RCJ Farul l-a transferat pe Ionel Badiu
Conducerea clubului de rugby Farul Constanţa a reuşit să-l legitimeze pe jucătorul Ionel Badiu. În vîrstă de 20 de ani, Badiu evoluează pe postul de pilier, este format la LPS Focşani dar în ultima perioadă a jucat pentru RC Cleopatra. “Am rezolvat transferul lui Badiu. În acest moment este accidentat, însă nu este aşa de grav cum se credea. Va urma un tratament la Bucureşti şi în trei săptămîni va putea fi din nou pe teren. Aveam nevoie de serviciile sale şi am convingerea că va confirma toate aşteptările“, a declarat Aurelian Arghir, directorul sportiv la RCJ Farul. În 2008, Badiu a cîştigat Campionatul European cu Naţionala Under 19 a României.
Steaua a cîştigat restanţa cu Suceava, în LN de handbal masculin
În cadrul unei restanţe din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, Steaua Bucureşti a cîştigat, ieri, în deplasare, cu 26-25, partida disputată împotriva formaţiei Bucovina Suceava. În urma acestui rezultat, Steaua a acumulat 30 puncte, fiind pe locul 4 al clasamentului, în timp ce Bucovina Suceava a rămas pe locul 7, cu 22 puncte. Ultimele două restanţe din etapa a 22-a vor avea loc pe 15 aprilie după următorul program: Dinamo - HCM Constanţa (ora 17.30) şi Ştiinţa Bacău - U. Cluj (ora 17.00).
CE de gimnastică debutează azi la Milano
Primul test important pentru gimnaşti din actualul ciclu olimpic va debuta astăzi, la Milano, acolo unde se va da startul Campionatelor Europene individuale, atît la masculin, cît şi la feminin. Pentru sportivii români aceasta reprezintă o ocazie importantă de verificare, mai ales că la Milano va fi folosit pentru prima oară noul cod de punctaj introdus de FIG. România va fi reprezentată de Sandra Izbaşa, Anamaria Tămîrjan, Diana Chelaru (debut la competiţiile de senioare) şi Gabriela Drăgoi - la feminin (antrenori: Nicolae Forminte, Liliana Cosma, Marius Vitilă), Daniel Popescu, Cosmin Popescu (care l-a înlocuit pe Răzvan Şelariu după ce acesta s-a accidentat), Robert Stănescu, Marius Berbecar, Flavius Koczi şi Alin Jivan - la masculin (antrenori: Nicuşor Pascu, Ştefan Gal, Ioan Suciu). La precedenta ediţie, desfăşurată anul trecut la Clermond Ferrand, gimnastele nostre au cîştigat două medalii de aur (la echipe şi la sol prin Sandra Izbaşa), două de argint (Sandra Izbaşa la barna şi Steliana Nistor la paralele), şi una de bronz (Anamaria Tămîrjan la sol). Băieţii au concurat anul trecut la Lausanne, de unde s-au întors cu un argint (Răzvan Şelariu la sol) şi două de bronz (în proba pe echipe şi la sărituri prin Daniel Popescu). Proba pe echipe nu se va desfăşura la actuala ediţie, obiectivul delegaţiei României fiind obţinerea a una-două medalii, precum şi două clasări pe locurile 4-6. Conform programului oficial, întrecerea va începe cu concursul de calificări feminin, pentru individual-compus şi finalele pe aparate, iar vineri cel similar masculin. Competiţia se va încheia duminică.
România a învins Ungaria, în etapa a 2-a a Joola European Nations League la tenis de masă
Joola European Nations League a programat ieri cea de-a doua etapă a întrecerii. Dacă la masculin, România a cedat, la Buzău, cu 1-3, în faţa Austriei, la feminin, România a cîştigat, în deplasare, cu 3-2, partida cu Ungaria.
CS Otopeni, Progresul şi Dunărea Galaţi nu au depus dosarele pentru obţinerea licenţei
Cluburile CS Otopeni, Progresul Bucureşti şi Dunărea Galaţi (ultimele din Liga a II-a) nu au depus actele pentru obţinerea licenţei, astfel încît cele trei nu vor avea posibilitatea să evolueze în sezonul următor al Ligii I la fotbal. Termenul pentru depunerea dosarelor era 31 martie, ora 24.00, iar dintre cele 28 de cluburi doar 25 s-au prezentat la sediul FRF cu documentaţia necesară. Toate cele 18 cluburi din Liga I şi primele cinci clasate în cele două serii ale Ligii a II-a trebuiau să îşi depună dosarele pentru obţinerea licenţei pentru sezonul 2009-2010. Cele zece echipe din liga secundă cărora li s-a solicitat depunerea documentaţiei sînt Ceahlăul, CSM Ploieşti, Progresul, Delta Tulcea, Dunărea Galaţi, FCM Tg. Mureş, Unirea Alba Iulia, CSM Rm. Vîlcea, Internaţional Curtea de Argeş şi Drobeta Tr. Severin. O decizie finală în ceea ce priveşte obţinerea licenţei va fi dată de comisia din cadrul FRF pe 31 mai.
Progresul va pierde trei puncte din cauza datoriei către Stanev
FIFA a solicitat Federaţiei Române de Fotbal să penalizeze formaţia Progresul Bucureşti cu trei puncte, deoarece nu şi-a achitat datoria pe care o avea faţă de portarul bulgar Radostin Stanev. La începutul lunii februarie, formaţia bucureşteană a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a FIFA cu o amendă de 5.000 de franci elveţieni, pentru că nu a achitat unele datorii contractuale către Stanev, şi a fost somată să facă plata către acesta, în caz contrar riscînd mai întîi depunctarea, după care retrogradarea în eşalonul imediat următor. Bulgarul şi-a reziliat contractul cu Progresul, dar pentru că mai avea de primit o anumită sumă de bani, a depus un memoriu la FIFA, iar Comisia de Disciplină i-a dat dreptate, printr-o decizie din 31 iulie 2008. În plus, antrenorul Gheorghe Mulţescu a demisionat ieri de la Progresul Bucureşti, fiind nemulţumit de condiţiile în care trebuie să lucreze la clubul bancar. El a fost numit în funcţie pe 4 martie, înainte de etapa a 19-a din Liga a II-a, iar de atunci a înregistrat cu formaţia bucureşteană un singur rezultat de egalitate, 2-2 cu FC Snagov, pierzînd cu Delta Tulcea, Cetate Suceava şi Ceahlăul Piatra Neamţ, toate meciurile cu 0-2.
Nicu Vlad, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere
Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a fost ales, ieri, în funcţia de vicepreşedinte al forului internaţional, în cadrul Congresului IWF care a avut loc la Madrid. Pentru un post de prim-vicepreşedinte şi cinci de vicepreşedinte au candidat 30 de persoane. Fostul halterofil român Dragomir Cioroslan, medaliat cu bronz la JO de la Los Angeles, acum cetăţean american, va ocupa în continuare un post de vicepreşedinte în cadrul IWF. Hasan Akkus (Turcia), Salvatore Coffa (Australia) şi Zygmunt Wasiela (Polonia) vor fi, de asemenea, vicepreşedinţi, iar Chao-Kuo Chang (Taiwan) va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte. Ungurul Tamas Ajan a fost reales preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere (IWF), în timp ce Ma Wenguang din China este noul secretar general al forului. Ajan se află la şefia IWF din anul 2000. La congresul desfăşurat marţi şi miercuri în capitala Spaniei au participat delegaţi din 132 de ţări.
Adrian Ungur a ratat calificarea în turul secund la Saint-Brieuc
Tenismanul Adrian Ungur a ratat calificarea în turul al doilea al turneului challenger de la Saint-Brieuc (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro. Ungur a fost învins, în runda inaugurală, cu 6-1, 7-6 (7/4), de francezul Josselin Ouanna, cap de serie nr. 3.
Luptătorii români nu au obţinut nicio medalie la CE de lupte după două zile de concurs
Primii patru luptători români care au intrat în competiţie la Campionatele Europene de la Vilnius nu au reuşit să se apropie de podium, trei dintre aceştia fiind eliminaţi în primele două tururi. Cele mai mari şanse la o medalie le-a avut George Bucur, la categoria 60 kg. Bucur a trecut în primul tur de germanul Michael Schneider, dar apoi a fost învins de azerul Zelimkhan Huseinov, intrînd în recalificări. În această fază, luptătorul român l-a învins în primul meci pe grecul Alexandros Pilavidis, dar apoi a cedat în meciul direct pentru medalia de bronz, în faţa georgianului Malkhaz Kurdiani. În prima zi a Campionatelor Europene de la Vilnius, alţi trei luptători români au fost eliminaţi din primele tururi, după cum urmează: Ştefan Daniliuc, la cat. 66 kg, învins în primul tur de Panagiotis Makrinas (Grecia); Laszlo Szobolcs (74 kg), eliminat în turul secund de Murad Gaidarov (Belarus); Adrian Recorean (84 kg), eliminat în primul tur de Soslan Ktsoev (Rusia). Joi vor începe şi competiţiile feminină şi cea de lupte greco-romane.
12 hocheişti de la Csikszereda au boicotat convocarea la echipa naţională
12 jucători ai echipei HC Csikszereda au boicotat convocarea la echipa naţională de hochei pe gheaţă şi nu s-au prezentat, aseară, la reunirea lotului, care trebuie să pregătească participarea la Campionatul Mondial din Polonia. Cei 12 sînt Robert Fulop, Istvan Nagy, Jozsef Adorjan, Attila Goga, Botund Flinta, Ede Mihaly, Tivadar Petres, Arpad Mihaly, Zsombor Antal, Zsolt Molnar, Csanad Virag şi Levente Lorinncz. Se pare că la mijloc este un conflict între patronul formaţiei HC Csikszereda, Janos Kurko, şi federaţia condusă de Barna Tanczos. „Gestul celor de la HC Csikszereda este incalificabil, iar în aceste condiţii e clar că avem de-a face cu un boicot. Nu au spus nimic şi au acţionat mîrşav, folosind şantajul ca armă de negociere. Ne putem aşeza să discutăm, dar nu putem accepta condiţiile aberante pe care le solicită domnul Kurko”, a declarat Tanczos.