru“, a spus Andrei Pavel, căpitanul nejucător al României. Andrei Pavel a declarat că va încerca să mai evolueze la turneele importante de tenis, pentru a-şi lua rămas bun de la acest sport: „Nu se pune problema ca eu să revin. Eu încerc să joc ultimele meciuri la turneele mai mari pentru a fi mai aproape de băieţii din echipa de Cupa Davis, pentru a-mi lua rămas bun de la tenis şi de la oraşele în care am jucat de multe ori. La Roland Garros voi juca împreună cu Horia Tecău şi sper să mă mişc destul de bine. Oricum, sînt destul de departe de forma de care aş avea nevoie ca să fac faţă la un nivel înalt“.

Karateka Ştefania Sandu, bronz la CE de la Zagreb

Karateka româncă Ştefania Sandu a cîştigat, la sfîrşitul săptămînii trecute, medalia de bronz la categoria 55 kg la Campionatul European (EKF) de la Zagreb, se arată într-un comunicat remis de Federaţia Română de Karate Modern (FRKM). Antrenorul federal Adrian Ghinea a declarat că acest rezultat “este cel mai important din ultimii trei ani, România reuşind această performanţă în 2001 la Sofia la Campionatul European de Karate (EKF), în 2002 la Madrid în cadrul Campionatului Mondial de Karate (WKF) prin aceeaşi sportivă şi în 2006 la Tampere (WKF) prin sportiva Claudia Niţu”. Ştefania Sandu, legitimată în cadrul clubului Sportul Studenţesc şi componentă a lotului naţional de Karate Modern, este multiplă campioană naţională şi europeană de stil. La competiţia din Croaţia au participat 560 sportivi din 44 de ţări, fiecare ţară avînd dreptul să aducă cîte un singur sportiv pe categoria de greutate, din toate stilurile de karate recunoscute de Federaţia Mondială de Karate (WKF). România a participat cu zece sportivi. Preşedintele (FRKM), Adrian Săcele, a precizat că, în luna octombrie, forul mondial ar putea decide ca acest sport să devină unul olimpic: “În octombrie, la Copenhaga, se va decide intrarea Karate-ului ca sport olimpic, ceea ce înseamnă o şansă pentru Romania la o nouă medalie”.

Serge Lairle, noul tehnician al naţionalei de rugby a României

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby (FRR), Alin Petrache, a declarat că a ajuns la un acord cu francezul Serge Lairle pentru a prelua conducerea tehnică a naţionalei României. Lairle va fi secondat de un alt francez, Olivier Niers, precum şi de Romeo Gontineac şi Răzvan Mavrodin. “Am avut mai multe întîlniri cu Serge Lairle şi Olivier Niers, cărora le-am propus să preia echipa naţională de rugby. Cei doi vor fi ajutaţi de Răzvan Mavrodin, şi Romeo Gontineac, care se vor ocupa de compartimentuele de înaintare şi treisferturi. Am ajuns la o înţelegere cu toţi patru, am bătut palma şi, dacă nu apare nimic neprevăzut, cei patru vor alcătui conducerea tehnică a României. Ei vor fi prezentaţi oficial în luna în iunie, la Bucureşti, înainte de IRB Nations Cup“, a spus Petrache. Obiectivul noului antrenor al “stejarilor“ este calificarea la Cupa Mondială din 2011, din Noua Zeelandă. Alin Petrache a precizat că pe data de 18 mai se va întîlni din nou cu cei trei tehnicieni, la Toulouse, unde va fi redactat şi semnat contractul. Lairle, în vîrstă de 52 de ani, a evoluat pe postul de pilier şi taloner la Stade Toulousain, cu care a devenit campion al Franţei de trei ori (1985, 1986 şi 1989), şi deţine recordul de cel mai rapid marcator într-o finală a campionatului francez, prin eseul reuşit în min. 1 al finalei din 1989. După încheierea carierei de jucător, Lairle a devenit antrenor la Stade Toulousain, cu care a cucerit cinci titluri de campion, în anii 1989, 1994, 1995, 1996 şi 1997. În perioada 2002-2007 a pregătit formaţia franceză CA Brive.

Selecţie la handbal feminin la CSS 1

Clubul Sportiv Şcolar Nr. 1 Constanţa organizează selecţie pentru grupele de handbal fete, copii născuţi în anii 1996, 1997 şi 1999. Viitoarele sportive sînt aşteptate zilnic, la Sala “Tomis” (fosta Sală “Hidrotehnica” - zona CET), de luni pînă vineri, între orele 7.00-11.00 şi 13.00-16.00. Telefoane de contact: 0241.695757 şi 0722.126864.

Hănescu, eliminat în primul tur al turneului de la Madrid

Tenismenul român Victor Hănescu a fost eliminat, ieri, în primul tur al turneului Masters de la Madrid, dotat cu premii în valoare de 3,7 milioane de euro. Hănescu a cedat în faţa americanului James Blake, favoritul nr. 14 al întrecerii, care s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-4, la capătul unui meci care a durat doar o oră şi opt minute. Pentru participarea la turneul spaniol, Hănescu va primi 9.150 de euro şi 10 puncte ATP.

SC Miercurea Ciuc are şanse minime să participe în Liga Campionilor

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Tanczos Barna, a declarat că Sport Club Miercurea Ciuc, campioana României, are şanse minime de a evolua în Liga Campionilor, după ce decizia de extindere a competiţiei a fost amînată din raţiuni financiare. „Din păcate pentru România, extinderea Ligii Campionilor este puţin probabilă. În proporţie de 95 la sută acest proces nu va avea loc din cauza crizei financiare. Totuşi, s-a decis o amînare cu 30 de zile în speranţa că se va găsi un sponsor care să susţină această competiţie în format extins însă, din punctul meu de vedere, acest lucru nu se va realiza”, a spus Barna. El a mai precizat că, în condiţiile în care formatul Ligii Campionilor va rămîne acelaşi ca în sezonul precedent, România va participa în cupele europene cu o singură echipă, Sport Club Miercurea Ciuc, care va fi înscrisă în Cupa Continentală.



12