Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Aprilie 2009 / 00:00 615 accesări

Mangalia şi Năvodari îşi dispută locul de baraj pentru DN la rugby

În Seria Est a Diviziei A la rugby, formaţiile Callatis Mangalia şi CS Năvodari îşi dispută sîmbătă, de la ora 12.00, pe terenul primei echipe, ultimul loc ce duce la barajul de promovare în Divizia Naţională. Înaintea etapei a 10-a, Callatis Mangalia ocupă locul secund în clasament, cu 30 puncte, în timp ce Năvodari se află pe poziţia a treia, cu 26p. Pe prima poziţie se află Sportul Studenţesc, cu 34p.

Constam Buzău - U. Cluj, în Divizia A1 la volei masculin

În Divizia A1 la volei masculin este programat în acest week-end un singur meci. Sîmbătă, la Buzău, de la ora 12.00, Constam va întîlni pe Universitatea Cluj, în meciul decisiv al seriei contînd pentru turneul 5-8. Scorul la general este acum 1-1. Învingătoarea va întîlni pe Explorări Baia Mare în disputa pentru locurile 5-6, iar învinsa va lupta pentru locul 7, cu Unirea Dej.

Oltchim şi Rulmentul bat la uşa finalelor în cupele europene

Iubitorii handbalului au mari emoţii la sfîrşitul acestei săptămîni. Două echipe de handbal feminin din România speră să facă un pas important spre ultimul act în cupele europene. Cea care va intra prima în luptă este Rulmentul Braşov, sîmbătă, de la ora 19.00, vicecampioana României urmînd să joace în Spania cu Itxako Estella Navarra, în manşa tur din semifinalele Cupei EHF. A doua partidă importantă pentru handbalul românesc este programată duminică, de la ora 18.30, Oltchim Rm. Vîlcea evoluînd pe teren propriu, în prima manşă a semifinalei Ligii Campionilor, împotriva formaţiei daneze Viborg.

România a pierdut meciul de debut din calificările la CM de handbal masculin tineret din 2009

Naţionala de handbal masculin tineret a României a fost învinsă vineri, la Mohlin (Elveţia), de reprezentativa similară a Estoniei, cu 30-28 (12-15), în meciul de debut din Grupa a 6-a preliminară de calificare la CM din 2010. În următoarele două partide din grupa de la Mohlin, România va întîlni Elveţia (sîmbătă, ora 20.00) şi Cipru (duminică, ora 15.00). La turneul final al CM din 2009 (Egipt) se califică prima clasată din fiecare din cele opt grupe preliminare.

Leonard Doroftei şi Titi Tudor vor deschide o şcoală de box la Ploieşti

Fostul campion mondial Leonard Doroftei şi fostul său antrenor, Titi Tudor, vor deschide o şcoală de box la Ploieşti. ,,Din toamnă, mai precis de la începutul anului şcolar 2009-2010, vom deschide o şcoală de box. Ea va purta numele Leonard Doroftei, va avea sediul la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti, în localitatea Bărcăneşti, şi va funcţiona în cadrul Liceului Agricol. Pentru început avem 15 locuri disponibile, pentru copii între 14 şi 16 ani, care vor avea aici tot necesarul: şcoală, masă, cazare, sala de antrenament şi, evident, un program special de antrenamente”, a declarat Titi Tudor, cel care l-a descoperit pe Leonard Doroftei. Tudor a făcut acest anunţ vineri, cînd au fost semnate actele necesare acestui proiect. Titi “Prosop” a dorit astfel să-i facă un cadou surpriză lui Doroftei, cu ocazia împlinirii vîrstei de 39 de ani.



12