Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Mai 2009 / 00:00 691 accesări

RC Cleopatra, înfrîngere categorică la Iaşi

În etapa a 3-a a play-out-ului Diviziei Naţionale de rugby, RC Cleopatra a pierdut, scor 7-45 (0-35), partida susţinută în deplasare, cu Politehnica Iaşi. Punctele de onoare ale formaţiei constănţene au fost reuşite de Pastramă (eseu) şi Bujoreanu (transformare). „Am făcut o primă repriză foarte, foarte slabă, nu îmi pot explica ce s-a întîmplat cu jucătorii noştri. Ne doream mult de la acest joc, chiar victoria, însă din păcate am înregistrat o înfrîngere categorică“, a declarat antrenorul celor de la Cleopatra, Cristian Brănescu. În celelalte partide disputate sîmbătă în play-out s-au înregistrat rezultatele: Bucovina Suceava - Olimpia Bucureşti 19-5 şi RC Bîrlad - CFR Braşov 62-13. Clasament play-out: 1. Olimpia 33p; 2. Iaşi 32p; 3. Cleopatra 21p; 4. Suceava 15p; 5. Bîrlad 8p; 6. Braşov 0p.

Naţionala de rugby Under 21, campioană europeană

Echipa naţională de rugby a României a cîştigat Campionatul European Under 21, după ce a învins la Madrid (Spania), în finala competiţiei, cu 27-20 (0-17), naţionala similară a Georgiei. Doi rugbyşti de la RCJ Farul, Alexandru Mitu şi Ionuţ Florea, dar şi unul de la RC Cleopatra, Ionel Munteanu, au fost titulari în acest meci. Florin Enache şi George Cătănoiu, de la RC Cleopatra, au fost rezerve, în timp ce Mihăiţă Zainea (RCJ Farul) nu a făcut parte din lotul pentru meciul cu Georgia. România a cîştigat tilul european şi în 2008.

U. Oncos Cluj şi CSM 2007 Focşani au promovat în Divizia A1 la volei feminin

Echipele de volei feminin U. Oncos Cluj şi CSM Focşani au promovat în Divizia A1, după ce au ocupat primele două locuri în turneul desfăşurat la Cluj-Napoca, de vineri şi pînă duminică. Rezultate: U. Oncos Cluj - CSM U. LPS Piteşti 3-0; IOR Optinova Bucureşti - CSM 2007 Focşani 3-2; Cluj - Focşani 3-0; IOR - Piteşti 2-3; Piteşti - Focşani 0-3; Cluj - IOR 3-1. Clasament: 1. Cluj 6p; 2. Focşani 4p (setaveraj: 5:6); 3. IOR 4p (6:8); 4. Piteşti 4p (3:8).

România a ratat calificarea la CM de volei junioare

Naţionala de volei feminin a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial rezervat junioarelor, după ce a încheiat grupa preliminară cu două înfrîngeri şi o victorie. România a evoluat în Grupa E de calificare, găzduită de vineri şi pînă duminică de oraşul Krosno (Polonia). Tricolorele au obţinut o singură victorie, cu echipa Portugaliei, scor 3-0 (25-18, 25-17, 25-16), şi au cedat, cu 0-3, în disputele cu Polonia şi Franţa.

Andrea Petkovici a cîştigat turneul challenger de la Bucureşti

Jucătoarea germană de tenis Andrea Petkovici a cîştigat, duminică, turneul challenger GDF Suez Open Romania, care s-a disputat la Arenele BNR din Bucureşti, competiţie dotată cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Petkovici a învins-o, în finală, cu scorul 6-3, 6-2, pe Stefanie Voegele (Elveţia, cap de serie nr. 8). Pentru victoria obţinută la Bucureşti, Petkovici va primi 140 de puncte şi 14.180 de dolari, iar Voegele va încasa 7.936 de dolari şi 100 de puncte. Înaintea finalei a avut loc un meci demonstrativ între perechile Ruxandra Dragomir / Dan Bitman şi Raluca-Ioana Olaru / Lucian Viziru. Perechea Irina-Camelia Begu / Simona Halep s-a impus, sîmbătă, în proba de dublu, învingînd în finală, cu scorul de 2-6, 6-0, 12-10, cuplul Julia Goerges / Sandra Klemenschits (Germania / Austria).

CSU Ploieşti a egalat la general, în semifinalele Diviziei A de bashet masculin

Echipa de baschet masculin CSU Ploieşti a învins duminică, în deplasare, pe CSU Sibiu, cu scorul de 83-78 (38-45), egalînd la general, 2-2, în semifinalele Diviziei A. Din primele trei partide ale semifinalei, CSU Sibiu a cîştigat primele două, 78-75 şi 78-76, dar a pierdut-o pe a treia, cu 67-117. În semifinala dintre Elba şi CS Otopeni, scorul general este tot 2-2, după ce primele trei meciuri s-au încheiat cu 81-73, 72-93, 93-67, iar duminică, ilfovenii s-au impus, pe teren propriu, cu 71-65 (45-30). Semifinalele se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”, cel decisiv fiind programat pe 13 mai. Echipele cîştigătoare vor disputa finala campionatului, în cinci meciuri, pe 17, 20, 23, 26 şi 30 mai.

500 de participanţi la crosul “Gabriela Szabo”

Fosta atletă Gabriela Szabo a adunat, sîmbătă, la Bistriţa, peste 500 de participanţi la ediţia a patra a crosului care îi poartă numele, organizat în colaborare cu Primăria Bistriţa. Cei mai mulţi concurenţi, peste 300, au fost copiii, care au alergat pe distanţa de 800 m. Juniorii II au străbătut 2 km, iar juniorii I, seniorii şi veteranii 4 km. Gabriela Szabo, cetăţean de onoare al Bistriţei, a dat startul concursului, dar, deşi a venit în echipament, nu a mai alergat alături de copii aşa cum a făcut la prima ediţie. În schimb, a obţinut de la autorităţi promisiunea că anul viitor crosul va fi unul internaţional. Cîştigătorii la toate categoriile de vîrstă au fost recompensaţi cu cîte 1.200 de lei, cei clasaţi pe locul secund cu cîte 600 de lei, iar cei de pe locul al treilea cu cîte 300 de lei, dar şi cu tricouri, diplome şi cupe. S-au mai acordat şi premii speciale din partea sponsorilor pentru cei mai rapizi alergători.

Bust de bronz al Mariei Cioncan, dezvelit la Cluj

Un bust de bronz al fostei atlete Maria Cioncan, care şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier în 2007, a fost dezvelit, sîmbătă, la Cluj-Napoca, în Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. Memoria atletei care a cîştigat bronzul olimpic la Jocurile Olimpice din 2004 a fost omagiată la Cluj-Napoca în prezenţa rectorului Universităţii “Babeş-Bolyai”, Andrei Marga, şi a fostului antrenor al sportivei, Ştefan Beregszaszy. Ceremonia a fost inclusă în cadrul concursului atletic organizat de CS Universitatea, cu ocazia aniversării a 90 de ani de existenţă ai clubului clujean. Maria Cioncan a fost legitimată la CS Universitatea Cluj timp de cinci ani, pînă în 2004, în paralel cu legitimarea la CS Siderurgica Hunedoara. În 2006, sportiva a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca. Acest bust este al treilea dedicat memoriei Mariei Ciocan, după cel de la Hunedoara şi cel din comuna natală, Maieru.



12