RC Cleopatra vrea prima victorie din play-out
În prima etapă a play-out-ului Diviziei Naţionale de rugby, formaţia RC Cleopatra Mamaia evoluează sîmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, împotriva echipei Rulmentul Bîrlad. “Mergem să cîştigăm. Este primul meci din play-out. Chiar dacă nu avem echipa completă, obiectivul nostru este victoria. Ne lipsesc însă cei cinci jucători aflaţi la lotul naţional Under 20, plus Adrian Puiu care s-a accidentat. Noi vrem să acumulăm cît mai multă experienţă în aceste meciuri din play-out şi să evităm retrogradarea. Sînt echipe mai slabe decît noi“, a declarat Cristian Brănescu, antrenorul principal al RC Cleopatra. Partida de la Bîrlad va fi arbitrată de Cristian Răduţă la centru, ajutat de Răzvan Iordăchescu şi Pătru Nechifor.
Meciul RCJ Farul - Ştiinţa Baia Mare a fost reprogramat
Partida dintre Rugby Club Judeţean Farul Constanţa şi Ştiinţa CSM Baia Mare, care ar fi trebuit să se desfăşoare sîmbătă, la Constanţa, în prima etapă a play-off-ului DN de rugby, se va disputa 13 mai. RCJ Farul a solicitat reprogramarea jocului deoarece are foarte mulţi jucători accidentaţi, suspendaţi sau convocaţi la lotul naţional. Totodată, Federaţia Română de Rugby a respins cererea echipei constănţene privind acordarea unui termen de 60 de zile pentru efectuarea unor transferuri. Sîmbătă sînt programate primele două jocuri din play-off: U. Cluj - Dinamo şi Steaua - RCM Timişoara.
Meciuri în Divizia A de rugby
În Divizia A de rugby, sîmbătă se dispută partidele etapei a 11-a. În Seria Est, CS Năvodari (loc 3, 26p) întîlneşte pe terenul “Legmas“ din localitate, de la ora 14.00, pe RC Griviţa Bucureşti (loc 4, 22p). Tot în Seria Est, Callatis Mangalia (loc 2, 35p), va evolua în deplasare, împotriva echipei Martelli Constam Buzău (loc 5, 10p).
Echipa feminină de tenis de masă a LPS-ului joacă la Bistriţa
După ce şi-au asigurat matematic cel de-al şaselea titlu naţional în Superliga feminină de tenis de masă, elevele lui Viorel Filimon şi Liliana Sebe vor susţine în acest sfîrşit de săptămînă, la Bistriţa, partidele penultimei etape. Cristina Hîrîci, Ioana Ghemeş, Anamaria Sebe, Andreea Filip şi Ioana Bogdan speră la alte trei victorii în faţa echipelor Hidroconstrucţia Slatina, Stirom Bucureşti şi CSM-LPS Bistriţa, formaţii pe care le-au dominat în etapa precedentă, la Bucureşti. Dacă fetele se vor duela la Bistriţa, echipa masculină de la LPS CSS “Nicolae Rotaru” - CS Farul (Bogdan Simion, Nicuşor Dincă, George Stere, Lucian Munteanu, Sorin Săbăngeanu şi Cristi Terzi) va juca la Craiova, în Divizia A. Sportivii antrenaţi de Stelian Haşoti vor înfrunta U. Craiova II, CSM Iaşi şi CSM-LPS Buzău, obiectivul fiind promovarea în Superligă.
11 sportivi constănţeni la CN de scrimă
Sîmbătă şi duminică, la Satu Mare, se dispută Campionatele Naţionale de scrimă pentru tineret, Constanţa urmînd a fi reprezentată în cadrul întrecerii de 11 sportivi de la CS Farul. Primii care vor putea fi văzuţi la lucru sînt băieţii, în competiţia masculină fiind înscrişi Cosmin Kortyan, Laurenţiu Gherman, Marian Vlad, Alin Cristian, Ionuţ Cristian, Dmitri Nistor şi Bogdan Ciucuraş. Întrecerea băieţilor se încheie sîmbătă, duminică urmînd să se desfăşoare întrecerea feminină, unde CS Farul este reprezentat de Anca Moraru, Emona Toma, Cristina Raceu şi Mădălina Ciucuraş. Sportivii constănţeni sînt antrenaţi de Sebastian Bezem şi Mihaela Ion.
Greceanu şi Turnea ţintesc noi medalii la CB de marş
Campioane balcanice la junioare în ediţia trecută, Ana-Maria Greceanu şi Adriana Turnea vizează noi medalii sîmbătă, la Bucureşti, la Campionatele Balcanice de marş pentru senioare, junioare I şi II. Calificate la competiţia balcanică graţie rezultatelor de la Campionatele Naţionale, atletele de la CS Farul - LPS “Nicolae Rotaru” vor concura după cum urmează: Greceanu - în proba de 20 km la senioare, iar Turnea la 10 km junioare. Sportivele sînt antrenate de Stana Mihăilescu.
Alina Dumitru a ratat al şaselea titlu european consecutiv la judo
Judoka Alina Dumitru a fost învinsă, vineri, în semifinalele categoriei 48 de kilograme, la Campionatele Europene din Georgia, ea înregistrînd acest eşec după cinci ani de dominaţie în Europa. Dumitru a fost prima semifinalistă a categoriei 48 kg, după două victorii categorice în grupă, dar a cedat, în faţa unguroaicei Eva Csernoviczki, care a produs surpriza, învingînd-o pe campioana olimpică en titre cu 1-0. Judoka antrenată de Florin Bercean, care a cîştigat ultimele cinci titluri europene ale categoriei sale, a cucerit doar medalia de bronz la Tbilisi, pe care şi-a adjudecat-o în urma succesului din duelul cu Volha Leshchenka (Belarus). Tot vineri, Andreea Cătună (52 kg), Corina Căprioriu (57 kg) şi Dan Fîşie (66 kg) au fost eliminaţi înainte să ajungă în lupta pentru medalii.
Turneu de top în vară, la Gyor
Trei semifinaliste ale Ligii Campionilor la handbal feminin, ETO Gyor, Hypo Viena şi Oltchim Rm. Vîlcea, plus formaţia ungară DVSC Aquaticum Debrecen vor participa la turneul “Szabella Kupa”, în luna august, la Gyor. Conform programului anunţat de organizatori, Oltchim va întîlni, pe 22 august, Hypo Viena, iar pe 23 august pe Gyor - dimineaţa şi Debrecen - seara. În actualul sezon al Ligii Campionilor, Oltchim şi Hypo Viena au fost eliminate în semifinale de Viborg HK, respectiv de Gyor.